Oraj, foc de tabara si prietenie la Transalpin Bike Marathon

De prin primavara asteptam cu nerabdare maratonul Transalpin de la Ranca. Pentru ca eram curios de traseu, pentru ca se anunta sa fie greu, pentru ca a fost organizat de Paul, care a facut toate eforturile din tot sufletul sa iasa bine, dar si pentru ca, pur si simplu, noua ne place si iarna si vara la Ranca.

Ca sa nu batem atata drum degeaba si fiindca luni e liber, am plecat de sambata dimineata, cu gandul sa mai  facem ceva in zona - impreuna cu Radu, Ana si 7omca7. Din pacate, am ajuns tarziu, drumul fiind ingrozitor de aglomerat iar in sus pe Transalpina din Novaci in Ranca s-a mers bara la bara, cu opriri si cu viteza 1.

Am parcat si noi pe la 15:00 undeva prin Ranca si am dat jos bicicletele, cu gand sa facem o tura pe sosea inspre Obarsie, cat avem chef. Asta a insemnat intr-un final pana dupa linia dreapta de pe coborarea spre Obarsia Lotrului, aia unde lumea vrea sa-si depaseasca recordul de viteza. Fetele au renuntat in pasul Urdele, si bine au facut, ca pe noi ne-a cam prins ploaia la coborarea spre Ranca, si nu o picureala amarata ci o torentiala cu bulbuci. In toiul furtunii, am trecut in coborare si pe langa Giginic care venea invers, terminand tura cu cele doua Trans-uri intr-o zi. Ne-am inscris si noi dupa ce s-a terminat ploaia si ne-am pus corturile pe o fasie de iarba, chiar in centrul statiunii.

A doua zi a urmat concursul. Dupa ce m-am echipat si am pregatit bicicletele, m-am gandit ce sa iau cu mine. Era senin bec, nici un norisor si destul de cald. M-am gandit ca va ploua, dar de obicei asta se intampla spre seara, am zis ca nu imi mai iau pelerina de ploaie, doar incalzitoarele de maini si atat. Roxana si-a luat si pelerina.

Foto de la Marinika

Startul s-a dat de pe partia de schi, urmand o bucata lunga de sosea pana la releu, unde lumea s-a mai imprastiat, astfel ca intrarea pe off-road s-a facut in cele mai bune conditii.

Foto de la Bitere Dragos

A urmat o coborare semi-tehnica, cu bucati mai abrupte pe alocuri, spre Pestera Muierii. La un moment dat, 7omca7 trece in viteza pe langa mine. Dupa alte cateva momente, il vad imprastiat pe jos. Nu arata prea bine, dar zicea ca e OK. Intre timp, ma ajunge din urma Alex Fodor, cu care voi merge mult in paralel. A urmat o coborare in cap, foarte abrupta, pe care nu m-am riscat sa o cobor pe bicicleta, dar nici pe picioare nu te tineai bine pe ea. Am luat-o prudent inainte, dar pe langa noi a trecut un concurent pe bicicleta. Foarte tare! Apoi ne punem si noi pe sa, dar dupa foarte putin timp dam de multa lume oprita. Nu mai sunt semne, iar cararea se desparte in mai multe directii. E clar ca am pierdut o intersectie, asa ca ne intoarcem cu totii. O gasim, marcaj era, dar noi am mers in jos, in spiritul de turma de concurs. Noi fiind vreo 30, traseul s-a aglomerat in continuare spre Pestera Muierii, unde mai erau niste coborari destul de abrupte, dar parca mai "facubile" in sa. Oricum, nu se putea din cauza aglomeratiei.

Dupa pestera, unde lumea se uita la noi ca la avioane, a continuat urcarea usoara pe un forestier pana in PA1. Undeva pe parcurs m-am pierdut de Alex. Din PA1, drumul o coteste la dreapta si incepe brusc urcarea pe care o asteptam cu totii - cea care incepe jos de tot, pe la 4-500 m si se termina sus, in creasta, la 2200 m altitudine. Ma asteptam la carat de bicicleta la greu, dar nu a fost cazul. Urcarea a mers ca unsa. La un moment dat, m-a ajuns Alex, cu care am continuat, spunand bancuri si glumind, pana cand am auzit primul tunet.

Oups... - tuna si noi mergem tocmai spre creasta - asta nu e bine. Alex zice sa-i dam ca poate ne ocoleste. Poate. Dar simtim o picatura de apa. Apoi alta. Apoi incepe o ploaie rara, dar cu picaturi mari. Se opreste. Am scapat, zic eu in sinea mea. Drumul se domolise un pic si iesisem din padure, pe un picior inierbat. Dar brusc, tunetele si fulgerele se intetesc si incepe sa ploua cu galeata. Apoi incepe grindina, deasa si mica, ce ne biciuia pe spate si pe maini destul de dureros. Dar nu grindina era problema mea, nici faptul ca nu aveam pelerina. In jurul nostru cadeau traznete, iar directia noastra era tot in sus. Alex o da inainte fara sa ezite. Ma gandesc ca e nasol. Ce credeti ca-mi trecea mie prin cap? Ca o sa ma trazneasca si eram curios ce o sa scrie Alex pe blogul lui - speram ca ceva de genul "A murit fericit, facand ceea ce-i place". Chiar ma impacasem cu gandul ca am facut aceasta alegere, ma gandeam ca daca te trazneste, nu apuci sa simti nimic, tunetul vine abia apoi - se taie imaginea brusc. Ma gandeam la Roxana, la parinti si eram impacat cu faptul ca mi-am trait viata la maxim. Ei bine, am facut aceste destainuiri personale ca sa vedeti in ce stare de spirit am ajuns, muci si inghetat, in PA2 unde, spre surprinderea si relaxarea mea, l-am vazut pe Alex, dar si pe Daniel, Andrei si George sub o folie, zgribuliti, folie sub care am sarit si eu fericit. Am scapat! De fapt, omisesem din capul meu faptul ca mai e un PA pana in creasta.

Foto de la Carlos

A urmat episodul urmator, cativa oameni in tricou si colanti, tremurand de frig si incercand sa se incalzeasca reciproc sub o folie. Altii continuau sa apara, sub folie nu mai era loc, nici ei nu aratau bine. Carlos, salvamontistul care era in PA (nu sacalul) ne face o propunere buna, dar greu de aplicat. Sa fugim toti prin ploaie cateva sute de m mai jos, la o stana. Clar e o decizie buna, dar e asa de greu sa iesi inapoi in furtuna. Totusi, dupa cateva ezitari, am aruncat folia si am taiat-o in directia indicata, unii pe biciclete, altii pe jos. La stana, ciobanii aveau focul pregatit si ne-au primit cu drag. Astfel, o mana de ciclisti indrazneti, ne-am regasit in loc de concurs in jurul focului unde, pentru aproape doua ore, au urmat povesti, glume si o atmosfera pe care greu o mai gasesti pe la concursurile de ciclism.

Foto de la Carlos

A fost o experienta deosebita, pe care toti am savurat-o. Am stat pana cand s-a terminat ploaia si a aparut o pata de senin, dupa care am iesit, cam cu frica de frig, spre biciclete. Era bine afara, asa ca am decis cu totii sa continuam traseul normal. Concursul fusese oprit de organizatori, finish-ul fiind considerat aici, in punctul 2. Asa ca am continuat in grup compact, vreo 14 persoane, pana in creasta, unde ne-am mai rasfirat, urmand sa ne reintalnim cu totii la final.

Chiar la finish a mai pornit o torentiala serioasa, dar pastrama de oaie cu mamaliga cu branza  ne-a facut sa uitam de toate necazurile.

Apoi s-a facut clasamentul. Cei care au apucat sa ajunga in creasta inainte de furtuna, au fost trecuti cu timpul lor real. Noi cei care am ramas sa ne adapostim, am fost trecuti in urma lor, in ordinea in care am sosit, cu o diferenta de cate 30 de secunde intre noi, apoi urmand cei care au ajuns in creasta dupa ce s-a terminat furtuna si care au terminat si ei traseul. In conditiile astea, am reusit o clasare pe 5 la categoria 30-39 si pe 15 la general. Frumos zic eu, dar mi-ar fi placut sa vad ce s-ar fi intamplat pana la final...

Roxana a participat si ea la proba scurta. Pe ea a prins-o ploaia jos, in ceva chei, dar s-a gandit la noi, cei din linia intai. Ea a terminat traseul.

In final, pot sa zic ca a fost un concurs superb. Un traseu deosebit, ciclabil, foarte solicitant. Dar mai ales niste organizatori deosebiti, cu Paul in frunte, care ne-au primit cu caldura si ne-au oferit un eveniment de mare clasa. Pacat de furtuna care le-a stricat planurile. Dar noi am castigat o experienta minunata.

Dupa concurs, am hotarat sa plecam, ca era pur si simplu prea aglomerata zona. Asadar, ne-am retras la Calimanesti, langa manastirea Turnu, pentru o tura in Cozia. Astfel, luni dimineata am dat o tura super simpatica, ce mi-e tare draga, fiind o tura scurta dar cuprinzatoare, cu urcari abrupte si solicitante, bolovanoase si tehnice, coborari superbe si cu Cozia si coltii ei stancosi mereu in fundal. E vorba de tura ce urca pe forestier la Manastirea Stanisoara si apoi coboara pe poteca la Turnu - tura in care acum cativa ani mi-am rupt roata MAVIC Crossride de pe fata.

Tuturor le-a placut traseul si, pe la 14, am pornit spre casa unde am ajuns in sfarsit la timp pentru a mai aranja una alta inainte de culcare.