Pe platou plimbare-n soare, dar gheata in jos pe vale - Schi pe Malin

O zi de duminica ce se anunta placuta si molcoma, urcare pe la Sinaia, o lunga plimbare pana la intrarea pe Malin, o flescaiala printr-un firn moale si acasa. Dar n-a fost chiar asa.






Am plecat pe la 11 din Sinaia de la 2000 cu Bubulu si Matei, fixati pe o tura pe Malin. Vreme superba, zapada cu o zi inainte a fost moale dar placuta. Pe platou, un firn de catalog si un soare puternic care te facea sa vrei sa prelungesti plimbarea si sa nu te grabesti de loc. Sa mai variem, am taiat-o pe la Cabana Caraiman si apoi in sus pe Valea Ciobanului pe langa obarsia Vaii Albe pana la Costila. Totul se anunta perfect.

Am fost cu Bubulu sa vada cum arata Blidul Uriasilor. Nu prea mai are zapada, in schimb arata bine Albisoarele. Apoi am mers sa vedem cum arata Costila. Aici, mersul lucrurilor avea sa se schimbe. Pe caldarea de la intrare, zapada era aproape disparuta, mai erau doar cateva limbi schiabile, in mod cert prima dar si ultima sansa de Costila pe anul asta. Bubulu era clar doritor sa o dea pe Costila. Matei, care urcase in capul Malinului prin spatele antenei, era cu siguranta de aceeasi parere. Dar mai ramaneam eu, care nu mai fusesem si oricum sunt eu mai morcovist genetic. Ne-am dus la Malin, Matei mi-a confirmat banuielile cu parerea lui, asa ca am mai incercat o scapare. Catalin si Tibi coborasera pe Malin chiar inaintea noastra, asa ca am zis ca eu as putea sa ma duc cu ei. Bubulu a zis ca mai bine sa vin eu si pe Costila, ca pe zapada asta nu o sa am probleme. Coborarea pana in capul hornului Costilei mi-a dat incredere, o zapada de nota 10. Sub privirile unor alpinisti proaspat urcati la coltari pe Costila (care seara la Riviera aveam sa aflu ca era Radu cu trupa si care m-au recunoscut atunci) mi-am dat drumul cu tupeu pe horn. Dar surpriza, imediat trecut de buza, totul a devenit gheata bocna. Bubulu o taiase deja inainte si ma astepta pe la jumatatea caldarii, de unde incepe sa se faca foarte abrupt spre canion. O dau cu curaj, mai in derapaj, mai in viraje, traversez cateva portiuni cu iarba si ajung si eu jos, cam la 150 - 200 m de diferenta de nivel de la intrare (dupa GPS). Gheata devenea mai nasoala. M-am uitat la Bubulu si i-am zis ca 45 de grade pe gheata aia cu asa expunere nu e de mine. Intram (de fapt eram deja intrati) intr-o situatie "you fall you die" din care era mai destept sa iesim la timp. Chiar iarna asta a cazut un alpinist din Hornul Costilei si s-a facut praf pana jos. Pe o zapada mai moale e altceva, pici mai greu si schiurile stau mult mai bine. Dupa ceva parlamentari, eu hotarasc sa urc pe schiuri inapoi pana reusesc sa traversez pe o limba de zapada in creasta Vaii Albe, unde era iarba. Am facut manevra, cu pioletul intr-o mana "in caz de ceva". Din creasta am urcat pana in platou pe Hornul lui Gelepeanu, aproape total uscat, la catarare in clapari (bleah...). Asta a fost prima mea aventura pe Costila si, sincer, inca ma trec fiori cand imi aduc aminte. Se vede bine pe imaginea GoogleEarth cam care a fost ruta prin caldare.

Ajunsi sus destul de tarziu, am taiat-o repede pe secundarul din Malin, de asemenea cu foarte putina zapada si cu aceeasi gheata nenorocita. Picioarele inca tremurau un pic de pe Costila. Am dat personal si mult derapaj, am si luat cateva curbe, virajele s-au inmultit cu cat se apropia fundul vaii. Din pacate, gheata a persistat pana jos, incluzand la pachet si o gramada de urme inghetate care iti cam terminau picioarele.

Dupa hornul pamantos, am mai dat cateva curbe pe valcelul spre Poiana Costilei, urmariti in umbra de un urs care pana la urma nu si-a facut aparitia. Am mai schiat un pic in poiana si inca un pic pe o limba pe poteca spre Gura Diham, apoi le-am luat toate in carca si am coborat la frontale in Valea Cerbului unde ne-a asteptat nea Gigi cu papucul. Am continuat cu un taxi pana la gondola in Sinaia sa ne recuperam masina. Matei a gasit pe jos un Nokia N95. Dupa investigatii, nu erau pe el manele, asa ca pana la ora asta a fost returnat proprietarului. Daca era o manea cat de mica pe el, cineva se facea cu un super telefon. Glumesc, ce naiba, si manelistii e oameni.

Am mai bagat o mancare rapida la Riviera unde ne-am intalnit cu Radu, Tudorica si trupa de pe Costila si am aflat ca ei erau si ca ne-au facut poze. Am ajuns acasa pe la 2 noaptea. Ce mai, o zi haotica si minunata.


Pozele din tura, facute de Matei, le puteti vedea aici.