Pulver, manele si piei de foca la Ranca

In incercarea de a evada din capcana Sinaia care ne-a prins in ultimele saptamani, am luat o decizie curajoasa: mergem la Ranca. Nu e nu stiu ce statiune de schi, desi e singura din Oltenia, ceea ce creaza acolo o atmosfera originala - auzi tot timpul chestii de genul "Fusei prin dreapta prin pulver si fu misto!". In schimb e la altitudine, are zapada si e la poalele Parangului, ceea ce iti da acces usor spre multe locuri frumoase de freeride si touring.

Am ajuns sambata pe la 14:00 in Novaci, unde nu am gasit nici o cazare sub 90 RON camera. Sus in statiune incercasem cu cateva zile inainte si nu mai era nimic. Oricum, preturi de genul 150 RON sunt uzuale pe acolo. Am urcat cu placere pe drumul din ce in ce mai inzapezit (un politist local te controla daca ai lanturi in portbagaj la inceputul drumului - o super idee ce ar trebui generalizata). Sus, am parcat si ne-am luat cate o cartela de 10 urcari (35 RON parca) pe care am consumat-o pe partia B, care e oarecum mai abrupta decat partia A, un mare platou. Un pic de pulver pe margine, zapada mare, asa cum ar trebui sa fie la schi. Am si uitat ce inseamna pietre pe partie.

A doua zi, dupa ce am dormit la Novaci si am mancat la unicul restaurant ce l-am gasit pe acolo o ciorba de burta si un gratar peste asteptari (Hotel Parang, in centru), am urcat inapoi cu gandul clar: astazi touring, nu conteaza cum si unde.

Ne-am parcat masina cat mai frumos sa nu deranjam, langa partii, ne-am pus pieile si am luat-o in sus pe drum, fara mari sperante, totul fiind acoperit de o ceata deasa. Zapada era imensa, in capatul drumului, spre vila Parang, depasind 2 m.

Deoarece in sus era o super ceata, am deslusit in dreapta un picior cu un pic de padure si ceva copaci razleti, care ne-ar da un reper vizual sa coboram. Am taiat-o incolo printr-o zapada imensa cu gandul sa urcam si sa dam cateva ture pe acolo.

Prima tura am dat-o cam de unde nu se mai vedeau copacii de ceatza. Zapada nu era grozava, sub pulver era o placa instabila. Era clar de avalansa, doar ca panta noastra avea sub 20 de grade. Am urcat pentru o a doua tura si incredibilul s-a produs: pentru o perioada ceatza s-a risipit si am putut sa vedem cum piciorul pe care eram continua spre vf. Papusa. Am luat hotararea sa urcam cat o sa putem, iar la intoarcere daca nu se vede nimic sa coboram pe urmele de la urcare.

Surpriza, ceva mai sus am iesit din plafonul de nori (pe la 2000 m as zice) si in fata ni s-a aratat imbietor Papusa. Asta e, i-am dat inainte, pe ultima bucata mai abrupta Roxana renuntand la schiuri. Eu le-am luat in spate sa mearga mai repede, cu visul sa schiez din varf. Asta am si facut, desi zapada nu era extraordinara, fiind cativa cm de pulver peste un strat tare foarte denivelat.

Oricum, peisajul de pe varf si coborarea piramidei Papusii a fost o experienta minunata. Sus panta se apropia de 30 de grade, asa ca mi-am pregatit si Avalung-ul in caz de ceva. Mai jos, cam de unde a schiat si Roxana, treburile erau safe desi, in mod cert, zapada era periculoasa.



In afara de pozele frumoase, Roxana a dus o lupta acerba cu iMovie si a facut si un filmuletz...



In fine, tura este de nivel de incepatori, ultima bucata din varf poate spre nivel mediu. Se face din Ranca dus-intors cam in 3 ore. Am avut o zi minunata si am lasat in spate urmele noastre ce se vedeau din statiune cum brazdau fatza neatinsa a muntelui.