Tirolul pe roti inguste - 5 zile, 600 km si 12.000 m urcati prin Alpi

De ultima data cand am batut cararile Tiroleze la bordul MTB-ului mi-a ramas pe creier un lucru: aici e paradisul rutierilor, aici trebuie sa venim calare pe cursiere. Mda, cursiere care nu prea le aveam.

Dar asta avea sa se remedieze in octombrie 2010 cand, imobilizat de o accidentare dupa Maratonul Bucuresti care ma impiedica sa mai alerg sau sa fac MTB (care implica si mers pe jos) am deschis hotarat Bazar-ul si in nici 24 de ore langa mine statea o frumoasa cursiera albastra Kona, asa cum am visat mereu. Iar eu o vedeam alergand pe soselele serpuind la peste 2000 m, printre crestele impovarate de ghetari ale Alpilor:

Apoi, prin februarie, dupa ce am aplicat "la plezneala" pentru un loc la celebrul Otztaler Radmarathon din Solden, am aflat cu surprindere ca sunt printre cei 2 castigatori romani al unui loc la start, alaturi de Adi din Brasov (pe care aveam sa-l cunosc cu ocazia asta). Cu toata criza financiara, concediul meu pe soselele carora le duceam lipsa incepea sa se contureze. Prin martie am mai incropit de o cursiera draguta pentru Roxana, apoi am sperat doar sa nu apara ceva sa ne strice planurile. Va fi o iesire cu buget minim, dar motivat de participarea la maraton, o voi face sigur. Iar Adi va veni si el, astfel vom merge impreuna si vom iesi mai bine.

Asa ca, dupa multe telefoane si organizari, marti, 23 august, eu, Roxana, Adi si Alina ne-am imbarcat pentru un mars patriotic spre Solden, sau mai exact spre micutul si ieftinul camping Winkle din catunul cu acelasi nume. Inceputul unui mini-concediu ce avea sa se concretizeze in 5 zile de pedalat in care am parcurs 600 km si am urcat 12.000 m diferenta de nivel.

DAY 1 - Sosirea nedormiti si un Tiefenbachgletcher/Rettenbachgletcher cu Adi - 50 km/2100 m


Ziua de miercuri ne gaseste de noaptea la volan, eu conducand super obosit pe Autobahn spre Munchen, rupt dar fortand nota pentru a parca masina pe malul lacului Chiem See, unde pana trag eu o ora de somn cu capul pe volan, ceilalti sa admire rasaritul. Ceea ce am si facut, dupa cum se vede cum dorm cu capul pe geam mai jos:

Odata cu zorile, am deschis ochii si am taiat-o in continuare spre Innsbruck. Brusc, pe autostrada am luat o decizie de moment, am iesit si am taiat-o in sus pe Kuhtai, sa-i arat lui Adi cam ce ne asteapta. Sus, intr-o atmosfera minunata, am baut la o terasa cate un Caffe Latte foarte scump si am taiat-o spre camping, cu inima cat un purice ca o fi plin. Nu era, era chiar gol. Asa ca ne-am instalat mica noastra tabara ce urma sa ne serveasca de casa pentru 5 nopti,

Si pentru ca era de-abia amiaza, cu toate ca ne cadeau ochii in gura, l-am intrebat pe Adi daca stie care e cea mai inalta sosea din Alpi. I-am zis ca e chiar aici si ne-am urcat pe biciclete.... Asa ca ne-am trezit sub semnul care indica inceputul urcarii spre cei doi ghetari, Rettenbach si Tiefenbach.

Drumul urca cu o panta destul de constanta de 13%, cu o bucata mai moale doar pe la mijloc la TollStation (evident ca pe bicicleta e gratis) pana pe la 2500, unde se desparte in doua: in stanga se intra intr-un tunel lung care ne scoate la 2829 m, la Tieffenbachgletcher, iar in dreapta se urca cateva curbe pana intr-o parcare, probabil pe la 2700. Am purces si noi pe serpentinele din padure, unde drumul chiar tine mereu de panta asta pentru multi km si ne-am bucurat cand am vazut platul scurt dinainte de statia de taxare.

Urmeaza o lunga bucata relativ dreapta si care urca constant, abrupt si descurajator. Dar noi am venit aici sa facem catarari, iar somnul si noaptea nedormita nu sunt suficiente sa ne opreasca. Asa se vede drumul de sus:

Urmeaza niste serpentine una si una, care ne scot in sfarsit la baza ghetarului.

Am taiat-o intai spre stanga, prin tunel si am iesit la cel mai inalt punct in care vom ajunge concediul asta, deasupra statiei de gondola de la Tiefenbachgletcher, la 2829 m:

Apoi am facut cale intoarsa si am urcat si spre parcarea de la Rettenbachgletcher, unde am tras niste poze cu peisajul fantastic:

Am coborat si ne-am retras la barlog unde dupa o bere si niste paste am avut parte de un somn adanc si reconfortant, cu ceasul pus la 6 jumate pentru o noua provocare.

Asa arata traseul zilei, care se poate gasi si pe Bikemap.

DAY 2 - Timmelsjoch de dimineata si un Gries si Oetz pe seara - 125 km cu 2880 m


Hotarati sa nu pierdem nici un moment, dar si constienti ca trebuie sa ne ocupam si de fete, joi am pus ceasul sa sune cu noaptea-n cap sa plecam doar eu si Adi sa dam o urcare pe Timmelsjoch, sa vada si el ce ne asteapta. Am plecat pe racoarea diminetii, soarele intampinandu-ne de dupa creste doar in Obergurgl, la intersectia de unde incepe de fapt soseaua Timmelsjoch Hochalpenstrasse.

Am urcat serpentinele frumoase dar nu atat de grele ca si cele de la ghetari si nu ne-am oprit decat in Italia, ca sa vedem de sus ultima bucata serioasa din maratonul ce ne asteapta, respectiv din partea italiana a soselei, numita de ei Passo Rombo, bucata pe care vom trage ca animalele printre crampe duminica dupa-masa:

Ne-am intors in Austria, ne-am pozat cu semnul care indica altitudinea maxima, de 2509 m, am ras un Topfenstrudel mit Vanilla Sauce de care mi-era atat de dor si am taiat-o la vale.

Am taiat-o apoi la vale, curiosi ce viteza o sa prindem pe celebra linie dreapta de coborare. Eu am reusit un 87,7 km/h, cu certitudine un record personal. Apoi, dupa o mica urcare de vreo 200 m diferenta de nivel si o ultima priveliste spre crestele inalte ne-am dat drumul la vale si am ajuns la cort la fix pentru micul dejun. pe la ora 10.

Dupa-amiaza ne-am dedicat-o fetelor. Adi a initiat-o pe Alina in ale ciclismului coborand cu ea pe sosea pana la Oetz, iar eu cu Roxana i-am urmat, dar am decis ca e momentul pentru prima ei catarare serioasa pe cursiera. Asa ca noi in Langenfeld am facut dreapta, pe micile dar spectaculoasele serpentine suspendate care duc in satul Gries. Sa remarcati in poze cum arata drumul suspendat si tunelele facute doar pentru a ajunge intr-un mic sat cu 20 de case si cateva teleschiuri. Eu zic ca bate la fund tehnologic si Transfagarasanul. Nu reiese din poze, dar cine merge acolo poate sa vada live. Daca era satul asta la noi, de-abia urcai cu Aro-ul.

Roxana s-a descurcat admirabil, dat fiind socul pe care-l simte prima data un MTB-ist pe cursiera cand nu mai gaseste nici un pinion mai mare de 26 in cazul ei. Iata cum arata satul pentru care s-a facut drumul si peisajul invers, la coborare.

Ajunsi inapoi in vale la Langenfeld, am taiat-o in jos pe vale spre Oetz, unde ne asteptau deja Adi si Alina. Ne-am minunat din nou ce frumos e cu bicicleta pe drumul national pe la altii. Apoi ne-am intors spre tabara, mai putin Alina care a asteptat autobuzul cu suporti de bicicleta. Si noi am asteptat-o pe ea la cea mai apropiata statie de camping, in Huben, iar autobuzul cu suporti de bicicleta arata asa (poza e facuta cam in miscare) - civilizata treaba...

Traseul zilei se gaseste pe Bikemap.

DAY 3 - Rulaj dus-intors pana la Innsbruck - 155 km cu 1200 m

Vineri am zis sa nu ne rupem inainte de concurs si n-am mai catarat nimic. Am facut un "mic" rulaj de 155 km dus-intors pana la Innsbruck. La dus a venit si Roxana, dar s-a intors cu trenul. Noi am profitat de ocazie si i-am dat blana, ajutati un pic de vant, cu viteze de 45-50 km/h pe multe bucati, ajungand rupti bucati la Oetz si cu picioarele semi-paralizate in tabara. Foarte inteligent! Poze n-avem, ca am mers prea repede. Seara, am dat o fuga in Solden sa ne luam numerele si pachetele de start.

DAY 3 bis - Nimic, ploaie torentiala si frig toata ziua


Ziua de sambata n-am mai pus-o la socoteala, ca n-am facut nimic. A plouat torential pana pe la 17 iar din pas din Timmelsjoch masinile veneau cu o palma de zapada pe ele. Turbam de nervi si speram ca prognoza care spunea ca duminica va fi soare e adevarata. Intr-adevar, seara a iesit soarele si noi ne-am apucat sa punem numerele si sa bibilim bicicletele inainte de probabil cea mai mare incercare din viata lor:

Seara, ne-am intors in Solden sa vedem deschiderea festiva si sedinta tehnica. Dupa ce ne-am prins ca o sa se vorbeasca doar nemteste si italieneste, ne-a mai pierit entuziasmul si am zis ca mai bine ne petrecem seara "in familie" si ne culcam mai devreme, asa ca am plecat, dar nu inainte de a face cateva poze.

Podiumul competitiei, in forma celor trei pasuri care trebuie urcate:

Eu pe lista de participanti afisata pe trei pereti (asta era doar unul dintre ei):

Pasta-party "al grande", strajuita de pozele invingatorilor celor 29 de editii anterioare:

Doua dintre masinile oficiale ce vor deschide cursa in fata primilor concurenti tot traseul:

Si in fine ursuletul nostru, iar in fundal crestele inzapezite de omatul depus de-a lungul zilei. Se anunta o duminica interesanta....

THE BIG DAY - sau mai simplu, MARATONUL - 238 km cu 5500 m


Pentru ziua concursului, am scris un articol separat. E ceva unic ce merita efortul si am multe amintiri de depanat. Acesta e articolul.

DAY 5 - "Refacere" la 22,3 % pe Kitzbuheler Horn - 25 km cu 1220 m


Luni dimineata ne-am facut bagajele si am plecat. Dar cum sa plecam noi asa, pur si simplu? Asa ca, exact ca in bancul cu rusul, pestisorul de aur si Volga pe care sa curga numai vodca, si noi, ca si rusul care a mai vrut la final un paharel de vodca, ne-am oprit pentru un paharel de catarare. Dar nu oriunde, ci la Kitzbuheler Horn, una din cele mai fioroase catarari din Europa, cu bucati multe de peste 14% si chiar un 22,3 % pe final. Dar nu doar atat, noi am plecat setati sa incercam sa biruim si urcarea de la restaurant pana la antena din varf, urcare de obicei rezervata MTB-urilor, nu datorita asfaltului, care e bun (un fel de poteca asfaltata pe care incape la limita o singura masina) ci datorita pantei cu bucati lungi sustinute de peste 20%.

Ca sa fie pachetul complet, am luat-o cu noi si pe Roxana, care s-a aratat interesata sa biruie pe cursiera aceasta catarare, macar pana la restaurant.

Cum o zi buna incepe cu o cafea, asa am facut si noi, dupa care ne-am incalzit un pic prin oras si ne-am regrupat la semnul care indica inceputul drumului (urcarea incepe chiar ceva mai devreme). Si cum altfel daca nu imbracati in superbele tricouri galbene de finisher (tricou pe care-l port si acum cand scriu, daca ma uit bine)

Pe urcare, se tace si se baga, fiecare in ritmul lui si fara oprire, asa ca Adi a luat-o in fata, Roxana a ramas in urma iar eu mi-am vazut de treaba pedaland. Am biruit rand pe rand cu muschii cum puteau si ei sa fie dupa maraton panta din ce in ce mai tare, trecand pe langa semnele de 14,7%, 17,9% si ultimul de 22,3% pana sus unde ma astepta Adi suparat ca un MTB-ist mai bulangiu, care trecuse pe langa mine pe urcare si nici macar nu mi-a raspuns la salut, i-a explicat ca n-are ce cauta cu cursiera mai .sus, ca e de MTB. L-am linistit, am trecut bariera, drumul fiind inchis traficului auto si am purces in cea mai grea catarare pe care mi-o pot inchipui. Pedalat din picioare, in mare forta, cu momente cand aerul proaspat de munte parca nu era suficient. Dar asta e placerea mea maxima, sa biruiesc pante nenorocite, asa ca, fara oprire, trecand pe langa MTB-isti ce bagau ca motorasul pe foaia mica si ne priveau nedumeriti, am ajuns victoriosi in varf.

Un vis mare al meu, sa urc aici pe cursiera, s-a indeplinit. Un lucru la care n-am indraznit sa visez, sa urc fara oprire, dintr-un click de pedala, s-a implinit si el. M-am dat jos doar sa trec bariera. Intre timp, o sun pe Roxana fericit si ea imi spune ca e la restaurant, a urcat tot pe bicicleta. Impresionant. Bine, a facut cateva pauze, dar sa fie a doua ta urcare pe cursiera tocmai asta e ceva. A trebuit sarbatorit cu un clasic Topfenstrudel mit Vanillasauce

La coborare, ca nu ne mai zorea nimeni, ne-am oprit pentru un photo-session cu semnul pantei maxime. Baietii au vopsit color si soseaua, ca doar cred ca toti isi fac poze acolo.

Drumul se vede frumos la coborare, asa ca am profitat sa mai dau niste cadre:

Asa s-a incheiat mica noastra iesire cu buget redus in Tirol, urmata de obisnuita depresie post-austriaca, accentuata si mai mult dupa prima iesire in tara cu cursiera cand ma tot opream sa vad daca sunt cumva patrate rotile...