8 zile de MTB in Otztal, Tirol

Cum poate sa arate o lume perfecta? In istorie, fiecare au avut viziunea lor: fascistii, comunistii, iar acum avem si mult dorita democratie. Evident, o lume perfecta nu exista. Dar in viziunea noastra, cel mai mult te poti apropia de acest deziderat in Tirol. 

Muntii ce par infiniti si te inconjoara din toate partile, linistea aproape totala ce te lasa sa auzi sunetul naturii chiar si in centrul orasului, casele ingrijite pline de flori la ferestre, oamenii care in ciuda greutatilor pe care cu siguranta le au si ei in viata pastreaza mereu un zambet pe buze pentru tine, cel care le esti oaspete, curatenia si impresia ca fiecare loc este acolo unde trebuie el sa fie si dorinta tuturor de a pastra toate acestea asa cum sunt; am enumerat unele din motivele pentru care, pentru noi, paradisul este acolo, pe pamant. 

Munti avem si noi, chiar daca nu asa de multi, dar rautatea ce se citeste in ochii oamenilor, ragaitura cu miros de shaorma pe care o auzi la tot pasul, privirile circumspecte pe care ti le arunca toti cand intrii sa intrebi ceva intr-un bufet la munte, gunoiul pe care fiecare intelege sa-l arunce in spatele casei, exagerarile imobiliare hidoase la tot pasul si mai ales zgomotul permanent, de motoare, muzica la maxim, urlete si oameni care vorbesc tare sa-i auda toata lumea, toate acestea nu te lasa sa savurezi la maxim aceste frumuseti care sunt aici, langa noi, acasa.

Asa ca, pentru a ne reincarca bateriile sa mai rezistam un an in lupta cu nesimtirea cronica ce ne caracterizeaza neamul, am hotarat sa petrecem 10 zile in Tirol. Da, sa rezistam un an, pentru ca iarna, daca mergem la schi in aceleasi locuri frumoase, romanasii nostrii sunt prezenti cu jeepanele si manelele la maxim sa ne faca de rusine. Exact asa cum sunt prezenti in toate parcarile de pe autostrada din Viena pana acasa, etalandu-si burtile slinoase si lasand in urma lor munti de gunoaie.

In fine, prea multa filozofie strica. Am ales pentru anul asta una din cele mai renumite zone din Alpi, Otztal, situata pe o vale intre Stubaier Alps si Otztal Alps de o deosebita frumusete, care incepe din Oetz si se termina in pasul Timmelsjoch, la granita cu Italia. Scopul: sa facem cat mai multe ture cu bicicleta si sa vedem cat mai mult din aceste locuri minunate.

Drumul pana acolo este, din Debrecen, doar pe autostrada, asa ca se desfasoara repede. Singura oprire mai interesanta a fost in Germania, unde autostrada trece chiar pe malul lacului Chiemsee. Acolo am avut o scurta sesiune de admirat multimea de lebede, ratuste, gaste si pescarusi adunate in jurul calatorilor curiosi.

Inainte de Innsbruck, au inceput sa apara muntii, primul fiind Wilder Kaiser, muntele care ne-a vegheat anul trecut timp de o saptamana cat am petrecut in St. Johann. Dar cu cat ne apropiam de destinatie, apareau munti din ce in ce mai inalti, care ne aduceau aminte ca zona in care mergem anul asta este cu mult mai alpina.

Prima problema de rezolvat fiind cazarea, am mers la oficiul de turism din Oetz sa intrebam de camping-uri. Am primit o lista cu toate din zona, de unde l-am ales pe cel mai ieftin, respectiv Camping Winkle, care se afla mai sus pe vale, cam la 1250 m, aproape de Solden. Camping-ul este destul de modest fata de cele mai moderne, dar este curat si are toate cele necesare, pretul fiind destul de mic pentru Austria, respectiv 16,2 euro/noapte. Noi il recomandam tuturor celor ce vreau sa petreaca acolo cateva zile fara sa-i doara la buzunar. Impreuna cu ursuletul nostru polar Doblo, cu cortul Hannah cel nou si imens luat in ultimul moment cu un mare ajutor de la Vasi de la Emont, cu scaune, masa si tot ce trebuie, urma sa ne petrecem acolo 9 nopti in confort maxim.

Dar sa trecem peste generalitati si sa ajungem la ce se poate face concret in zona, respectiv ce am reusit noi sa facem.

Ziua 1 - Circuit Innsbruck - Kuhtai - Oetz - Telfs - Innsbruck

Traseu: sosea, 108 km, dif. nivel 2380 m, traseul pe Bikemap.

Initial, de acasa, am decis ca primele zile sa incercam sa facem daca e vreme buna traseul de la Otztaler Road Marathon, un traseu greu pe sosea de peste 200 km si cu peste 5000 m dif. de nivel. Acesta incepe si se termina in Solden si trece trei pasuri mari montane. Intr-un final, am facut doar doua din cele doua pasuri, in doua zile separate, ca deh, suntem in concediu nu la concurs.

Traseul din prima zi cuprinde primul pas din concurs, Kuhtai. Am plecat din Innsbruck unde am lasat masina intr-o parcare la un bloc, langa aeroport, si am taiat-o intai prin niste orasele spre Kematen, iar apoi am urcat pana la Kuhtai, la vreo 2100 m, pe cealalta parte coborand in Oetz. Planul initial era sa ne intoarcem pe biciclete in camping si apoi a doua zi sa facem restul traseului, peste Timmelsjoch in Italia si apoi inapoi in Innsbruck sa recuperam masina, dar urcarea ne-a obosit destul de mult, fiind si dupa 2 zile pe drum, in combinatie cu o caldura ingrozitoare (cred ca peste 35 de grade). Asa ca din Oetz am hotarat sa ne intoarcem la Innsbruck sa recuperam masina. Sarcina nu era oricum usoara, fiind de parcurs peste 50 km, relativ pe plat. Drumul e superb, trecand prin mai multe orasele, care de care mai cochet si simpatic, la sfarsit fiind presarat si cu niste mici urcari si coborari.

Per total, o zi nu foarte usoara, in care Roxana s-a luptat un pic cu platul (nu e marea ei placere) iar noi am fost pentru prima data impresionati de numarul inimaginabil de mare de biciclisti care populeaza drumurile in zona. Majoritatea sunt pe cursiere, in echipament serios si baga tare, mai rar singuri, in general in pluton. M-am lipit si eu de un mic pluton si am mers cativa km cu ei cu peste 35 km/h, super senzatie, chiar daca pe MTB...

Ziua 2 - Timmelsjoch (2509 m)

Traseu: sosea, 66 km, dif. nivel aprox. 1600 m, traseul (numai dus) pe Bikemap.

A doua si ultima zi planuita de sosea, am hotarat sa urcam cel mai mare pas din zona, respectiv Timmelsjoch, sau Passo Rombo, care face trecerea din Otztal in Tirolul de Sud in Italia. Ideea a fost sa urcam pana in varf iar apoi, daca e vreme buna, sa coboram un pic spre Italia, iar daca nu, sa coboram inapoi pe acelasi drum.

Urcusul incepe destul de brutal direct din Solden, dar se mai linisteste pe parcurs. Asfaltul e impecabil si peisajul de asemenea. 

Dupa statiunea de schi Obergurgl, intr-o intersectie un semn ne face cu ochiul si ne spune ca pentru Timmelsjoch, de abia acolo incepe urcusul adevarat, si cum altfel decat cu o serie de superbe serpentine.

Dupa un punct de taxare pentru masini dar nu si pentru ciclisti si o coborare relaxanta de vreo 2 km, urmeaza a doua parte a urcarii pe inca o tura de serpentine printr-o vale glaciara.

Intr-un final, drumul ne duce in varf, unde se afla o cabana si un mare santier.

Dupa ce ne-am potolit foamea la cabana cu un Apfelstrudel admirand varfurile de 3000 m din jur, am pornit inapoi spre Solden, deoarece vremea dadea semne de ploaie.

Ploaia ne-a si prins in Solden, adica am avut noroc. A fost o rupere de nori cum n-am mai vazut de multe ori in viata, practic curgea un mare rau pe sosea. Ne-am adapostit sub un acoperis si am admirat spectacolul naturii, care a durat peste o ora. Dupa ce s-a oprit ploaia, spre deosebire de Romania, intr-un sfert de ora toata apa de pe drum a disparut fara urma si ne-am putut continua linistit drumul pe sosea pana inapoi in camping. O zi nu foarte grea dar terminata prematur pe la ora 17. Inapoi in tabara, totul era ok. Cortul a rezistat si totul a fost ok.

Ziua 3 - Plimbare in Innsbruck si o tura scurta in Oetz

Traseu (tura Oetz): pietris (50%)/asfalt (50%), 30 km, dif. nivel 570 m, traseul pe Bikemap.

Vineri am zis sa vedem si noi cum arata Innsbruck-ul si sa ne plimbam acolo cu bicicleta. Speram la Intersport-uri imense cu reduceri cel putin la fel de mari. Dar, ajunsi acolo, nu prea am stiut ce sa facem. Ne-am plimbat prin centru cu bicicleta, centru care e frumusel, dar nu mai e in stilul tirolez, e destul de modern. Din pacate, nestiind exact unde sa gasim una alta, dupa o ora ne-am intors la masina. Am vizitat un magazin de biciclete atat de scump incat nu cred ca doreau sa si vanda ceva si ne-am intors in Oetz unde am zis ca o sa facem un traseu. In mijlocul orasului, un superb Fiat 500 Cup astepta startul unui raliu de masini de epoca, pe care noi nu-l mai apucam pe acolo.

Roxana si-a adus aminte de un semn cu Piburg See, adica un lac undeva deasupra orasului, si am zis sa urcam spre el. Am urcat pe niste serpentine furioase dar a meritat. Lacul e foarte frumos, insa accesul pe biciclete e interzis asa ca ne-am plimbat un pic pe jos.

Am incheiat ziua cu o plimbare pe Otztal Mountainbike Trail in zona sa inferioara, un superb singletrail care, desi nu are diferente mari de nivel, este deosebit de placut de parcurs, incluzand si niste poduri interesante.

Cea mai relaxanta zi din aceasta excursie s-a incheiat cu bine, urmeaza cateva zile serioase de MTB.

Ziua 4 - Tieffenbachgletcher si Rettenbachgletcher - o urcare la 2829 m

Traseu: pietris (60%)/asfalt (40%), 60 km, dif. nivel 2500 m, traseul pe Bikemap.

(ultima bucata de urcus, prin tunel, nu e trecuta deoarece GPS-ul nu a apucat sa inregistreze un punct la iesirea din tunel, am adunat aprox. tunelul la distanta si dif. nivel)

Am inceput zilele de MTB cu cel mai greu traseu. Exista o sosea din Solden, Gletscherstrasse, care urca pana la acesti doi ghetari. Este perfect asfaltata si este chiar si un autobuz care urca pana in varf, dar nu e usoara. Este, bineinteles, una din preferatele rutierilor din zona.

Noi fiind insa MTB-isti, am ales o varianta mai ocolita, sa urcam pana la 2100 m pe drumuri forestiere, iar coborarea, de la 2600, sa o facem de asemenea pe forestier. Este vorba de drumurile de deservire ale instalatiilor de cablu pe timp de vara.

Traseul incepe pe asfalt din Solden, dar intra destul de repede pe un forestier clasic cu pietris si panta medie de 10%, cum sunt toate in Austria. Acesta merge mult prin padure si traverseaza cateva din partiile de schi pana la o serie de cabane. De aici, devine foarte abrupt, la limita posibila de parcurgere pe MTB (cam 20-25%) si se potoleste intr-un loc minunat numai bun de popas.

De aici, am mers pe un drum bun ce tine aproximativ curba de nivel, am trecut pe la o statie de gondola unde am baut o bere rece si am facut jonctiunea cu soseaua ce urca pe ghetar.

Am urmat soseaua care urca la inceput pieptis si mai apoi pe serpentine pana la 2600. Aici, ea se desparte in doua, fiecare urcand pe unul din ghetari. Am luat-o intai spre ghetarul mai inalt, unde printr-un tunel de 1.7 km am ajuns la altitudinea record pentru noi pe bicicleta de 2829 m. 

La intoarcere, Roxana nu a mai vrut sa urce si pe celalat ghetar, asa ca am urcat eu singur cam 150 m diferenta de nivel pana intr-o caldare glaciara superioara unde era un soi de parcare. M-am intors, am mancat un Topfenstrudel si am taiat-o in jos, prinzand un drum forestier in stanga care ne-a dus, intr-o urcare intai usoara dar mai apoi foarte grea, pe deasupra unui minunat lac de turcoaz, la instalatiile de cablu din Hochsolden.

Coborarea pana in Hochsolden a fost lunga si placuta. Ultima bucata din pacate a fost deosebit de abrupta si, in combinatie cu pietrisul de pe drum, facea mentinerea bicicletei in echilibru un lucru foarte greu. Am facut si o pana, din cauza pantei mi s-a rupt valva de la camera. Dupa o aventura cu un gard electric am ajuns in statiune de unde am coborat pe asfalt spre Solden, cautand o varianta off-road mai scurta ce era pe harta.

Am gasit si varianta extrema intr-un final, care urmarea o partie de schi rosie. Destul de interesanta coborarea, care se intersecta chiar inainte de oras cu aleea panoramica Solden. Am ales sa continuam pe aceasta, un singletrail superb presarat ici-colo cu cate un obstacol interesant.

Am iesit in oras destul de sus si am coborat in centru pe o serie de alei inguste in zig-zag.

Ne-am intors spre camping pe traseul de MTB, de altfel deosebit de frumos.

Pana la urma, traseul a fost un circuit care combina parti din 5 trasee diferite din zona, probabil cea mai reusita combinatie pe care am facut-o, recomandare cu caracter obligatoriu pentru toti care merg prin zona.

Ziua 5 - Langenfeld - urcari la Nissalm si Innerberg Alm

Traseu: asfalt (30%)/pietris (70%), 63 km, dif. nivel 2500 m, traseul pe Bikemap

Urcarea la Nissalm

Urcarea la Innerberg Alm

Incepand din aceasta zi, am hotarat sa luam cate o localitate de pe vale si sa facem din ea daca putem 2 trasee care ni se par noua mai frumoase. Majoritatea traseelor implica urcarea pe un forestier la o cabana si coborarea in general pe acelasi drum, desi uneori unde este sosea, se poate varia, urcand pe sosea si coborand pe forestier.

Prima localitate a fost Langenfeld, in care, nefiind foarte departe, ne-am deplasat direct cu bicicleta cam 10 km folosind pista de MTB. Vremea s-a stricat de dimineata, incepand sa picure inainte sa ajungem in oras. In centru, ne-a prins o ploaie de care ne-am adapostit sub o copertina. Era clar ca ziua nu va fi din cele stralucite, dar eram hotarati sa facem ce putem.

Prima tura am hotarat sa fie pana la cabana Nissalm. Pentru asta, am urcat o serie de serpentine suspendate pe piloni, deosebit de frumoase, fiecare avand un nume, fie de varf din zona, fie de personaje istorice, pana in cocheta localitate Gries.

Din capatul localitatii, incepe urcare pe forestier, destul de brutala, pana la cabana Nissalm, din loc in loc deschizandu-se cate un loc minunat de belvedere. Vremea s-a mai deschis intr-o parte dar din cealalta se auzeau tunete.

Pe ultima bucata pana la cabana a inceput din nou sa picure amenintator, asa ca am taiat-o cat de repede posibil sa ne punem la adapost. Am dat de aceasta cabanuta dulce, situata la exact 2051 m. 

Am asteptat cuminti inauntru sa se potoleasca vremea, savurand un ceai cu rom sub privirile unui fost vulpoi.

Pe coborare am avut parte de vreme buna, alegand un forestier care merge pe versantul opus al vaii fata de drumul asfaltat. O alegere deosebita, oferind un peisaj minunat. Ne-au impresionat amenajarile cu tunele ale drumului, construit doar pentru accesul in Gries, o localitate cu maxim 20 de case.

Odata ajunsi inapoi in Langenfeld, am constatat ca mai avem timp, asa ca am taiat-o spre urcarea la cabana Innerberg Alm, situata la 1982 m. Inca de la inceputul urcarii au inceput sa se auda iar tunete si sa picure usor. Am zis sa urcam totusi si sa vedem ce se intampla. Ploaia mai serioasa a inceput cam cu 4 km inainte de finalul urcarii, avand amandoi ezitari in a continua. Eu am zis totusi ca daca am venit pana aici si oricum ma va face muci ploaia, vreau sa urc macar pana sus la 2010 m, de unde urma 1 km de coborare pana la cabana. Ploaia mare intarzia sa vina asa ca am purces la drum. Ajunsi in varful urcarii, am mers singur in fata sa vad cat de departe e cabana, daca merita sa mai coboram pana la ea. Dupa coltul dealului insa, am vazut din fata venind o furtuna puternica. Am taiat-o inapoi la Roxana, dar cand am ajuns la ea deja incepuse ploaia torentiala, care ne-a insotit pana jos in Langenfeld unde am ajuns uzi complet si inghetati. Ne-am intors in camping pe sosea, ca e mai scurt. Din pacate, datorita conditiilor meteo, n-am facut nici o poza pe acest traseu.

Ziua 6 - Oetz Panorama Tour

Traseu: asfalt (50%)/pietris (50%), 31 km, dif. nivel 1321 m, traseul pe Bikemap

Datorita nevoii de aprovizionare, fiind si luni, am hotarat sa mergem la Oetz, unde este si un Hofer. Ziua a inceput urat, foarte innorata si cu ploaie de dimineata. Genul de zi in care foarte greu te mobilizezi sa faci ceva. Planurile noastre in Oetz erau sa facem un circuit, numit Oetz Panorama Tour care, probabil, ofera niste privelisti deosebite. Mai aveam un traseu de urcare la o cabana care era in plan, dar de dimineata era clar ca vom face doar unul dintre ele, deoarece ne vom face muci si nu vom mai avea chef de celalat.

Zis si facut, am ajuns cu masina in Oetz si ne-am pus pe biciclete. O gaura in nori prin care razbateau cateva raze de soare ne-a permis sa incepem confortabil traseul, prima parte fiind urcarea pe asfalt spre pasul Kuhtai pana pe la 1600 m, adica peste doua treimi, pana in Ochsengarten. Razele de soare ne-au mai incalzit pana acolo, dar la intrare in orasel a inceput din nou ploaia. Am stat timorati o jumatate de ora intr-o statie de autobuz sperand sa se opreasca, dar nu s-a intamplat asta asa ca am hotarat sa o taiem in sus pe forestierul ce ne va duce la statia de gondola Hochoetz. Ploua mocaneste si marunt, dar ne-am luat pe noi gecile Mammut care faceau fata cu brio.

Mai mult ca sigur ca traseul are o panorama deosebita, dar noi am mers printr-o ceata ca de-abia ne vedeam unul cu altul. Urcarea e destul de grea, dar mai are si bucati plate. Am ajuns intr-o ceata perfecta sus la gondola.

Cat timp Roxana a intrat sa ia doua Apfelstrudel la restaurantul cu autoservire probabil plin ochi iarna dar acum gol, eu am fugit repede singur pana in punctul cel mai inalt al traseului, Bielefelder Hutte, de unde se revine pe acelasi traseu la gondola. A fost o urcare de data asta scurta dar deosebit de dificila, care a necesitat chiar si 50 m de push-bike, pana la altitudinea maxima de 2112 m.

Dupa ce am mancat si ne-am mai luat un rand de haine, am inceput coborarea pe un forestier ingust si abrupt. Din nou, panorama ar fi fost cu siguranta de vis, dar nu pentru noi... Pe la 1400 m drumul devine asfaltat dar la fel de abrupt, ajungand murati de apa si de transpiratie inapoi la masina.

A fost o tura in care ne-am pornit greu dar a meritat, chiar daca n-am mai facut nimic in ziua aceea. A aparut in schimb o problema: 2 zile cu ploaie = 2 perechi de incaltaminte ude, astfel si eu si Roxana am ramas fara nimic uscat de incaltat. Eu fara pantofi SPD, Roxana fara nimic. Speram doar sa se faca frumos a doua zi, altfel devenea nasol...

Ziua 7 - Huben - urcari la Pollestal si Breitlehn Alm

Traseu - pietris 100%, 45 km, dif. nivel 2380 m, traseul pe Bikemap

Dezarmati de cele doua zile de ploaie anterioare, am hotarat sa facem cele mai apropiate trasee, respectiv cele din Huben, localitate aflata la vreo 3 km de camping. Ne gandeam ca sunt niste trasee micute, prin padure, dar cat aveam sa ne inselam de tare...

Dimineata a inceput cu un mic dejun copios in stil bavarez, ca si acuma imi ploua in gura cand ma gandesc la sosul ala de miere cu nuci...

A urmat o fuga cu masina in Solden sa-si ia Roxana ceva de incaltat, ca nu mai avea absolut nimic uscat. Am gasit niste bocanci de vara foarte aratosi si ieftini, care au devenit incaltamintea ei de bicicleta, iar masinuta noastra s-a inalnit in parcare cu o aratare retro si furioasa cu numar de UK.

In fine, catre amiaza, Roxana cu bocancii noi si eu cu pantofii uzi complet, am pornit spre primul traseu, care urca la cabana Pollestal. Nu mica ne-a fost mirarea cand am vazut ca, dupa o urcare furioasa pe forestier, traseul o taie pe o vale glaciara pe care de o saptamana o tot admiram si ne gandeam cum ar fi sa urcam acolo. Asa ca am iesit repede din padure si am fost brusc inconjurati de un peisaj de vis.

Am trecut repede pe langa cabana aflata la 1776 m si am continuat sa urcam pana in capatul drumului, parcurgand o minunata vale in genul celor din Retezat. Drumul se termina sub un prag glaciar, intre cascade, la 2100 m. Superb, un traseu care nu trebuie ratat.

Coborarea la cabana a fost de asemenea minunata, drumul fiind ceva mai prost decat cele normale, ceea ce ne-a adus un zambet in plus pe buze. Peisajul ne-a lasat muti. Picioarele mele, in schimb, au inghetat total in pantofii mustind de apa.

La coborare, am oprit la cabana, in parte si fiindca eu nu mai imi simteam picioarele. Era o cabanuta mica si prietenoasa, de genul celor care ne plac noua, asa ca am intrat inauntru.

Am ales ceva din intamplare din meniu, care avea sa fie un soi de ciorba de perisoara, adica avea doar o perisoara imensa, dar delicioasa, care m-a pus cat de cat pe picioare.

Cu forte noi, am coborat inapoi in Huben si am cautat intrarea in celalat traseu, spre Breitlehn Alm, si am gasit-o, pazita de trei vacute simpatice.

Urcarea e prin padure, cu aceiasi panta constanta de peste 10%. In schimb, odata ajunsi sus, drumul ne-a dus pe o curba de nivel care traverseaza mai multe vai si cascade care se vad foarte frumos de jos din oras, iar acum aveam ocazia sa le vedem de aproape.

Sus la cabana, la 1880 m, ne-am intalnit si cu prima dezamagire. Un domn cu barba mare si cu un topor in mana, care taia lemne, ne-a zis ca putem sa-i facem poze daca vrem si ne costa doar 10 euro. Ma gandesc ca sunt unii care-i dau banii astia... Pentru noi, 10 euro era bugetul de cheltuiala pe 2 zile, asa ca...

Ne-am consolat cu privelistea superba asupra Huben-ului si a Langenfeld-ului, pe care am avut-o tot drumul de la iesirea din padure pana la cabana. 

A fost pe scurt o zi mult mai frumoasa decat ne asteptam, cu doua trasee deosebite ca peisaj. Daca treceti pe acolo, nu ocoliti Huben-ul. O fi el mai micut, dar are trasee minunate...

Ziua 8 - Umhausen - Stuibenfall si Gubener Hutte

Traseu - asfalt (50%)/pietris (50%), 32 km, dif. nivel 1270 m, traseul pe Bikemap

Ultima zi din pacate urma sa fie una mai scurta, deoarece trebuia sa apucam sa strangem cortul cat inca e soare sa se usuce, si sa pregatim toate bagajele pentru a putea pleca dimineata devreme. 

Ne-a mai ramas un ultim traseu, din Umhausen, dar unul deosebit, care trece pe la cascada Stuibenfall, cea mai mare din zona, 156 m, apoi prin frumosul sat Niederthai, de unde urca pe drum forestier la cabana Gubener si apoi inca putin in sus pe vale.

Drumul incepe pe asfalt, spre Niederthai, trecand pe la o belvedere aflata pe versantul opus cascadei Stuibenfall, de unde am putut sa o admiram in toata splendoarea ei.

Imediat dupa belvedere, am intrat in sat, unde ne-am oprit la o biserica si un izvor sa bem niste apa. 
Cerul era curat iar soarele ne dezmortea in sfarsit oasele. Peisajul era de vis, imbunatatit de o vizibilitate de zile mari.
Din capatul localitatii am inceput sa urcam pe forestier, pe o panta destul de lejera, urmand sa trecem pe langa mai multe cabane pana la ultima, Gubener Hutte.

Am trecut pe langa cabana si am continuat pe drumul devenit in sfarsit mai de MTB, in sus, pe o vale de o frumusete care iti taia respiratia.

Dupa o sesiune de single-trail unde am impins un pic bicicleta, am ajuns la un mic damb pe care l-am urcat pentru a avea o priveliste asupra capatului vaii. Ce sa mai zicem, un peisaj de vis, perfect pentru ultima tura...

Coborarea pe single-trail a fost delicioasa, ea continuand pana la cabana pe malul raului de un albastru nefiresc de cristalin.

Nu ne-am mai oprit la cabana, decat la una ceva mai jos pentru un Apfelstrudel, iar apoi am schimbat versantul si am luat-o pe un drum pastoral, care, fiind la o oarecare inaltime, ofera o superba priveliste de deasupra a Niederthai-ului si a vaii pe care acesta se afla.

In capatul Niederthai-ului, drumul devine asfaltat si coboara spre Stuibenfall.

Nu ne-am putut abtine si am lasat bicicletele in drum facand un ocol de jumatate de ora pentru a vizita cascada de pe platformele ei superioare. Daca mai trecem, o sa ne rezervam o jumatate de zi doar pentru cascada. Ea are o poteca paralela care trece pe la o serie de platforme de metal situate la mai multe nivele, de unde se poate admira spectacolul de aproape. In plus, chiar pe langa cascada este amenajata o via ferrata destul de simpla, parcurgerea acesteia fix pe langa firul apei fiind cu siguranta o experienta de neuitat. 

Am incheiat ziua fericiti, dar cu o lacrima in ochi, caci trebuia sa parasim din nou aceste locuri care ne-au intrat iremediabil in suflet... Cu durere am strans tabara, am incarcat toate in masina si ne-am culcat pe scaune, asteptand dimineata si momentul deloc dorit al plecarii.

La 7 dimineata, Otztal-ul ne-a spus la revedere cu un peisaj de vis.

Inca un concediu in doi reusit, inca un bagaj de amintiri care vor ramane cu noi pentru totdeauna. Am facut in jur de 450 km de bicicleta si 14500 m diferenta de nivel... Speram ca vom reveni, sa fim doar sanatosi. 

In drum spre casa, nu ne-am putut abtine si am facut un ocol prin St. Johann, sa bem o cafea unde faceam acest lucru anul trecut in saptamana de vis petrecuta in Kitzbuhel. Am revazut cu placere coltii Wilder Kaiser-ului si, cu inima stransa, am plecat spre autostrada care ne-a condus pana in Debrecen si apoi la Cluj, acasa...

Toate pozele le puteti vedea pe Webshots.