EcoMarathon - sperante de foarte bine

Prima mare emotie si primul mare concurs estival de anul acesta, Eco-Marathon-ul din Moieciu de Sus, a trecut. Multe intrebari si multe ore de antrenament si-au gasit raspunsul. Si nu a fost chiar rau. Am aflat ca, pentru mine, pe 1 mai 2010, 42,2 km cu 2100 m diferenta de nivel = 6:09. Si in acest timp m-am si ratacit o data destul de rau, deci as putea lejer sa presupun un timp de sub 6 ore. Roxana a scos 6:42. Mi se par niste rezultate mult mai bune decat la MPC in toamna, mai ales ca mai toata lumea a considerat aceasta cursa ca fiind mai dificila. Tot cu noi a mers si Radu Dumitru, care a participat pentru prima data la un asemenea concurs, la proba de cross. Povestea lui este aici.

Acuma sa spun cum a fost. Pai a fost aproape perfect. Desi am ajuns tarziu la fata locului, pe la 1 noaptea, SiS erau pe baricade si ne-au inscris, la ora aia, asa ca a doua zi ne-am trezit mai relaxati si am bagat o omleta, branza si sunca.
La start s-au aliniat vreo 400 de oameni, cam 2 treimi la cross si restul la maraton.
Am pornit in alergare medie-usoara pe asfalt, apoi pe forestier cativa km, ascultand sfatul tuturor de a nu lua betele. Pe prima urcare serioasa, spre Fundatica, am regretat profund aceasta decizie: eu functionez cu bete pe urcare, e clar. Practic mi-am rupt picioarele incercand sa depasesc lumea si apasand, in lipsa betelor, cu mainile pe genunchi. Primul punct de alimentare mi-a confirmat parearea despre organizarea perfecta a acestui maraton: cel mai bine aprovizionat punct din cate am vazut pe la concursuri. Am bagat apa, Sponser si fructe uscate si am continuat, o coborare usoara, o urcare usoara si apoi ultima coborare, abrupta, inapoi la start. Prima bucla, de 14 km, am terminat-o in vreo 1:40. Am tras tare, sa vad cum stau. La sosire nu am oprit deloc, dar mi-am luat din mers betele si am pornit pe urcarea destul de abrupta de pe intrarea in tura 2. Pe coborarea de pe primul deal, am urmat un drum de care bine conturat, pe care vedeam concurentii alergand inspre vale. Dar surpriza, dupa ce am coborat vreo 100 m altitudine, ii vad pe toti intorcandu-se. Cu totii am gresit drumul: inapoi in sus sa vedem unde. Am urcat ceva pana la o intersectie destul de prost semnalizata, cam singura problema de marcaj dupa parerea mea de pe traseu. Sa tot fi pierdut vreo 10 minute si tot moralul. I-am dat la vale spre Cheile Gradistei, unde speram sa dau de o urcare simpatica. Nici vorba! A urmat cea mai scarboasa bucata de traseu, un forestier plin de masini si de praf care ne bloca plamanii, fiind nevoiti sa ne deplasam printre grupuri de turisti de tip gratargii grasi. Sper din tot sufletul sa scoata bucata asta data viitoare, nu are nimic din frumusetea restului traseului. De la ceva complex monstruos turistic din varful dealului, am coborat pe ceva drumuri satesti si apoi pe o poteca abrupta inapoi la sosire, astfel terminand si tura 2. Iar n-am avut chef sa stau, mai ales ca se vedea ca urmeaza ceva ce-mi prieste, o urcare lunga si abrupta, urmata la final de una si mai tare pana la vreo 1500, punctul cel mai inalt al concursului. Dupa cum stiam despre mine, urcarile au mers brici, probleme am inceput sa am pe coborari. Dupa un gel inainte de ultima urcare la Gutanu, parca am trecut pe turbo, am depasit tot ce am intalnit si, din ultimul punct de control, am alergat aproape non-stop pana la sosire, ceasul spunandu-mi ca va fi un rezultat bun. Tot ce speram era ca bucata de asfalt de la final sa fie cat de mica, si asa a fost, vreo 100 m. Cativa km de asfalt pe final m-ar fi rupt complet. Am trecut linia de sosire foarte fericit. Dupa vreo jumatate de ora a venit si Roxana, si rezultatul ei mi se pare extraordinar.

 Ce mai, se pare ca visele mele 5:30 la MPC nu sunt chiar nerealizabile, ca pana atunci mai e muuuuuult antrenament si muuuuulte concursuri si ture pe munte.