Chasing a dream - and catching it: Carpathian Adventure 2009

Concursul cel mai important din fiecare an este, pentru multi, Carpathian Adventure. Un raid de aventura in echipe mixte de 4 persoane, ce include mers, bicicleta, pluta, rapel, tiroliana si alte probe speciale si care a ajuns anul asta la cea de-a 9-a editie!!! Anul acesta, el s-a desfasurat in Muntii Fagaras si Cindrel, cu tabara de baza in Cisnadie.

Pentru noi, dar mai ales pentru mine, editia de anul acesta a fost ceva special. Particip la concursuri, la inceput de MTB iar mai apoi si de alergat si aventura, de vreo 5 ani, si in tot acest timp am privit neputincios la premiere pe cei care se urca pe podium, la aplauzele pe care le primesc, gandindu-ma cum ar fi sa fiu eu acolo, dar constient in acelasi timp ca asta nu are cum sa se intample. Acolo ajung atletii adevarati, cu fizic de fier, noi suntem umplutura, cei care mergem "just for the fun of it". Roxana, ca fata, a mai avut ocazia sa fie pe podium, la ele, la MTB, concurenta fiind mica, dar la mine la categoria 18-35 de ani, nici o sansa.

Si totusi, raid-ul de aventura e un concurs unde nu doar performanta fizica conteaza. Evident, e de baza, dar mai conteaza strategia, orientarea si spiritul de echipa.

Asadar, doamnelor si domnilor (aplauze), anul acesta, la categoria amatori (aplauze), echipa Lumea Pierduta, avand in componenta pe Roxana Campian, Aurelian Mihu, Octavian Mihu si subsemnatul, Horatiu Campian, a obtinut locul 3 !!! Cu podium, medalii, cupa si sampanie, ca si in fanteziile mele irealizabile... (fotografiile 1 si 2 sunt facute de Radu Puscasu, sper ca nu se supara ca le-am pus aici)

Cum poze nu ai timp sa faci cand esti pe locul 3, le puteti admira, alaturi de rezultatele un pic haotice, pe cele de pe site-ul organizatorilor, iar o colectie mai vasta din experienta echipei Turbionii o puteti vedea in galeria lui Radu Puscasu.

Iar daca mai aveti rabdare, puteti citi asa, in mod doar text, povestea noastra.

Startul concursului s-a dat de la Balea Cascada, unde cele 32 de echipe au fost transportate cu 3 autocare. Vorba vine startul, ca s-au deschis usile si toti au sarit ca din pusca. Pana sa ne dezmeticim, deja am vazut lumea urcand sus pe deal spre traseul de Valea Doamnei. Am sarit si noi ca arsi, unii de la WC, altii puneam apa in rucsaci, si am fugit incepand sa depasim echipele codase. Cu un efort mare care ne-a stors de puteri, am reusit sa ajungem in fata "plutonului" si sa ne distantam de acesta la intrare in Valea Doamnei. In fata se mai zareau cateva echipe. Incet incet, am tras tare si am mai depasit cateva. La primul CP, de la lacul Doamnei, aveam in fata doar 2 echipe, Vifor si Getica, la maxim 3 minute. Eram deja pe locul 3. Nu speram la asa ceva, dar e o pozitie care te obliga sa tii un ritm criminal. Alin incearca sa ma ajute sa mergem mai repede impingandu-ma din spate. Iau si un gel. Urmatorul CP era la lacul Capra, unde am ales sa mergem traversand pe curba de nivel caldarea Balea din saua Doamnei si apoi urcand pe traseul spre Capra. Am ajuns acolo tot pe locul 3, dar echipele din fata s-au distantat destul de bine. Era clar ca sunt mai bune decat noi.

Inapoi spre saua Paltinului am inceput sa ne intalnim cu multe echipe care au ales acest traseu, i-am salutat si am grabit pasul spre urmatorul CP, la Caltun. Din pacate, la coborarea din Paltinu, o durere puternica de genunchi, identica cu cea de la 7500, ma face sa o las mai moale. Alin se ofera sa imi duca rucsacul pe coborari, incercam si asa dar nu mergem foarte repede. Avem un avantaj destul de mare, peste 10 minute, fata de locul 4, dar in ritmul asta o sa-l pierdem repede. Suntem tot timpul cu ochii peste umar, orice latrat de caini in spate ne face sa ne gandim ca suntem urmariti.

Cu chiu cu vai ajungem la Caltun unde aflam ca... suntem pe locul 2. Pe 1 era Getica, ce plecasera si ei de cateva minute, se vedeau urcand spre strungi, iar Vifor disparuse. Unde? Nu se stie. N-am mai stat si ne-am mobilizat in sus. Pe la jumatatea urcarii, vedem ca in spate a aparut si Vifor. Merg ca din prastie, e clar ca mai repede sau mai tarziu o sa ne ajunga. Ne indreptam spre strunga Dracului, Vifor are 2-3 minute in spate si o ia pe Strunga Doamnei, probabil sa ne depaseasca. Nu reusesc asta, drumul e totusi mult mai lung.

Pe Strunga Dracului dam de un catelus parasit care plangea. Noi tinem de locul 2, nu avem timp sa-l salvam, dar ii dam un sandvis pe care-l mananca instant. O sa sunam la Salvamont cand ne oprim un pic sa-i rugam sa vina sa-l scoata. Sus, Vifor nu aparuse, dar in schimb cainele reusise sa iasa singur pe niste brane, probabil energizat de portia de mancare. Trecem val vartej peste Negoiu si coboram in Custura Saratii. Genunchiul ma termina, merg ca naiba de incet. Getica se vad undeva pe custura, iar Vifor ne ajung. Ma intreaba de genunchi si le zic ca nu e prea bine. Le uram succes. Intram si noi pe custura, depasim grupuri de turisti care ne lasa cu amabilitate in fata si ne spun ca suntem pe locul 3. Stim asta, dar suntem impresionati de amabilitatea lor. Traversam custura intr-o ora si luam o pauza foarte scurta de o banana pe Serbota. Eu cu Roxana o luam cativa pasi inainte, urmand ca Alin si Ovi sa ne ajunga. Dar... in spate se vad mai multe persoane pe varf. Am fost ajunsi. Ovi si Alin vin si ne spun ca ne-au ajuns cei de la CPNT, dar stau si ei sa se odihneasca 2 minute. Brusc, creierul meu secreta o enzima necunoscuta de mine pana atunci: nu mai conteaza genunchiul, nu mai conteaza oboseala, ma pun in fata si bag ca nebunul, cat de repede pot. Varfuri si sei trec pe langa noi intr-un ritm ametitor. Din cand in cand arunc o privire peste umar, din mers. Nu se vede nimic, dar stiu ca ei sunt acolo. Maxim 5 minute in spate. Vine coborarea la lacul Avrig, nu mi se mai pare asa expusa, dar oricum nu poti merge foarte repede. Ajungem la lac la CP si o taiem la izvor. Pe carare in spate se vad oameni, stiam oricum asta. N-aveam ce face, eram rupti de sete, apa din rucsaci era calaie si trebuia schimbata. Cred ca am stat la izvor aproape 10 minute, am facut si un Isostar. Nu credeam ca CPNT o sa o ia in fata fara sa se opreasca si ei la apa. Asa si era, dupa ce am inceput urcusul de la lac, au taiat-o si ei la izvor. Le-am strigat ca ne vedem mai incolo.

Dupa ce se mai urca un pic pe Budislavu, se ocoleste Suru si se cam termina partea alpina a Fagarasului. Le-am facut in ritm militaresc, de uzura, ritm pe care l-am tinut si pe plaiurile ce au urmat pana la Chica Fedelesului, unde am ajuns la urmatorul CP si de unde incepea coborarea la Turnu Rosu. Am stat nici 3 minute in CP si sus pe deal au aparut 8 persoane. Inseamna 2 echipe, CPNT si probabil Cetatea Brasovului, care erau in urma lor. Am fugit ca din pusca si am incercat sa tin in fata un ritm cat de repede pot eu. Am facut o pauza de vreo 3 minute pentru necesitati fiziologice, in care aveam inima ca un purice. Am taiat-o in jos iar Ovi a ramas putin in urma. Nu ma mai durea nimic, doream doar sa termin pe locul 3, atat. Ovi ne ajunge si ne spune ca a auzit voci in urma. Ritmul meu se transforma in alergat usor, urmeaza o bucata abrupta si alunecoasa prin padure si ajungem la drumul forestier pe care mai aveam de mers inca 6 km pana la biciclete. Nu se vedea nimic in urma. Am continuat tot eu in fata, in cel mai rapid ritm posibil pentru mine, in care sa nu alerg. Sunt constient ca Ovi, Alin si Roxana ar putea merge mai repede, dar ar fi degeaba, eu sunt veriga slaba la proba de mers, eu trebuie sa scot din mine tot ce pot. Dupa fiecare curba speram ca se vede satul, dar degeaba. Drumul parea fara sfarsit. A aparut si satul intr-un final, auzeam vocile satenilor in jur ca intr-un vis dar mintea mea era concentrata ultimul CP, trebuie sa ajungem. Mai e putin. In sat, erau puse semne care ne-au indrumat pe niste alei mai aranjate. Am intrat la CP. Locul 3, incredibil, imi dau lacrimile. De fapt, tot drumul forestier imi venea sa plang. Nu-mi venea sa cred, locul 3 la proba de mers. Si sa se termine acum totul, eram fericit. 

In spatele nostru, la nici 3 minute, apare o alta echipa. Dar... nu era CPNT ci Grind de la avansati. Tzeapa!!! Noi alergam practic de ei, pe ei i-am vazut in creasta alaturi de CPNT. Ne-am linistit si ne-am amuzat. Le-am urat drum bun, erau pe locul 1. Am inceput sa ne schimbam. Era inca lumina. Am ajuns la biciclete in Turnu Rosu in jur de 9 seara, la 13 ore si jumatate dupa startul de la Balea Cascada.

CPNT au ajuns si ei dupa un sfert de ora. Am povestit cu ei. O echipa simpatica, nu ca si altele pe care le-am mai intalnit anul trecut. Am pornit impreuna cu bicicletele spre Cisnadie, intr-o coloana de 8 biciclisti. Am ajuns in tabara de baza pe la 22:30.

Strategia era simpla. Tura de bicicleta urca pe Magura, pe la Rosengarden si pana deasupra Paltinisului. Traseul este un off-road dur, greu de facut ziua odihnit, nu noaptea rupt in doua. Apoi coboara pe un forestier la Gatul Berbecului la lac unde e proba de pluta, coboara in continuare pe Valea Sadului, se trece pe la proba de rapel si tiroliana si apoi, tot pe malul raului, se ajunge in Sadu si apoi inapoi in Cisnadie pe sosea. Era inuman sa faci acest traseu pe intuneric, asa ca noi am hotarat sa-l parcurgem in sens invers, sa ajungem la rapel si tiroliana cand se deschid atelierele, la 5:30. Am aproximat ca o plecare pe la 2:30 dimineata ar fi suficienta, asa ca am mancat si ne-am pus la somn pana la ora 2. CPNT au zis ca o sa faca la fel.

Ne-am trezit cu greu pe la 2:30, ne-am mobilizat si am plecat pe la 3. Vifor si Getica o luasera normal, peste dealuri, iar CPNT plecase cu o jumatate de ora inaintea noastra. Nu prea conta, oricum o sa ne vedem toti la rapel. Pana acolo trebuiau sa fie 18 km de asfalt si forestier. Adica 10 km pana in Sadu si inca 8 pe vale.

Am plecat prin racoarea noptii, am intrat pe valea Sadului, dar dupa 8 km constatam dupa harta ca mai este mult pana la rapel. Vreo 10 km. Ceva nu era in regula. Am banuit ca sunt 18 km din Sadu nu din Cisnadie, si asa si a fost. Doar ca am ajuns la rapel fix la ora 5:31, nu pe la 4 jumate cum credeam, sa mai avem timp de un somn. La 2 minute in spatele nostru a aparut si Garage Racing, care probabil au plecat direct din tabara de baza, fara sa mai doarma. Mai erau acolo, pe langa CPNT, Fata si Mosii de la Avansati. Au inceput sa apara si alte echipe, prietenii nostrii de la Alpine Challenge, etc... Suntem anuntati ca rapelul o sa inceapa cand se crapa de ziua, pana atunci ni se opreste la toti cronometrul. Miscarea a inceput la 6:15, cu prima echipa, CPNT. Noi eram a 3-a. Cand sa intram, vad ca organizatorii le pun hamuri celor din Garage Racing. Ma duc si fac scandal: ei ajunsesera dupa noi. Arbitra balbaie ceva cum ca cei din Garage Racing au rugat-o sa le schimbe ora sosirii. Exact cat sa fie in fata noastra. Ma uit urat la ea, isi cere scuze, ia jos hamurile de pe ei si le pune pe noi. Suntem prea somnorosi sa mai gandim altceva, asa ca facem tiroliana si rapelul si ne punem pe biciclete. Urmeaza o urcare foarte grea de 10 km pana la pluta. Pluta de care mie mi-e groaza. 

Ajunsi acolo, aflam ca proba e scurta, in maxim 2 ore cu montat/demontat ar trebui sa o terminam. Nu stiu nici acum de ce, dar o lalaim pe acolo aproape jumate de ora pana ne punem pe lac. Timp pretios. Lacul e simpatic, ingust, nu mi-e foarte frica, dar nici nu pot sa-mi pun picioarele pe barca. Vaslim cum putem, luam biletelul din capatul traseului si ne intoarcem. In spate, ne ajung Garage Racing si Nomad de la avansati. De ultimii nu ne pasa, dar de primii da. Trebuie sa acostam inaintea lor cu orice pret, asa ca bagam ca nebunii si reusim acest lucru la maxim 10 secunde in fata lor. Demontam pluta si ne urcam cat de repede putem pe biciclete.

Urmeaza o coborare spre coada lacului si inca cativa km pana la urcarea spre Paltinis. O gasim, marcata cu o sageata. Tot acolo ne intalnim cu Hoinarii care veneau pe traseul de avansati in sens invers. Urcarea nu e grea, dar toata echipa e destul de obosita, asa ca inaintam incet. Eu sufar de iritatii la fund de la proba de mers, ma tot opresc sa ma mai dau jos de pe sa. Roxana tot ramane in spate si o asteptam. Aproape in varf, in sens invers apare Cetatea Brasovului. Nu ne streseaza asta, ei mai au pluta, rapelul, si noi mai avem si o ora jumate ceasul oprit. Si in 2-3 ore o sa fim la finish... 

Asa credeam noi. Cum am ajuns la CP-ul de langa Paltinis, cum au aparut norii si a inceput ploaia. Am taiat-o pe coborare, dar era destul de nasol, cu multi bolovani. Noi suntem MTB-isti buni si un astfel de drum nu ar trebui sa ne puna probleme, dar pe ploaie e altceva. Totul aluneca in toate partile, si suntem toti echipati cu cauciucuri Racing Ralph, care exact pe asa ceva nu exceleaza. Ploaia devine torentiala si noi ne adapostim 10 minute sub un copac !?!?! Nici acum nu inteleg ce a fost in capul nostru. 10 minute!?!?! O taiem la vale. Cararea e plina de apa si nu vedem pe ce mergem. Ba ne infundam in noroi, ba ne dezechilibram pe bolovani. Totul e invizibil, sub raul care curge pe toate cararile. Pe contrasens ne intalnim cu echipe care urca si pe care le incurajam. Dupa ce iesim din padure, incep zonele de push-bike, niste delusoare abrupte cu iarba. La primul deal mai mare, o carare il ocoleste prin dreapta. Am zis ca mai scapam de un urcus, si am luat-o pe acolo. Am iesit in spatele varfului, intr-o poiana care cobora. Ma ia un feeling nasol: nu e pe aici. Ii strig pe ceilalti sa se opreasca. Nu ma aud, si trebuie sa-i strig de cateva ori. Intre timp, ei se indeparteaza. In final se opresc. Dealul coboara constant si nu se vede Magura. Urc in coasta si o vad: e pe dealul opus, am gresit drumul si am luat-o pe un picior. Putem reveni pe o curba de nivel un pic ascendenta, dar aproximez ca o sa ne ia vreo 10 minute. Roxana are privirea terminata. Trebuia sa impinga bicicleta la deal. Las bicicleta mea la baieti si cobor sa o iau pe a ei. Cat ne tot parlamentam, sus pe deal se vad trecand 4 biciclisti. Am fost depasiti. Cine o fi: CPNT sau Garage Racing? Nu conteaza. Asta este. Ajungem cu chiu cu vai sus pe creasta si-i dam la vale. In fata, se vad ceilalti pe un push-bike imens. Merg foarte incet, sunt obositi. Ajungem si noi la baza dealului. Ii dau Roxanei bicicleta mea, mai usoara, si o iau pe a ei si incepem sa urcam. Baietii ii iau bicicleta. Urcam intr-un ritm nebun. Ficatul, splina si toate organele simt ca imi explodeaza. Nu imi inchipui de unde am atata energie. In fata, mai incet, urca cei de la Garage Racing. Sunt deja in varf. Ajungem si noi, imediat ce ei au plecat. Sarim pe biciclete si o taiem la dealul urmator. Ei sunt deja acolo, dar se misca tot incet. Unul dintre ei e mai in fata, dar atat. De data asta, cu puteri ce mi s-au parut atunci supranaturale, ii depasim pe urcus. Sus o taiem imediat in fata, ocolim un deal si incepem un alt push-bike. Garage Racing nu se mai vad in spate. Trecem dealul si tot nimeni in spate. Imediat dupa deal, ajungem la CP-ul de la Rosengarden. Dar, nenorocire. Cu 20 m inainte de refugiu, Ovi se da peste cap cu bicicleta. Ramane nemiscat, cu bicicleta peste el. Am incremenit toti 3, din nou Ovi? Dupa 10 secunde de suspans ne face semn ca e bine, se ridica si vine si el. Ne anunta cu tristete ca i s-a stricat frana fata. Urmeaza aproape numai coborare, si ploua in continuare. Asta nu e bine.

De la Rosengarden plecam repede si incepem urcarea pe Magura, pe un drum mai ocolit, printr-o stana. Suntem rupti, dar stim ca e ultima fortare. Mai facem cate o pauza, mancam cate o ciocolata. Un push-bike care parca nu are sfarsit. Aproape de varf, incepe sa tune si sa fulgere. Vine o alta furtuna. Ii iau bicicleta Roxanei si alerg cu doua biciclete spre varf. Cum fac asta, nu inteleg, dar o fac. De acolo ne punem pe ele, trecem un prim deal mic si, inainte de ultimul, un semn ne arata sa o taiem la stanga. E o varianta scurtata pana la intrarea in padure, pe care o facem pe langa biciclete. Speram in suflet ca in padure sa fie mai bine.

Nici vorba, in padure, totul aluneca in draci: pietrele, lemnele, noroiul... Ovi de-abia se descurca, doar cu frana spate. Roata ii aluneca in toate partile. Roxana e si mai speriata. Ne miscam mai incet decat la urcare. Imi vine iar sa plang: cat de repede am fi trecut pe aici daca nu era ploaia asta nenorocita. Am fi coborat cu 30 km/h, iar acum ne taram cu 5. Calculez ca am pierdut cu ploaia si ratacirea vreo 2-3 ore bune...

Poteca lunga, altadata frumoasa, din padure se termina si intram pe forestier. E plin de noroi, un noroi adanc ce se lipeste de toate si se aduna pe roti. Noroc ca mergem in jos, in sus ar fi fost imposibil. Incet, incet apar casele, orasul, asfaltul, trecem prin centru. Toata lumea se uita la noi: suntem muci, murati, cu noroi pana-n gat. Dar noi trebuie sa terminam. Viram dreapta si urcam in curtea liceului industrial, la tabara de baza. Gata! S-a terminat! Este aproape ora 19, vineri seara, si noi suntem in tabara de baza.

Dar nenorocire: pe hartie vedem ca am ajuns pe locul 4. In sens invers, profitand fara sa stie de ploaia care ne-a incetinit, cu 30 minute inaintea noastra au ajuns Cetatea Brasovului. Nu e totul pierdut, caci noua trebuie sa ni se scada mai mult de o ora jumate. Dar nu stim cat trebuie sa li se scada lor. Nu vom sti, decat duminica, la premiere. Asteptam cu sufletul la gura sa vedem daca apare Garage Racing. Ei au cam 10 minute in plus de scazut fata de noi, deci daca ajung in 10-15 minute ar putea sa ne-o ia in fata. Nu se intampla asta, ei apar dupa vreo 35 de minute, asa ca mergem linistiti sa ne schimbam si sa ne spalam. Urmeaza sa fim pe locul 3 sau 4, o dilema care urma sa ne macine pana duminica dimineata. Rezultatul va fi oricum strans. Iar locul 4 e cel mai greu loc, cand stii ca mai puteai sa tragi un pic si erai pe podium.

Sambata am facut o plimbare la Sibiu si ne-am odihnit, au aparut majoritatea echipelor.

Duminica dimineata ne plimbam nervosi stanga-dreapta prin tabara: asteptam rezultatele. Ele apar afisate: suntem pe 4. O tristete ma cuprinde din cap pana in picioare. Apoi ma uit pe tabel. Ii strig pe toti: "Baaaa, astia nu ne-au scazut timpul de la rapel." Ma uit pe ceas, e 12 fara 5 minute, mai avem 5 minute sa facem contestatie. Scriem repede contestatia, cerand sa se reverifice daca au fost scazuti timpii morti. Cum spuneam, totul era pe muchie de cutit.

Organizatorii retrag rezultatele de la amatori. Si la avansati e varza, au incurcat astia de tot domiciliul echipelor. Cu o intarziere de aproape o ora, se anunta premierea.

Ne adunam, pregatiti de orice. Organizatorii spun discursuri interminabile. Inima imi bate de-mi sare din piept. Vin cei de la CPNT si ne felicita. Ii intreb de ce si ei zic ca pentru locul 3. Fac ochii cat cepele si ei imi spun ca s-au afisat rezultatele. Fug schiopatant cu Roxana sa ne uitam. Ramanem muti: suntem pe locul 3, la 6 minute diferenta de Cetatea Brasovului. Si noi am stat 10 minute sa ne ferim de ploaie sub un copac. E tot ce-mi vine in minte. Fug inapoi ca disperatul si le soptesc baietilor vestea.

Incepe premierea la amatori, sunt chemate echipele care au terminat. Astept sa aud Cetatea Brasovului. Ma cuprinde un sentiment de vina, la urma urmei si ei au sperat locul 3 ca si noi. Dar asta e... Aud cum organizatorul spune: locul 4, Cetatea Brasovului. Ma ia cu usoare ameteli. Aud, deja undeva, departe, locul 3 - Lumea Pierduta. Ne indreptam spre podium, dar am o senzatie ciudata, ca nu sunt eu acolo, parca as privi scena de undeva de sus. Urcam, organizatorii ne pun la gat medaliile, ne dau premiile, diploma, cupa si o sampanie. Urca dupa noi Getica si Vifor, ne felicitam unii pe altii. Sampania zboara prin aer, lumea aplauda, apoi ne dam jos si... liniste. Dupa ani de zile, am reusit, alaturi de colegii cu care am facut o echipa deosebita. Puteam mai mult, am facut atatea greseli, am pierdut atata timp. Un calcul sumar ne arata ca daca eram atenti si nu venea ploaia aia nenorocita, aveam sanse sa prindem chiar locul 2....

In final, ne-am simtit minunat, am avut o echipa de vis cu care sper sa mai participam si anul viitor. Organizarea a fost perfecta pana la momentul final cu rezultatele. Felicitari tuturor celor care au participat si celor care au terminat. Cum ne zicea un domn intr-un CP, toti care s-au inscris la concursul asta sunt niste invingatori, iar cei care-l si termina sunt foarte tari. Ne pare rau de multi prieteni, care au abandonat, din motive cat se poate de obiective. Imi inchipui ce a fost in sufletul lor.

Sper sa ne revedem cu totii la anu' pentru o noua aventura, mai pregatiti sa tinem piept naturii si demonilor interiori, pentru a realiza cu totii performante si mai mari decat anul acesta!