Cu bicicleta peste granita - 190 km la Basarbovo

O tura si doua "premiere": prima mea iesire peste granita calare pe bicicleta si cea mai lunga tura de sosea. Toate s-au petrecut pe ruta Bucuresti - Giurgiu - Basarbovo si retur, in compania deosebita a marilor ciclisti Basso, Costin, Alex si, pentru prima data la o tura de sosea serioasa la pluton, Daniel (nu ca eu as avea nu stiu ce experienta cu asta). Traseul dus/intors pentru mine a avut 190 km, iar diferenta de nivel este cam de 4-500 m in total.

Am pornit pe o vreme cam cetoasa si racoroasa de la capatul liniei de tramvai de pe Giurgiului, dupa ce ne-am asteptat putin unii pe altii sa aparem. Am pornit relaxat si am intins-o la drum din ce in ce mai tare, astfel incat am ajuns la Giurgiu in 1:20 h, cu o singura pauza de cateva zeci de secunde din cauza unui mic accident de pluton, Daniel atingand cu roata lui pe a lui Costin si zburand in sant, din fericire fara urmari grave. Dupa o sesiune de mancat si baut cafea in Giurgiu, am trecut fara probleme granita. Drumul prin Ruse e super, la fel si drumul local care ne-a dus spre Basarbovo. Ce e socant e ca soferii bulgari sunt foarte civilizati cu ciclistii, radical diferiti de romani. N-am auzit un claxon cat de mic, desi uneori eram cam nesimititi si mergeam pe mijlocul drumului sau ocupam toata banda fara sa vedem masina din spate. Masina astepta sa ne tragem in dreapta dupa ce o observam sau depasea cand se putea, fara scandal.


Basarbovo e o localitate langa care este o zona pitoreasca, niste chei ceva in genul Suncuius, dar mult mai mici. In peretele cheilor se afla sapate chiliile manastirii, obiectivul turistic principal din zona. Falezele adapostesc si o serie de trasee de escalada, fiind se pare cea mai apropiata zona de escalada de Bucuresti. Si, nu in ultimul rand, o super destinatie de road-bike :)

La intoarcere, de la intrarea pe drumul european in Ruse si pana la granita, Basso, Alex si Costin au dat un sprint nebun, cu o viteza constanta de peste 45 km/h, atingand si peste 50 pe bucatile mai in panta. Am pierdut trena, dar m-am tinut eroic la 10-20 secunde in spatele lor. A fost probabil cel mai tare sprint al meu. Mai fac multe din astea si, la primavara, imi sparg toti timpii la MTB. Ne-am relaxat la o sesiune foto pe Podul Prieteniei, care e mai degraba o punte ingusta rau, nimic impresionant. Tot aici mi-am dat seama ca aparatul a fost toata ziua pus pe macro, asa ca aici a iesit prima poza clara.

Din Giurgiu pana in Bucuresti am mai facut cateva pauze de alimentare, dar am mers constant, in pluton de 2+2+1, schimband mereu trena. Am ajuns in Bucuresti exact la lasarea serii si am incheiat ziua in Tineretului la o tuica fiarta. Wow, ciclismul de sosea este un SPORT ADEVARAT.