Piatra Craiului, la pas si calare: turul Pietrei Craiului cu bicicleta si Padina Lancii/Poiana Inchisa/Creasta Sudica/Braul Rosu pe jos

Am petrecut un weekend istovitor dar minunat in Piatra Craiului, in care am facut multe lucruri pe care le planificam de mult.

Ziua 1: Bicicleta

In prima zi, eu, Roxana, Bubulu si Luca am hotarat sa facem ceea ce unii au numit "traseul groazei", "ceva imposibil de realizat" sau " traseu de 2 zile": turul Pietrei Craiului. Dar dracul nu a fost atat de negru precum ni se parea.

Traseul ales: Gura Raului - Plaiul Foii - Curmatura Foii - Valea Dambovitei - Satic - Podul Dambovitei - Dambovicioara - Ciocanu - Sirnea - Pestera - Magura - Gura Raului

Am plecat destul de tarziu, pe la 11 jumate. Din start, am ales ca bucata super plictisitoare si prafuita de la Gura Raului la Plaiul Foii sa o executam la inceput, perspectiva de a incheia ziua astfel (cum am gasit prin descrieri) fiind cam sumbra. E altceva sa inchei ziua cu o lunga coborare si sa pui frana in fata masinii.
Drumul de Plaiul Foii a fost cum e de asteptat, plictisitor si plin de praf ridicat de masini.
De la bariera spre Spirlea in schimb, lucrurile au devenit interesante, deoarece a inceput "marea carca", adica pret de jumatate de ora am impins bicicletele pe un drum de TAF foarte abrupt. Surpriza a fost ca, odata urcarea domolita, sa dam de un drum forestier in stare foarte buna, ce venea de undeva din dreapta si continua in sus pe linia traseului nostru. Jumatatea ulterioara de urcare spre Curmatura Foii a fost pe acesta, accesibil pe bicicleta in proportie de 50-75% (dupa muschiuletul fiecaruia). De studiat daca drumul acela coboara spre Plaiul Foii (asa pare) caz in care urcusul ar putea fi facut in mare parte pe bicla, iar coborarea probabil 100% (in sens invers).



Am iesit de pe drum aproape sus, unde pe un single-trail in stanga am ajuns la defrisarea naturala din Curmatura Foii, unde am avut putin de luptat cu copacii rasturnati:





Portiunea, desi nu mai lunga de 100 m, este foarte epuizanta. Dar totul se sfarseste la stalpul cu indicatoare de la Curmatura Foii, intr-o poienita unde ne-am oprit la o pauza de ciocolata si o poveste de-a lui Bubulu.



De aici am urmat indicatorul spre Valea Dambovitei, unde trebuia sa fie un traseu marcat cu cruce galbena. Nu mai era nici un traseu, dar am taiat-o drept in jos, la inceput pe langa, iar mai apoi cu curaj din cand in cand si pe bicicleta, pana jos intr-o vale ingusta si pietroasa.





Am continuat, nu usor, in jos pe vale, printre bolovani, sperand ca nu mai e mult pana in forestier.



Dupa vreo 2 confluente cu alte paraiase, a aparut o baraca si valea s-a largit, permitand continuarea pe bicicleta pana in drumul forestier, care era cu cateva sute de metri mai jos.



Drumul forestier da foarte repede pe Valea Dambovitei, de unde am taiat-o la stanga, cu viteza, spre Podul Dambovitei. Drumul lat si bun ne-a facut sa credem ca vom parcurge portiunea foarte repede, dar nu a fost asa. Pe la barajul de la Cascoe, butucul de pe spate al lui Bubulu, care avea probleme, s-a blocat.



Dupa ce am analizat situatia, am decis ca eu cu Luca sa mergem in fata cat mai repede, sa luam masina si sa ne intoarcem dupa Bubulu si Roxana care a ramas sa-i tina de urat. Am ajuns la DN, am taiat-o inapoi pe Dambovicioara si ne-am indreptat prin chei spre Poiana Grindului, cel mai scurt drum la masina. Intre timp, Bubulu a sunat ca a reparat bicicleta cu niste scule de la niste localnici, asa ca eu cu Luca i-am asteptat la intersectia spre Ciocanu unde ne-am reunit toti si am continuat planul initial, respectiv urcarea la Ciocanu.
Eu cu Bubulu am incercat sa urcam fara sa ne oprim deloc, si aproape am reusit, fiind intrerupti, eu la 200 m si Bubulu la 20 m de varf de Roxana care ne-a sunat sa vada unde suntem (ea ramasese mai in urma). Nu stia de ambitiile noastre, asa ca vom reveni sa terminam ce am inceput.
Restul drumului a fost clasic, cu minunata coborare prin pasunile din Sirnea.



Cu toate incidentele am ajuns la masina pe la 20:00, dupa 70 km, si am concluzionat ca e o tura frumoasa, dar nu e deloc grea si se poate face lejer in 7-8 ore. Ramane sa facem odata si varianta cu ocolire prin Lerescu, ceva mai lunga, dar care va avea (speram) mai putin impins la bicicleta.

Ziua 2: plimbarea

Duminica ne-a adus o tura minunata: impreuna cu Radu, Corina, Alin si Ovidiu am urcat de la Plaiul Foii pe la Spirlea, prin Padina Lancii si Poiana Inchisa pana in creasta sudica. Apoi am mers pe sudica pana la Funduri, am coborat un pic pe Valea Urzicii si apoi am continuat pe Braul Rosu pana la Marele Grohotis, incheind cu coborarea inapoi pe la Spirlea.

Am inceput tura cu mangaiatul unui pui de magarus, foarte simpatic, la bariera.



Am continuat pe traseul clasic pana la Padina Lancii, iar eu mi-am dat seama ca de fapt la Spirlea am urcat mai mult de jumatate din diferenta de nivel totala (desi in general ai impresia ca doar de acolo incepe urcusul). Traseul pe sub pereti a fost, ca de obicei, minunat.



Am taiat-o in sus pe Padina Lancii, care ne-a intampinat cu niste saritori super simpatice, mai putin una care mie nu mi-a placut in mod deosebit si am ocolit-o. Oricum, o placere:



Ultima saritoare dinainte de Braul de Mijloc mi-a placut in mod deosebit, fiindca am abordat-o in ramonaj.



O ultima saritoare a fost simpla, fiind echipata cu cablu, si am ajuns in sfarsit in Poiana Inchisa, pe care ne doream de mult sa o vedem.



Pana in Poiana Inchisa am facut 3 ore de la masina. Am mancat, am baut apa din izvoras, iar apoi am inceput sa urcam spre creasta prin iesirea de la ora 2.



Iesirea e super simpatica, printr-un horn foarte "speo". Sus pe creasta ne-am regrupat si am continuat inspre sud.



Florile de colt si peisajul ametitor ne-au indrumat pasii pana la Funduri.





Am coborat un pic pe valea Urzicii, pana dupa saritoarea cu cablu, iar apoi am taiat-o printre jnepeni pe Braul Rosu.

Traseul pe Braul Rosu este minunat, fara dificultati tehnice. Un pic epuizant pe cateva portiuni printre jnepeni, iar chiar inainte de capatul dinspre Marele Grohotis are o portiune de carare cam aeriana, care pe mine personal m-a cam stresat. Restul au trecut fara probleme.

Ajunsi la Marele Grohotis, am coborat (unii cu placere, altii mai putin) in poteca turistica pe unde ne-am intors si pe la 19:30 eram inapoi la masina.

In concluzie, daca am da numai weekend-uri din astea, cred ca am deveni doctori in Adventure Race.