18 ore de vis - Iron Bike Oradea 2010

Cum ar fi daca, pentru 15:17 ore, piciorul ar fi una cu pedala, mana una cu ghidonul, iar magnetul nebun al vitezometrului l-ar face pe acesta sa se invarta pana la 265 km. Iar in spate ar ramane munti si vai de o frumusete si serenitate cum numai in Apuseni mai poti gasi, trecatori ascunse prin munti, prin catune batranesti uitate de lume, hainele imbibate de noroiul roscat cu bauxita s-ar lipi de piele sub picaturile apei de ploaie si s-ar usca pe coborari nebunesti de zeci de km cu pieptul aplecat peste ghidon? Iar impreuna cu un coleg de echipa, intr-un mic pluton, roata in roata, cu noaptea in cap, sa pleci intr-o aventura de neuitat care se  va termina doar cand soarele va fi din nou apus si intunericul stapan? Impreuna cu cele 02:40 ore de pauza, au facut aproape exact 18 ore de vis: Iron Bike Oradea 2010, 265 km, 4500 m diferenta de nivel si satisfactii nemasurabile in cifre.

Cifrele noastre, ale mele si ale lui Sorin, zic asa:
Total distance: 265 km
Moving average: 17,3 km/h
Total average: 14,7 km/h
Moving time: 15:17 h
Stopped time: 02:40 h

Cifrele lor zic locul 9, de care noi suntem multumiti, dar trecerea liniei de sosire este cea mai mare multumire posibila.

Si, pentru cine e curios ce simti cand treci prin asta, sau cel putin ce am simtit eu, il invit sa citeasca randurile care urmeaza, care vor fi poate cam lungi si cam plictisitoare. Macar am sa ma bucur eu sa le citesc peste cativa ani. Pentru ca e una din acele experiente care vor ramane cu tine pentru totdeauna.

Ballbreakers la final de cursa (foto de la organizatori):

Ceasul suna de ora 4 la pensiunea unde, vineri seara, in graba, dupa inscrierea cam tardiva, pe la 12 eu si Sorin am reusit sa inchidem un ochi. Bicicletele sunt pregatite, bagajele la fel, asa ca sarim pe ele si fugim la start. In intuneric, mai reusesc sa deslusesc cate o fatza cunoscuta, dar am ramas surprins sa aflu ca au participat multi cunoscuti pe care nu i-am vazut. Asta pentru ca, la 04:30, cu precizie de ceas elvetian, s-a dat startul in cea mai nebuna competitie de ciclism organizata vreodata pe plaiurile noastre natale.

Echipa Ballbreakers, vesela, la start (foto de la organizatori):

Primii 15 km, pe asfalt, au ocolit o zona care se pare ca datorita ploilor devenise cam impracticabila, iar organizatorii s-au gandit sa nu ne belim bicicletele din primii 5 km. Bine gandit. Noaptea e placuta iar noi doi rulam cu vreo 30 km/h, lejer, inconjurat de ceilalti concurenti, intr-o incalzire placuta pentru ceea ce va urma. Dupa o regrupare pentru a se respecta caracterul de mers in pluton, intrarea "in paine" a avut loc pe un drum lateral satesc pe care, pe nesimtite, am intrat in track-ul original al traseului, pe care l-am urmat cu sfintenie folosind GPS-ul de pe ghidon fara de care, trebuie sa recunosc, ar fi fost muuuult mai greu.

Intre timp, trecem pe langa primul punct de alimentare pe care-l vad doar cu coada ochiului, si sincer nu cred ca s-a oprit cineva la el. In schimb distractia inceteaza cand, ceva mai incolo, niste organizatori ne fac cu mana semn sa iesim de pe drum si sa intram pe un drumeag noroios pe un camp. Oups! Rulajul s-a terminat. Drumul se transforma brusc intr-o coborare cu noroi alunecos si bolovani, pe care bicicleta o ia pe unde vrea ea. Unii mai destepti ocolesc pe iarba, eu ma mai dau jos caci rotile se blocasera deja. E clar, bicicleta nu o sa mai mearga ca lumea dupa baia asta de noroi. Speram sa ajugem cu ele in stare perfecta macar pe urcarea la Stana de Vale, punctul culminant (credeam noi) al traseului.

Norocul face ca toata nebunia sa se termine intr-un sat unde pe drum curge un mare rau, iar dupa cativa zeci de m parcursi prin apa, bicicletele s-au curatat cat sa inceapa sa functioneze din nou acceptabil. O succesiune de drumuri satesti prin care rulam la trena cu soarele rasarind dupa dealuri ne duc spre prima urcare, un drum de piatra cubica prin padure, nu foarte dificil, pe care il urcam cu entuziasm si din capatul caruia, dupa un pic de forestier, intram in proaspatul drum modernizat din cheile Albioarei, de pe valea Sohodolului, drum care face legatura foarte importanta intre Beius si Borod, o foarte importanta scurtatura pentru cei ce bat drumurile Apusenilor si care acum cativa ani era sub orice critica, reusind sa-mi rup de vreo 2 ori tirantii de pe fata la Dacie pe el. Acum e asfaltat ca-n palma si, fara ca vitezometrul sa scada sub 40 km/h, intram vijelios in comuna Rosia. Totul era perfect, mai putin picioarele care imi inghetasera si nu mai simteam talpile. Am bagat totusi tare pana la intersectia spre Meziad, unde am tras la un birt pentru vreo 10 minute sa ne rehidratam.

Urmatorul punct de control a venit repede, si am mai bagat niste fructe uscate, dupa care, incetul cu incetul, drumul a inceput sa urce pana am iesit in soseaua de Stana de Vale. Intr-adevar, urcarea este deosebit de dura, mai ales dupa 90 km de pedalat. Cred ca asa, facuta "de dimineata", ar fi fost foarte fun. Nu ne-a fost greu, dar a fost un pic demoralizanta, stiind ca e cea mai grea bucata din traseu (nu era de fapt, dupa parerea mea). Ne-am mai oprit de cateva ori cate 1 minut, sa nu ne blocam muschii si, dupa mai bine de o ora, am ajuns in varf. De aici a urmat o coborare lunga pe Valea Iadului, pana la Lesu, vale care e adanca si foarte rece si care a facut multe victime printre cei care au intrat pe ea incalziti de pe urcare si in tricou.

La Lesu ne-a asteptat cel mai important punct de alimentare, cu pulpe de pui la gratar, cu orez si o gramada de alte bunatati. Ne-am infruptat din ele fara mila, pentru ca urma drumul de contur al lacului, unde era timp sa se digere mancarea. Dupa lac, am coborat un pic pe sosea spre Remeti si, nu foarte departe, un alt punct de alimentare ne-a bagat pe cea mai grea urcare a concursului, cea de pe Valea Daica, pe unde, pe pante destul de la limita, am trecut prin niste catune izolate deosebite spre valea Bratcutei, unde am intrat pe o coborare destul de abrupta, pe care imi era frica de frane, doream sa le protejez cat pot de mult, stiind ca daca incepe ploaia mult anuntata, ele vor fi suprasolicitate si s-ar putea sa raman fara ele. La baza coborarii astepta un mosulica cu un Trabant care m-a intrebat curios daca mai sunt multi de coborat, sa urce si el. Eu i-am zis ca mai bine sa urce si sa mai dea niste claxoane, ca lume mai e destula. El saracu' ar fi asteptat de frica sa nu loveasca pe unul dintre noi care coboara mai repede si neatent.

Valea Bratca, desi neasfaltata, era ca-n palma si a permis o viteza foarte mare, dar am apucat totusi sa vedem si peisajul. Pe nesimtite, am ajuns in Bratca de unde, peste dealurile binecunoscute, am trecut in Balnaca, Suncuius si apoi in Vadul Crisului si Birtin, la urmatorul punct de alimentare.

Pentru mine, aici, cam la km 175, a inceput cea mai grea bucata, urcarea la Tomnatec, pe care a inceput si ploaia. Nu stiu de ce m-a rupt un pic, cred ca era mai mult psihic, pentru ca de pe harta nu prea intelegeam profilul, lucru greu oricum in zonele carstice, care nu prea respecta regulile deal-vale. Pana la urma, antrenat de un telefon care imi tot suna si nu puteam sa sun inapoi, am ajuns la capatul urcarii de vreo 12 km. De aici, chiar nu mai stiam pe unde ne duc organizatorii, harta era destul de incurcata. Imi era frica de multe urcari. Nu a fost sa fie asa, dupa vreo 3 km de asfalt pe drumul de Alesd, am dat de un nou punct de alimentare de unde am mai urcat doar vreo 50 m. Sus, a fost cel mai greu moment al concursului. Am luat o pauza sub un copac, eram distrusi de frig iar eu nu mai puteam sa pun mainile pe ghidon, orice atingeam cu palma, ma electrocuta imediat, era un efect al distantei lungi combinata cu manusile ude. Ne-am luat toate hainele pe noi, pentru ca urma o coborare lunga si, ce sa facem, am plecat pe cea mai "MTB" bucata a traseului, o coborare intr-o vale cu drum de TAF, cu mult noroi si bolovani. Nu era ceva nu stiu cat de tehnic, dar combinat cu faptul ca trecusera 200 km si de-abia mai tineam mainile pe ghidon, au facut-o destul de dura. Ea se termina intr-un drum care arata ciudat pe harta, facea o gramada de curbe si avea forma unei mari potcoave, pleca aproape de unde pornea. Imi era frica sa nu fie ceva serpentine nasoale, frica ce se adauga senzatiei de disconfort. Nu a fost sa fie asa, era un drum de curba de nivel, si ceea ce credeam eu ca sunt serpentine, erau de fapt trecerile unor paraie. Drumul era plat cu usoare bucati de coborare. Asta mi-a facut moralul sa revina in parametri normali, cu toate ca schimbatorul spate a inceput sa refuze sa mai functioneze, probabil un cablu blocat intr-un bowden pe undeva. Mergea foarte greu la revenire. Cum de la inceputul concursului am constatat ca nu mai pot folosi foaia mijlocie, facand chainsuck instantaneu, am pus spatele pe o viteza intermediara si jonglam doar cu fata, pe foaia mare si mica, treaba care mergea perfect: cu cea mare puteam sa tin o viteza de 25 km/h pe plat, cea mica ma lasa sa urc. Drumul, destul de lung si cu multe bucati de noroi, s-a terminat cu o coborare lunga pana in drumul asfaltat de la Dobresti care, speram eu, ca ne va duce tot pe asfalt in coborare spre Varciorog si Tileagd unde, practic, concursul era ca si incheiat. Am ajuns la punctul de alimentare de la intrarea pe asfalt, unde am aflat ca ultima urcare din concurs, pe undeva pe langa Oradea, s-a scos si de la Tileagd mai avem doar rulaj prin niste sate. Asta ne-a adus moralul la maxim din nou. Apoi ni s-a spus ca pana la Varciorog avem de urcat 300 m diferenta de nivel si o coborare tehnica. Cum eram deja veseli, nu prea ne-a mai pasat, asa ca, afland si ca suntem pe locul 9, am taiat-o in sus.

Problema mare a aparut la 100 m de la PC cand am simtit ceva ciudat la piciorul stang, ca si cand nu intrase placuta bine in pedala sau, credeam eu, s-a desprins placuta. I-am zis lui Sorin ca ne oprim, ca am o problema. Cand m-am uitat mai bine, se desprinsese bratul stang de la angrenaj. Fut&$#@i! Nasol! Sper ca mai merge pusa la loc. Aranjez bratul cumva la loc si strang cele doua suruburi, dar dupa 100 m cedeaza din nou. Am belit p$%A! Sa abandonam aici! Ma reculeg si ma asez langa bicicleta, intre timp ne depasesc doua echipe. Iau o decizie: pun bratul la loc, il fixez cat pot de bine lovindu-l cu un bolovan, apoi strang suruburile la maxim, e ultima sansa. Aproape ca imi venea sa plang. Dupa ce m-am lasat cu toata greutatea pe cele doua suruburi succesiv, am taiat-o in sus, eu pedaland doar cu piciorul drept, sa nu fortez treaba, neapasand cu stangul deloc. Evident, am luat-o in sus si cu o viteza usoara, tot ca sa nu apara forte nedorite. Cu emotii mari, am vazut ca treaba merge, ba mai mult, am depasit pana sus cele doua echipe care ne-o luasera inainte. Cu tot noroiul de pe drum, improvizatia a rezistat si ne-am vazut, fericiti, coborand spre Varciorog. Imi mai era frica sa nu cedeze franele, asa ca incercam sa franez mai mult natural pe zone cu mult noroi. Am ajuns cu bine in Varciorog la asfalt, unde trona un semn cu Urcare 10%. WOW, iar in sus. Dar nu putea sa fie mult, iar dupa aceea a urmat o coborare lunga pana in Tileagd, cu viteze de peste 40 km/h. Fix in drumul national, in Tileagd, au cedat de tot placutele de frana de pe fata. Dupa cum am constatat acasa, era uzat si jumatate din metal!!!

La PC din Tileagd eram veseli, credeam ca o dam pe undeva pe asfalt pana la Oradea. Nu ma deranja sa mai urc, dar nu stiam daca ma tine angrenajul. N-a fost asa, am mai avut o mica urcare pana in urmatorul sat, dar totul a fost OK. Intre timp s-a facut noapte. Ultima bucata a constat dintr-un rulaj de vreo 20 km pe drumuri cand asfaltate, cand cu balti si noroi, dar care a mers bine. Finalul a fost in oras, intr-o parcare, unde am aflat ca am ajuns tot pe locul 9. Super bine, cel mai interesant fiind ca nu ma simteam obosit deloc. Eram chiar fericit si bine dispus. M-a dus Rares cu masina inapoi la pensiune, de unde am luat masina mea si l-am recuperat pe Sorin cu bicicletele, am facut un dus, am dormit pana la 6 dimineata cand am taiat-o la Bucuresti sa ajungem la AC/DC. Super concert, super concurs, a meritat efortul, chiar daca luni si marti am dormit toata dupa-amiaza sa-mi revin.

Rezultatele complete ale concursului le gasiti aici.
O gramada de poze sunt puse aici.