Pentru mine personal, desi conside Prima Evadare ca o imensa realizare, cu implicatii si beneficii pentru miscarea biciclistilor din Romania greu de evaluat si care a schimbat cu siguranta fata acestui sport, ei bine pentru mine nu inseamna mare lucru din punct de vedere sportiv, e pana la urma un concurs pe niste poteci prin Balotesti, nu se compara cu traseele ametitoare de la Geiger sau 3Munti. Insa daca iei acest concurs exact ca si ceea ce e el, vei avea parte, chiar si ca MTB-ist experimentat care a batut zeci de mii de km pe potecile muntilor, de o zi minunata si de o cursa pe cinste. Si pana la urma cand mai ai ocazia in Romania sa iei startul alaturi de peste 2000 de ciclisti, fie ei chiar si foarte amatori?
Ca si anul trecut, si anul acesta am ales sa particip la ciclocros. Daca anul trecut am facut-o din motivul protejarii MTB-ului de certele daune de la noroi, anul acesta am facut-o pentru ca o sa particip la zeci de curse pe MTB, dar pe ciclocros ele sunt foarte putine, asa ca de ce nu una in plus.
In fine, cum spuneam, anul asta a fost un traseu uscat iasca. Multi s-au bucurat pentru ca va fi un traseu usor. Da, e adevarat, dar nu si daca tragi tare. Mai ales ca anul acesta, intr-o sclipire de geniu, Daniel si echipa inimoasa de organizatori au venit cu o noua provocare: un tricou personalizat pentru primii 100 care trec linia de sosire. Aceasta provocare va asigur ca a facut cursa mult mai interesanta in primul sfert al concurentilor, brusc oameni fara sansa la un podium (cum as fi si eu de altfel) au gasit un motiv real sa traga. Astfel, privirile "dusmanoase", strategiile si depasirile in forta si-au facut loc si in spatele plutonului fruntas, facand ca probabil primii 300 sa lupte intre ei ca si cum ar fi primii. Una peste alta, s-a mers foarte tare, cu viteze de peste 30 km/h constant pe multe bucati, inclusiv cu vant puternic de fata, s-au aplicat strategii de stat la trena, una peste alta a fost o cursa epuizanta, la maxim in fiecare secunda, fara ragaz de pauze, orice secunda pierduta fiind o sansa in minus de a obtine tricoul mult ravnit.
Personal, dintr-o greseala stupida, am pierdut locul in fata rezervat primilor 100 de anul trecut, asa ca am pornit undeva pe la 3-400 de locuri in spate, asa ca prima jumatate de concurs mi-am petrecut-o depasind. Doar de pe la palatul Ghica am inceput sa dau de oameni care mergeau in ritmul meu, facand depasirile mai rare. Sincer, am plecat cu ideea sa lupt, dar nu speram prea mult sa ies in primii 100. Platul nu e deloc specialitatea mea, iar faptul ca nu mai era noroi facea ca avantajul ciclocros-ului sa dispara, facandu-l mult mai greu de controlat pe terenul uscat si denivelat, unde probabil MTB-istii au avut parte de o plimbare in puf fata de noi, care pe multe bucati eram zguduiti de nu mai vedeam bine cararea.
Intr-un final am terminat mult mai bine decat ma asteptam, pe o pozitie identica cu cea de anul trecut, cand am concurat pe noroi: locul 70 la general si 6 la ciclocros, anul trecut obtinand locul 69 tot cu 6. Timpul in schimb a fost aproape injumatatit. Am luat pana la urma si tricoul mult ravnit. In schimb, pe final, cu toata mica mea desconsideratie pentru acest traseu, trebuie sa recunosc ca am avut o cursa pe cinste, probabil printre cele mai intense concursuri la care am participat vreodata. Mi-am adus aminte de cursa nebuna de la Carpathian Adventure cand am fost tot concursul pe locul 3 si fugeam ca disperatii, cu echipa de pe 4 in urma noastra. Nu, Prima Evadare nu a fost o duminica pierduta, a fost o duminica minunata in care am dat tot ce am putut, impreuna cu prietena mea de otel si rotile ei cu cramponase. Si cu siguranta vom reveni si anul viitor sa pastram sau sa imbunatatim locul si palmaresul la acest probabil cel mai mare concurs de ciclism din estul Europei.
No comments:
Post a Comment