Pedaland spre imposibil - Geiger MTB Challenge 2010, Sibiu

A venit momentul pentru inca una din incercarile grele de anul acesta: Geiger MTB Challenge 2010, ca de obicei la Sibiu. Ovidiu ne-a intampinat si anul acesta cu aproape acelasi traseu frumos si dificil, de 92 km si cu peste 3000 m diferenta de nivel. In plus, l-a asezonat cu niste limite de timp titanice: 5:15 in Paltinis, 6:15 la Calugaru si 8:00 la sosire. Perfecte pentru ca sa te faca sa iti rupi si sufletul din tine. La un astfel de concurs conteaza totul: forma fizica, motivarea, dar si starea tehnica a bicicletei. Orice pauza, o pana sau o alta problema te condamna la descalificare, atat de strans e totul. Se doreste ca tura lunga de la Geiger sa fie o tura elitista, si asa si este in aceste conditii.

Am ajuns in Sibiu sambata pe la amiaza, dupa o traversare de Transfagarasan. Am mers "la consum" si am reusit la iesirea in Cartisoara sa am o medie de 5.9 %. Am ajuns la camping-ul Dumbrava, in zona startului, ne-am gatit niste spaghete (ultima inventie a noastra, de criza: spaghete - 1 RON la primus cu sos la borcan - 4 RON). Un super carbo-loading pentru 2 la pret de 1 gel. Apoi am plecat in oras sa ne plimbam, pe acolo fiind un festival medieval. Mare greseala, nu am montat cortul. Seara, la intoarcere, total surprinzator, a inceput ploaia. Si chiar una puternica. Asa ca am pus cortul cum am putut, pe ploaie, iar acesta s-a udat si noi am dormit in umezeala si frig toata noaptea. Noapte in care a plouat tare si fara oprire.

Dimineata, ploua mocaneste si era foarte frig. Am mai bagat niste spaghete, iar Roxana, care nu se simtea bine, a renuntat la participare. Asa ca eu, dupa pregatiri rapide, in ultimul moment, m-am aliniat la start si i-am dat bataie pe ceea ce cu 24 de ore inainte era traseul ideal, iar acum devenise o mare noroiala. Noroc ca stiam ca noroiul nasol e doar la baza, in padure, iar in zona Magura si Paltinis acesta nu pune probleme. Asa ca am plecat fara frica cu Race King de 2.2 pe spate.

Startul m-a luat oarecum prin surprindere, cu geaca de ploaie pe mine, asa ca la iesire din padure m-am oprit sa o dau jos. Deja am fost depasit de cativa concurenti. Dar mai este destul... M-am descurcat cu RK foarte bine prin padurile pana la Cisnsadioara.

Am intrat pe urcarea spre Magura in mare forma, dar bicicleta nu mai era in aceiasi forma si ea. Au inceput problemele tehnice care ma bantuie de ceva vreme si nu prea mai am bani sa le rezolv: pe urcari denivelate, se schimba singure vitezele pe spate, asa ca pot rula linistit doar cu pinionul mare. Cu un ochi la schimbator, am inceput urcarea destul de bine. In primele curbe, au aparut primii concurenti de la 45 km, care au luat startul cu 15 minute mai tarziu. Mergeau bine, dar pe de alta parte, din varf, ei mai aveau doar de coborat. Eu trebuia sa mai pastrez un pic de energie, nu puteam sa dau tot acum.

Foto: Ciclism.ro

Am ajuns pe Magura cu putin inainte sa se scurga 2:30 h de la start, deloc rau. M-am ratacit apoi putin prin ceata, dar am revenit la traseul initial. Marcajul era bun, dar ceata era atat de deasa ca nu se mai vede nimic. Coborarea pana in Rasinari, introdusa anul trecut, este dementiala. Am reusit sa iau o cazatura intr-o curba, nimic deosebit. La inceputul urcarii pe Valea Caselor, Golgota acestui maraton, in punctul de alimentare aveau batoane Power Gel - super! Am inceput cea mai grea urcare rontaind un baton in timp ce un domn, cred de la Salvamont, imi facea niste poze. Mi-ar place si mie sa am pozele alea, dar nu stiu cum sa dau de ele.... Urcarea e deosebit de tehnica, grea, abrupta, lunga, toate epitetele ce le vreti voi. In plus, timpul trece si CP-ul cu limita de timp din Paltinis se apropie greu.

Toata urcarea m-am consolat cu gandul ca nu o sa prind timpul limita. Ca o sa ma intorc pe sosea. Nu avea rost sa mai continui pe traseu daca ma descalifica, il stiam oricum, ma gandeam ca o sa ma intorc si eu mai repede la Bucuresti. Toate aceste ganduri imi treceau prin cap in timp ce incercam sa-mi gasesc o linie cat de cat de urcare printre bolovanii din jgheabul marcat cu banda albastra si numit Valea Caselor. Cu toate acestea, nici o fractiune de secunda nu mi-a trecut prin cap sa abandonez lupta. Eu stiu o treaba: pana mi se ia jos numarul si cip-ul, dau tot ce am in mine!!! Asa ca am mers la limita epuizarii. Am hotarat sa nu ma uit la ceas pana in Paltinis, sa nu ma descurajez. Cu fericire, am ajuns destul de tarziu la banda rosie din creasta. Insa de acolo, am cuplat foaia mijlocie si, ajutat de cauciucurile Supersonic care pe nisipul ud erau in lumea lor, i-am dat tare. Foarte tare. Cine stie, poate am noroc. Coborarile facute la limita dementei se succedau cu urcari facute in picioare. Simteam ca se blocheaza muschii, ca imi fuge privirea. Dar Paltinisul e aproape. Ies din padure si ajung la drum, la punctul de alimentare. Intreb cu ultimele puteri: AM REUSIT? Ei imi spun in acelasi timp: baga mare, mai ai 2,5 km, poate prinzi sa termini tura. WTF????? Nu aici e punctul de control? Ce stupid!!! Cuplez foaia mare si ii dau cu ultimele puteri. De data asta m-am uitat la ceas: mai aveam cam 8-9 minute. Cam la limita, drumul e in usoara urcare. Din nou, nu ma mai uit la ceas si bag tare. La un moment dat, drumul e blocat de niste X5-uri si ML-uri jegoase care se misca ca melcul. Am beilt **** pana ii depasesc! Ma bag la risc, cu viteza, printre ele, doar ca sa vad ca am ajuns. Sunt in asfalt, la Paltnis. Cu coada ochiului, ceasul se schimba din 15:00 in 15:01. Sunt contrariat si intreb: E OK? M-am incadrat? Ei imi fac semn sa continui si imi zic ca oricum s-a prelungit timpul limita cu 30 minute pe motiv de vreme proasta. Nu stiu daca m-as fi incadrat in timpul initial, probabil ca da, era stupid sa ma opreasca pentru cateva secunde. Dar nu am timp de asta, ii dau in continuare spre mult iubitul de mine jgheab cu bolovani spre Gura Raului.

Dupa o goana pe coline, incepe si jgheabul. Bicicleta trece cu stoicism, in viteza, peste toti bolovanii aia. Stau si ma gandesc cata inginerie si ce materiale performante trebuie sa fie in piesele astea, mai ales in furca, de ma tine de atatia ani la asa solicitari. Creierul alege trasa ideala si mainile ghideaza bicicleta la vale. Dar, la un moment dat, simt ca zbor. Apoi vine impactul pe bolovani, destul de dureros. Apoi, simt ca ma loveste ceva in cap si aud cum se sparge casca. AM CAZUT! Am lovit un bolovan ascuns sub niste crengi, pe care nu l-am vazut din cauza ochelarilor cu noroi pe ei. Sunt plin de sange pe un picior si pe o mana. In rest, sunt OK. Bicicleta e bine. Ma ridic ametit in picioare si ma pun in sa, dar continui mult mai timid. Sunt un pic speriat si nici nu mai am o casca de incredere. N-ar fi bine sa mai pic o data. Ma dau jos pe unele portiuni pe care altfel as fi zburat. Un localnic imi zice ca am ceva la picior. Tot piciorul e plin de sange. Zambesc si ii zic ca m-am lovit un pic.

Urc si serpentinele spre Calugar, dar muschii sunt un pic relaxati de adrenalina si nu pot sa urc cum vreau eu. Ajung in PA la 1:15 h dupa Paltinis. Daca nu picam, cred ca ma incadram in ora aia nenorocita. Cei din CP imi curata ochelarii si eu bag un gel Sponser, care se gaseau pe masa - super!!! Apoi o tai repede in sus spre antena. Stiu urcarea, stiu ca e destul push-bike, dar ma doare ca nu o sa pot sa cobor cum as vrea. Asa si este, pe coborari, din nou, prefer din prudenta sa ma mai dau jos. Pe bucata de drum Poplaca - Rasinari, pe la manastire, e noroi din ala rau. Iau bicicleta pe umar, n-as vrea sa o stric pe ultima bucata. La fel pe urcarea din Rasinari prin padure. Cand noroiul dispare, ma pun pe ea si, parca renascut, o tai pe trail-ul din padure spre sosire. Sunt singur, bicicleta ruleaza in liniste completa, lantul nu scoate nici un zgomot, multumita genialului ulei Finish Line Ceramic Wet cu care l-am dat inainte de start. E un sentiment minunat. Mai depasesc cativa de la tura scurta. La trecerea prin rau, e unu' care-si spala bicicleta fix in drum. Urlu la el sa se dea la o parte. Cata minte sa ai sa faci asta? Din cauza lui, ma opresc in mijlocul apei si pun piciorul jos. Pe urmatoarea bucata il blestem in gand si, nefiind atent la drum, un fagas ma arunca in lateral si pic cu totul intr-o mlastina din aia plina de matasea broastei. Sunt in mlastina pana in gat. Haios! Ma ridic si fac ultima bucata prin padure in viteza.

Trec linia de sosire cu 1 minut inainte de ora 18:00. Asta inseamna 8:15. Nu m-as fi incadrat in timpul initial, dar cred ca daca nu picam pe jgheab reuseam. Sunt multumit de mine. A fost un traseu greu, am tras tare. Sunt fericit! Si asa arata un om fericit dupa ce a terminat tura lunga la Geiger!

 Au luat startul cam 62 de curajosi. S-au incadrat in timpul prelungit 30. Eu am terminat al 20-lea, al 9-lea la categoria mea de varsta. Felicitari tuturor, a fost o provocare pe cinste!

Rezultatele, traseul si multe poze le gasiti pe site-ul maratonului. Ceva poze facute de Roxana le gasiti pe Webshots (daca va trebuie vreo poza de acolo in rezolutie mare, sa-mi scrieti).