Obiectivul, gasit pe Google: Kitzbuhel, din regiunea Tirol.
Cazarea gasita: camping Schwarzsee.
Am ajuns fara probleme de orientare, cu masinuta noastra cu bicicletele pe ea si am gasit usor si camping-ul. Semnalizarea rutiera e suficienta, dar necesita atentie.
Prima problema intalnita a fost la camping unde am aflat ca tariful pentru 2 persoane, 1 cort si 1 masina este de 41 euro pe noapte, ceva cam mult pentru bugetul nostru. E drept, campingul are conditii de lux, dar noi am renuntat. Ne-am intors putin in St. Johann, o alta statiune, unde am mai vazut un semn de camping. L-am gasit, era vorba de Camping-ul Michelnhof unde tariful era de 21 de euro, sensibil mai mic, iar conditiile de asemenea excelente, lipsind doar servicii care pe noi nu ne interesau (sauna, mini-golf, etc...)
Dupa cateva mici cautari pe la pensiunile din jur unde ne-am convins ca sub 50 euro pe noapte nu gasim nimic, ne-am cazat pe o ploaie torentiala in camping.
In aceeasi dupa-amiaza, am luat bicicleta si am zis sa incercam unul din multitudinea de trasee, albastre, rosii si negre, din zona. Toate informatiile despre toate traseele din zona se gasesc oficial pe net. Incredibil!
Pe o ploaie marunta am pornit sa vedem despre ce e vorba. In continuare am sa prezint traseele ce le-am facut in fiecare zi:
Ziua 1. Traseul 264 - Oberndorf Harschbichl
Ruta incepe din centrul orasului Oberndorf si urca spre poalele vf. Kitzbuhel Horn, urcand o dif. de nivel de 820 m in 7,7 km.
Din pacate, am pornit pe traseu pe la 7 seara, iar urcarea, pe o ploaie marunta, a fost criminala, desi drumul era asfaltat. O panta constanta si neiertatoare de peste 10%, cu bucati mult mai abrupte. Din pacate, ora nu ne-a permis sa ajungem in varf, fiind si obositi dupa drum, asa ca am coborat pe un alt traseu de bicla si apoi, dintr-o eroare, pe un traseu de picior care a fost de fapt un singletrack super cu radacini si bolovani. Traseul de coborare e marcat cu rosu. Am ajuns la corturi pe intuneric. Din pacate, in aceasta zi nu am facut nici o poza.
Ziua 2: Urcare pe traseul 232 Hahnenkam pana la Pengelstein si coborare pe 218 Saukaser
Urcarea incepe de langa o statie de gondola din Kitzbuhel, ca de obicei brutal, dar de data asta fara asfalt. Diferenta de nivel pana sus este de 1203 m ce vor fi urcati in 13 km. La coborare, diferenta este de 1050 m in 10,1 km. Iata profilele, hartile si imaginea Google Earth pentru acest traseu:
De data asta, drumul nu mai era asfaltat, era dintr-un soi de nisip cu noroi, foarte ud, care se lipea de cauciucuri. Cu cat inaintam mai mult prin padure, cu atat noroiul devenea mai moale si mai greu de pedalat pe el. Lucrurile au revenit la normal doar cand am ajuns in pasunea alpina, unde am dat de primele cabane si, dupa inca o urcare serioasa, de statiile de gondola si de multi oameni. Cu toate astea, era liniste si nu se auzea nici muzica, nici sfaraitul micilor. Toti erau civilizati. Am mancat si noi un Apfelstrudel si am continuat urcarea pana la statia de gondola Pengelstein, la aproape 2000 m. De acolo, un drum de asemenea foarte abrupt dar de data asta fara noroi ne-a coborat, pe multe serpentine, inapoi la sosea de unde pe pista de biciclete am revenit in Kitzbuhel. Genial, o proba de forta, cu bucati incredibil de abrupte, cred ca lejer peste 20% pe alocuri. Am facut multe poze, pe care apoi le-am sters din greseala. Asta este, ne-a fost dat sa ramanem doar cu amintirile...
Ziua 3: Pe traseul 250 Gasteig - Maukalm - Griesenau cu o plimbare pe jos de la Maukalm la poalele Wilder Kaiser-ului. Pe imaginea GoogleEarth am figurat cu rosu partea de mers pe jos si cu o culoare mai inchisa intoarcerea pe sosea.
Urcusul incepe de langa St. Johann, de sub creasta Nieder Kaiser-ului, pe sosea, pana la oraselul Gasteig, unde la un mic podet dam de primele semne ale traseului. Traseul incepe brutal, pe deja obisnuitul pentru noi macadam de forestier austriac:
Ne miscam greu pe panta abrupta deoarece in spate avem rucsaci mai mari cu bocancii de mers pe munte, betele si hainele de schimb. Nu prea ne oprim la urcare, am zis ca o sa mai facem poze in jos.
Ajungem relativ repede la Maukalm, o ferma plina de vaci dar fara nici un om. Lasam bicicletele legate in curte, ne schimbam si pornim pe jos hotarati sa mergem vreo 2 ore si apoi sa ne intoarcem. Traseul o ia printre jnepeni, pe sub impresionantele stanci ale Kaiserului, un fel de Piatra Craiului, dar mult mai mare si mai impresionant.
Ajungem relativ repede la Maukalm, o ferma plina de vaci dar fara nici un om. Lasam bicicletele legate in curte, ne schimbam si pornim pe jos hotarati sa mergem vreo 2 ore si apoi sa ne intoarcem. Traseul o ia printre jnepeni, pe sub impresionantele stanci ale Kaiserului, un fel de Piatra Craiului, dar mult mai mare si mai impresionant.
Ne dam seama ca in 2 ore o sa ajungem chiar foarte aproape de munte, asa ca ne continuam veseli drumul ce duce incet dar sigur spre grohotisul si limbile de zapada de la baza. Peretii par mult mai inaccesibili decat in Bucegi si in Crai, cel putin din partea asta:
Nu trece mult si ajungem la grohotis, zapada si la un stalp indicator care ne arata ca totusi stancile sunt brazdate si de niste trasee, chiar daca sunt cotate negre.
Tentatia de a urca repede pana pe Ackerlspitze sau Maukspitze este mare, fiind obisnuiti cu traseele grele, dar ne-am abtinut stiind ca in zona exista si multa via feratta. Daca traseele sunt echipate si noi nu avem echipament? Daca nu ne mai putem da jos? In lipsa unor informatii clare in engleza, hotaram sa ne intoarcem la Maukalm unde ne regasim bicicletele si incepem coborarea.
Aceasta are loc in prima parte pe acelasi drum, unde am putut admira pentru ultima data de aproape maretia Kaiserului.
Am ajuns la intersectia de unde se continua cu o mica urcare si apoi cu o mare coborare drumul spre Griesenau.
Se poate observa cam cum sunt marcate traseele. La baza am intalnit si indicatorul clasic, ce arata intrarea pe un traseu. Acesta cuprinde inclusiv profilul si o mica descriere in germana (din care noi nu am inteles nimic din pacate).
La intoarcerea pe asfalt ne-am mai oprit sa mai admiram inca o data crestele minunate:
Crestele le-am mai admirat, dar nu asa de aproape, de pe terasa restaurantului din camping unde am servit cate un binemeritat Wiener Schnitzel la lumina apusului de soare.
O zi minunata, in care am hotarat ca vom reveni, dar de data asta hotarati sa invingem cu pasul si crestele ascutite ale Kaiserului.
Ziua 4: Urcarea pe Kitzbuheler Horn pe traseul 255, apoi pe la Alpenhaus si in varf, la 2000 m
Traseul a fost probabil cea mai grea urcare pe care am facut-o vreodata cu bicicleta. Se urca de pe la 800 m la 2000 m cam in 10 km!!! O prima parte, pana la hotelul si statia de cabina Alpenhaus, este mai umana (dar tot incredibil de grea), fiind si o etapa din turul Germaniei. Partea urmatoare este absolut incredibila, doar pentru cei cu vointa de fier, fiind urcata in general pe jos. Ea este marcata cu rosu pe harta GoogleEarth si probabil are o panta medie de peste 15%. Nu am gasit-o nicaieri descrisa ca traseu de MTB, acesta se opreste sub Alpenhaus la o alta cabana. Iata si profilul si hartile:
Ce sa zic, traseul e exclusiv asfalt, deci accesibil cu cursiera. Incepe din pista de biciclete din Kitzbuhel direct, fara menajamente. Este foarte circulat de ciclisti, fiind tot vopsit cu incurajari si alte chestii si avand si panouri pe margine care indica distanta si altitudinea. Este o proba de hotar pentru oricine. Veti gasi pe drum de la tineri cu MTB pana la batrani cu cursiere care toti vor sa-si demonstreze ca sunt in stare.
Varful ne-a dominat tot drumul din St. Johann, ca o provocare:
La intrarea pe traseu dai de binecunoscutul deja panou, care te avertizeaza ca nu e chiar floare la ureche ce incerci tu sa faci:
Apoi urmeaza lupta, cu tine, cu vointa, cu inima, plamanii si muschii. Totul e recompensat de orasele care raman incet sub tine, tot mai jos, cu fiecare pedala.
Nu trece mult si ajungem la grohotis, zapada si la un stalp indicator care ne arata ca totusi stancile sunt brazdate si de niste trasee, chiar daca sunt cotate negre.
Tentatia de a urca repede pana pe Ackerlspitze sau Maukspitze este mare, fiind obisnuiti cu traseele grele, dar ne-am abtinut stiind ca in zona exista si multa via feratta. Daca traseele sunt echipate si noi nu avem echipament? Daca nu ne mai putem da jos? In lipsa unor informatii clare in engleza, hotaram sa ne intoarcem la Maukalm unde ne regasim bicicletele si incepem coborarea.
Aceasta are loc in prima parte pe acelasi drum, unde am putut admira pentru ultima data de aproape maretia Kaiserului.
Am ajuns la intersectia de unde se continua cu o mica urcare si apoi cu o mare coborare drumul spre Griesenau.
Se poate observa cam cum sunt marcate traseele. La baza am intalnit si indicatorul clasic, ce arata intrarea pe un traseu. Acesta cuprinde inclusiv profilul si o mica descriere in germana (din care noi nu am inteles nimic din pacate).
La intoarcerea pe asfalt ne-am mai oprit sa mai admiram inca o data crestele minunate:
Crestele le-am mai admirat, dar nu asa de aproape, de pe terasa restaurantului din camping unde am servit cate un binemeritat Wiener Schnitzel la lumina apusului de soare.
O zi minunata, in care am hotarat ca vom reveni, dar de data asta hotarati sa invingem cu pasul si crestele ascutite ale Kaiserului.
Ziua 4: Urcarea pe Kitzbuheler Horn pe traseul 255, apoi pe la Alpenhaus si in varf, la 2000 m
Traseul a fost probabil cea mai grea urcare pe care am facut-o vreodata cu bicicleta. Se urca de pe la 800 m la 2000 m cam in 10 km!!! O prima parte, pana la hotelul si statia de cabina Alpenhaus, este mai umana (dar tot incredibil de grea), fiind si o etapa din turul Germaniei. Partea urmatoare este absolut incredibila, doar pentru cei cu vointa de fier, fiind urcata in general pe jos. Ea este marcata cu rosu pe harta GoogleEarth si probabil are o panta medie de peste 15%. Nu am gasit-o nicaieri descrisa ca traseu de MTB, acesta se opreste sub Alpenhaus la o alta cabana. Iata si profilul si hartile:
Ce sa zic, traseul e exclusiv asfalt, deci accesibil cu cursiera. Incepe din pista de biciclete din Kitzbuhel direct, fara menajamente. Este foarte circulat de ciclisti, fiind tot vopsit cu incurajari si alte chestii si avand si panouri pe margine care indica distanta si altitudinea. Este o proba de hotar pentru oricine. Veti gasi pe drum de la tineri cu MTB pana la batrani cu cursiere care toti vor sa-si demonstreze ca sunt in stare.
Varful ne-a dominat tot drumul din St. Johann, ca o provocare:
La intrarea pe traseu dai de binecunoscutul deja panou, care te avertizeaza ca nu e chiar floare la ureche ce incerci tu sa faci:
Apoi urmeaza lupta, cu tine, cu vointa, cu inima, plamanii si muschii. Totul e recompensat de orasele care raman incet sub tine, tot mai jos, cu fiecare pedala.
La Alpenhaus nu vrei sa stai. Inima iti bate puternic, asa ca-i dai bice in sus spre varf, printre privirile admirative ale celor ce se chinuie sa urce pe jos. Din pacate, Roxana a hotarat sa se alature acestora din urma. Bucuria victoriei sus este personala, nu se poate descrie in cuvinte.
Roxana mi s-a alaturat pe jos pentru a savura victoria impreuna.
Muntele e insa munte, iar soarele s-a transformat rapid intr-o ploaie torentiala care ne-a pus pe fuga inapoi la Alpenhaus. Acolo am mancat un binemeritat Apfelstrudel, mi-am batut o medalie de amintire si am taiat-o in jos, din pacate pe unde am urcat, mirati si noi de ce am putut urca cu cateva ore inainte.
Ziua 5: Oberaurach - Wildalm - Gebraalm - Wildpark - Oberaurach
Fiind deja obositi, am ales un traseu rosu, dar nu neaparat usor. Diferentele de nivel si pantele aduceau bine spre un traseu negru. Ba mai mult, traseul de pe harta nu s-a potrivit cu cel marcat in teren. Asa ca in ceea ce urmeaza va fi prezentat traseul modificat asa cum l-am facut noi (mai putin profilul). Bucata cu rosu de pe GoogleEarth este un singletrail care implica portiuni de impins la bicicleta, dar nu exagerat. Pe harta topo, cu rosu este traseul original si cu albastru bucata in plus, care se gaseste doar pe harta ce o aveam la noi.
Dupa un mare ocol pe care traseul il face pe un forestier pe o vale (se vede pe GoogleEarth), am ajuns in Kitzbuhel. Am poposit un pic pe malul lacului Schwartzsee, de unde se vad foarte frumos atat Kaiserul cat si Kitzbuhler Horn-ul.
Apoi am mers in centru unde am facut niste ultime poze de ramas bun, cu multa parere de rau ca ne vom intoarce in lada de gunoi ce se numeste Romania.
Roxana Campian - Impresiile mele despre tura:
Cu siguranta a fost cel mai reusit concediu de pana acum. Zona in care am fost este un mic colt de rai, iar dupa ce am vazut ce se poate face in zona imi doresc sa mai mergem pentru ca mai avem niste restante. Oamenii sunt foarte prietenosi iar curatenia este la ea acasa. O perioada minunata la care ma gandesc de multe ori.
In final, toate pozele din turele facute prin Austria se gasesc pe Webshots.
Ziua 5: Oberaurach - Wildalm - Gebraalm - Wildpark - Oberaurach
Fiind deja obositi, am ales un traseu rosu, dar nu neaparat usor. Diferentele de nivel si pantele aduceau bine spre un traseu negru. Ba mai mult, traseul de pe harta nu s-a potrivit cu cel marcat in teren. Asa ca in ceea ce urmeaza va fi prezentat traseul modificat asa cum l-am facut noi (mai putin profilul). Bucata cu rosu de pe GoogleEarth este un singletrail care implica portiuni de impins la bicicleta, dar nu exagerat. Pe harta topo, cu rosu este traseul original si cu albastru bucata in plus, care se gaseste doar pe harta ce o aveam la noi.
Traseul incepe in Oberaurach, pe asfalt, pe o urcare grea dar acceptabila, pana in parcarea de la Wildpark, un parc pe care urma sa-l vizitam la sfarsitul zilei. In parcare gasim semnul care ne indica traseul, dar doar bucata pe care vom cobora.
Din parcare se continua inainte pe forestier care urca intai pe o vale si apoi pe niste serpentine intr-o caldare glaciara gen Fagaras care ne duce la cabana Wildalm.
Din parcare se continua inainte pe forestier care urca intai pe o vale si apoi pe niste serpentine intr-o caldare glaciara gen Fagaras care ne duce la cabana Wildalm.
De la cabana traseul e de fapt o poteca prin padure, un fel de singletrail, doar partial accesibil pe bicicleta.
Drumul iese la o ferma de unde continua pe traseul rosu, niste serpentine superbe pe forestier, pana la Wildpark.
Drumul iese la o ferma de unde continua pe traseul rosu, niste serpentine superbe pe forestier, pana la Wildpark.
In fine. Wildpark a fost una din cele mai interesante chestii. E un teren de mai multe hectare unde se gasesc in libertate o gramada de animalute dragute: cerbi, caprioare, lopatari, capre negre, plus cateva animale mai rare prin custi. E o senzatie deosebita sa te plimbi printre turmele de cerbi si caprioare:
Mai multe poze o sa pun pe webshots. De la Wildpark se revine pe asfalt si apoi in Oberaurach.
Ziua 6: St. Johann - Worgl pe traseul 14 si inapoi la Kitzbuhel pe traseul 21
Ultima zi, obositi, am facut ceva mai "relaxant". O plimbare de fix 100 km ca sa vedem cat mai mult din zona, inclusiv orasul mai mare Worgl. Am mers pana acolo pe traseul rosu 14 si ne-am intors pe traseul albastru 21 la Kitzbuhel, apoi pe pista inapoi la St. Johann. Nefiind un traseu montan, pun doar profilele si GoogleEarth-ul. Traseele nu sunt de mountainbike, sunt pentru orice bicicleta.
Drumul merge pe pistele de biciclete dintre orase. Imediat dai si de marcajele traseului, care revin de multe ori.
Drumul ne-a dus prin orasele simpatice, aranjate, toate asezate sub crestele impunatoare ale Kaiserului.
Ultima zi, obositi, am facut ceva mai "relaxant". O plimbare de fix 100 km ca sa vedem cat mai mult din zona, inclusiv orasul mai mare Worgl. Am mers pana acolo pe traseul rosu 14 si ne-am intors pe traseul albastru 21 la Kitzbuhel, apoi pe pista inapoi la St. Johann. Nefiind un traseu montan, pun doar profilele si GoogleEarth-ul. Traseele nu sunt de mountainbike, sunt pentru orice bicicleta.
Drumul merge pe pistele de biciclete dintre orase. Imediat dai si de marcajele traseului, care revin de multe ori.
Drumul ne-a dus prin orasele simpatice, aranjate, toate asezate sub crestele impunatoare ale Kaiserului.
Am ajuns si in Worgl, care ne-a dezamagit, fiind doar un mic orasel oarecum industrial, dar curat si impecabil. Totusi, oraselele din munti erau parca mai dragute. Ne-am intors pe traseul albastru, de care am dat dupa un pic de provocari de orientare.
Drumul ne-a dus din nou prin orasele minunate, in unul dintre ele, Hopfgarten, facand si o pauza de Apfelstrudel si bere.
Dupa un mare ocol pe care traseul il face pe un forestier pe o vale (se vede pe GoogleEarth), am ajuns in Kitzbuhel. Am poposit un pic pe malul lacului Schwartzsee, de unde se vad foarte frumos atat Kaiserul cat si Kitzbuhler Horn-ul.
Apoi am mers in centru unde am facut niste ultime poze de ramas bun, cu multa parere de rau ca ne vom intoarce in lada de gunoi ce se numeste Romania.
Roxana Campian - Impresiile mele despre tura:
Cu siguranta a fost cel mai reusit concediu de pana acum. Zona in care am fost este un mic colt de rai, iar dupa ce am vazut ce se poate face in zona imi doresc sa mai mergem pentru ca mai avem niste restante. Oamenii sunt foarte prietenosi iar curatenia este la ea acasa. O perioada minunata la care ma gandesc de multe ori.
In final, toate pozele din turele facute prin Austria se gasesc pe Webshots.
No comments:
Post a Comment