MTB 60/3000+, un challenge "not for pussies"

Sadismul adanc infipt in cotloanele mintii umane naste permanent diversi monstrii. Iar mintea lui Ion, Ion Trandafir, pedaland el asa pe plaiurile Branene de la poalele Bucegilor, a nascut ideea unei provocari cu adevarat extreme: cum ar fi sa puna el cap la cap toate urcarile si coborarile furioase pe care le stie el in zona, inclusiv alea pe care schiaza dupa cum urma sa vedem, ca sa scoata un traseu inuman cu o diferenta de nivel de peste 3000 m in doar 60 km. Si nu doar atat ci sa faca si un concurs pe el. Un concurs mai deosebit, ca pentru genul de oameni care s-ar baga la asa ceva, un gentleman's race, o competitie in care nu exista arbitrii, traseul e marcat minimal iar rezultatul se bazeaza pe corectitudinea fiecaruia - faptul ca fiecare va parcurge tot traseul, nu va taia bucati din el si la final va da timpul sau real organizatorilor ramane o chestiune de onoare de gentleman.

Astfel, intr-o zi nu foarte promitatoare ca vreme, dupa ceva ploi, ne-am adunat o mana de MTB-isti nebuni, de la elite ca si Kelemen si Dobai pana la sulici de astia ca mine, in curtea Casei Cehov din Bran pentru startul in ceea ce avea sa devina, alaturi de Iron Bike, una din cele mai mari nebunii a sportului cu pedale si cauciucuri cu crampoane de la noi. Un traseu asemanator ca parametrii cu cel scurt de la celebrul Sella Ronda Hero, considerat de multe ori cel mai greu concurs de MTB din lume.

Startul a fost mai usurel, chiar si vedetele stiind ca la un asemenea traseu trebuie sa o iei finut de la inceput. Totusi, la prima urcare pe strazile Branului plutonul s-a spart cate putin, in fata detasandu-se cativa mai buni, unii ramanand in spate si eu, ca de obicei, undeva la mijloc unde m-am alaturat incet langa Edi din Campulung cu care aveam sa parcurg impreuna multe bucati de traseu....

Primele parti sa zic asa le cam stiam, drumul pe curba de nivel care coboara la partia din Poarta, apoi urcarea nebuna inapoi sub munte si coborarea pe langa manastire inapoi in Bran. Dar de acolo a inceput provocarea, nu ca pana acolo ar fi fost usor.

Din Simon am urcat din nou in creasta pe drumul Muchia Scortii care urca tare de tot intai pe o vale, apoi pe langa un pilon si pe o creasta foarte abrupta. Aici l-am lasat un pic in urma pe Edi, dar sus am vazut deja concurenti.... Niste turisti imi spun ca cei din fata au urcat pe langa bicicleta pe acolo, eu le spun ca eu nu sunt cei din fata si ei zambesc.... Ceva mai sus, ajunsi in coama dealului, am continuat urcarea care avea si niste mici coborari unde m-a ajuns din nou Edi. Apoi, brusc, am cotit la dreapta pe un plai cu iarba, fara niciun drum, probabil o zona de schi iarna, pana spre Valea Lunga undeva in Moieciu de unde, pe un alt forestier de nebuni am urcat inapoi in creasta pe care a fost EcoMaratonul si 3Munti, pana la casa aia ciudata rotunda. Aici, pe urcare, am dat de o gasca mare, Edi, Alex de la Merida si inca cativa. Tot aici, incet, i-am depasit pe cativa dintre ei. In creasta, am ajuns iar pe teren cunoscut si am virat la dreapta, gandindu-ma ca o sa coboram pe traseul de la 3Munti spre Cheile Gradistei. Teapa, Ion in ingeniozitatea lui ne-a pus sa coboram pe traseul de la EcoMaraton!!! Cine stie despre ce e vorba, poa' sa se sperie. Poteca aia ce da fix in intersectia cu Cheile Gradistei. Cu surprindere, am coborat pe bicicleta, dar m-au ajuns mai multi. Apoi, pe asfalt, nu ne-am rasfirat prea tare in sus pe drumul spre complex. Dar, deodata, am virat pe un drum de TAF la dreapta. Chiar eram curios pe unde o sa ne urce Ion in DN, credeam ca pe traseul de la 3Munti. Urcarea asta parea mai rezonabila. Sus in asfalt am facut dreapta si, dupa foarte putin timp, am facut stanga iar pe drum de care. Multi in mrejul vitezei au ratat intersectia si s-au tot dus pe asfalt, desi erau vreo 5 sageti imense desenate acolo....

Drumul a continuat pana intr-o poiana unde am ocolit o casuta de lemn prin dreapta, tineam minte ca ne-a zis Ion la sedinta ca merge si pe acolo. Drumul cotea printr-o padure in stanga dar se vedea mai jos. Fara intentie si fara sa-mi dau seama, acolo l-am depasit pe Alex si inca un concurent. Drumul a ajuns intr-un final in zona amonte a vaii aceea cu apa de la 3Munti din Sirnea, doar ca noi am continuat in sus pana in sat, nu am coborat pe ea. Din Sirnea, am ajuns iar pe teren cunoscut si, dupa ce am mers pe o creasta paralela cu drumul spre Pestera, am ajuns la un moment dat in el si am urmat traseul clasic, cu coborarea in vale prin poieni si cu drumul acela abrupt care urca sus in Pestera. Ne facusem o gasca de cativa care mergeam impreuna. La jumatatea urcarii spre Pestera am facut o pauza de o ciocolata. Sus in sat, am taiat-o in intersectie spre Magura. In intersectia asta, nu inteleg cum, Bubulu s-a ratacit si a luat-o inspre Casa Folea unde a dat de benzile de la MPC si s-a ratacit epic pana catre La Table....

Pana in Magura am mai taiat o bucata de drum printr-o rapa pe unde era traseul. Din Magura am coborat pe celebrul jgheab cu noroi si gunoaie de la 3Munti in drumul de Prapastii si ne-am intors inapoi in Magura pe un drum pe care eram de mult curios unde se ajunge, chiar inainte de bariera din Prapastii e un drum ce urca spre Magura. Da unde trebuie. 

Sus in Magura am facut stanga si apoi, in intersectia mare, dreapta spre Moieciu, dar nu pentru mult timp. In dreptul pensiunii Bubulina nu am mai tinut drumul principal ci am urcat pe un drum abrupt in fata pentru a prinde o frumoasa curba de nivel care ne-a dus inapoi in drumul principal ceva mai incolo. Din nou, de la semnul de iesire din Magura nu am continuat spre Moieciu ci am facut stanga pe un alt picior cu case. Aici am ratat o intersectie ca ma uitam in dreapta la un bade cu vacile pe care il salutam. Nu-i bai, ca in 2-3 minute m-am prins ca nu e bine si m-am intors. Am pierdut insa contactul cu cei cu care eram si de aici pana la final am mers singur. Am facut dreapta si a fost o noua coborare extrema pana undeva intr-una din primele serpentine a drumului de Magura. De aici, am urcat inapoi pana la primele case unde sunt antenele de GSM si, de acolo, am facut iar dreapta in jos pe niste plaiuri, pe la o stana cu niste caini agresivi pe la care am trecut doar cu ciobanu' de mana, pana inapoi jos in Bran.

Aici in Bran, eu aveam impresia ca sunt aproape de final si trebuie sa urc o coama in dreapta spre Simon. Am taiat-o in jos pe DN sa vad marcajul. Noroc ca la un moment dat am scos GPS-ul si... stupoare. Lasasem in spate o bucla de traseu nefacuta. Nu trebuia sa ajung chiar in asfalt. M-am intors si am facut si bucla asta, care era de fapt cam cea mai grea. Se urca pe unde fusese tura lunga de la 3Munti la prima editie, intai pe un drum de care abrupt, apoi prin niste poieni si pe niste dealuri cu un push-bike infiorator, revenirea facandu-se in Bran aproape in acelasi loc pe niste coborari, cum altfel decat horror si ele. Astfel, am ajuns inapoi unde imi dadusem seama de greseala.

Ceva mai incolo, am dat si de semnele de urcare. Stiam ca trebuie sa urc piciorul pe care urcasem si mai la inceput pe Muchia Scortii, dar la un moment dat urma sa cobor inapoi in Simon. Asa a si fost, urcarea era grea dar nu imposibila, dar eu eram deja destul de rupt de oboseala, asa ca am mai si impins la bicicleta. Brusc, am vazut si niste semne la stanga pe o pajiste, din nou ceva fatza cu pulver de iarna de-a lui Ion. Am coborat efectiv in jos prin faneata pana inapoi in asfalt in Simon. De aici pana la sosire, care era undeva in varful dealului cu manastirea, mai era doar o singura urcare, nu grea, dar nici usoara. In fata departe se vedea Edi. Am dat cat am putut. Sus astepta Ion si restul concurentilor. Erau cele trei elite, Edi si colegul lui de grup si al saselea ajunsesem eu. Ion a taiat-o spre pensiune, urmand ca restul concurentilor sa anunte singuri timpul de sosire. Am plecat si noi. Ne-am oprit sa luam niste bere din Bran, am luat si un kiurtos chiar daca Ion ne astepta cu mancare. 

Am stat la pensiune si am aplaudat pe toti eroii care au venit pe rand, pana la ultimii, dupa lasarea intunericului. A fost o zi epica, ziua in care s-a terminat MTB-ul..... Ma bucur ca am participat, nu pot decat sa fiu impresionat de determinarea tuturor care au terminat acest traseu si abia astept anul urmator, cand ni s-a promis poate un 90/5000+ care ar egala si tura lunga de la Sella Ronda Hero. Dar Sella Ronda, chiar daca are aceiasi parametrii, se petrece in mare parte pe forestiere de alea cu pietris alb fara nicio denivelare, chiar daca sunt abrupte, e foarte putin single-trail, pe langa traseul lui Ion care pot sa spun ca a fost extrem in proportie de peste 50%....

Si sa nu uitam in final, vorbim de un traseu de 60 km pe care Kelemen a scos peste 5 ore. Cunoscatorii stiu ce inseamna asta.......