MTB si antrenament prin Bucegi, cu concluzii triste

In acest weekend am hotarat sa vedem cum ne descurcam la mers pe distante lungi cu diferente mari de nivel, pentru a hotara daca are rost sa ne inscriem la Bucegi 7500.

Cum insa prognoza era buna doar pentru duminica, am hotarat ca sambata sa dam totusi o tura de MTB. Am fi vrut sa mergem prin saua Strunga, dar vremea a fost mult mai rea decat ne-am asteptat, incepand de dimineata cu ploaie puternica, asa ca am plecat impreuna cu Miha, Bubulu, Radu si Catalin sa vedem de o tura mai de "vreme proasta", respectiv un forestier care merge pe creasta dealului de la hotelul Cota 1000 dintre Sinaia si Moroieni in jos pana spre Comarnic.

Am plecat pe forestier din Poiana Tapului spre Sinaia, iar acolo dupa putin asfalt din nou pe forestier de la Taverna Sarbului pana aproape la cota 1000. Pe bucata asta a inceput si ploaia torentiala care a durat cateva ore bune. Dupa o pauza de vreo 20 min sub un copac, ne-am luat inima in dinti si am plecat la drum, frigul facand locul caldurii pe urcarea pe ultimele serpentine de asfalt.

De la Cota 1000, forestierul incepe chiar in spatele hotelului cu ceva urcari destul de grele, dar datorita ploilor din ultima vreme noroiul era pana-n gat asa ca mai mult de jumatate din distanta am impins la bicla, culminand cu bucati de noroi pana la genunchi. Echipa plouata si uda pana la piele a mai facut cate o pauza. Cele mai lungi pauze au fost pentru a repara lantul lui Radu care s-a rupt de doua ori, in doua locuri diferite. Noroiul e un teren greu de abordat cu MTB-ul, regula mersului cu foaia mijlocie in loc de cea mica fiind de baza pentru integritatea bicicletei.

Inaintarea a fost greoaie si a mancat mult timp. Dorinta noastra a fost sa iesim in Talea, dar drumul, dupa indicatiile de pe GPS, dadea mult mai departe, asa ca, dupa ce am observat un drum forestier bun pe GPS la 500 m mai jos de noi, am taiat-o prin balarii spre acesta printr-o jungla in care o maceta era foarte utila. Noroc ca agonia a durat numai vreo 20 de minute. Drumul forestier ne-a dus pe curba de nivel pana deasupra Comarnicului, in care am coborat pe niste ulite destul de interesante, din care una, foarte abrupta si cu bolovani mari, a fost memorabila, coborand sub privirile contrariate ale localnicilor.

Echipa s-a spart un pic spre Comarnic. Bubulu cu Miha au ramas in urma si s-au intors cu trenul in Poiana Tapului, Radu cu Catalin au luat trenul spre Bucuresti iar noi doi am taiat-o spre Sinaia pe un forestier foarte interesant pe langa calea ferata, care da chiar la intrare in oras. Am traversat orasul si apoi, dupa vreo 3 km pe drumul national, am ajuns inapoi la destinatie. Traseul a fost interesant, fiind o intoarcere buna dupa o creasta Baiului facuta in sus din Comarnic, pentru o echipa antrenata. Ramane de incercat varianta asta lunga pe uscat. 

Traseul il gasiti si pe Bikemap.

Duminica a venit momentul adevarului, sa vedem cum ne descurcam pentru maraton. Asa ca, la 8:30 dimineata, am pornit hotarati de la cabina din Busteni pe un traseu ce avea sa se concretizeze pe parcurs, si care a iesit cam asa:

Dupa o atentionare a unor turisti care se intorceau de pe Jepii Mici, ca s-au intalnit cu un urs, am inceput si noi urcusul cam timorati, fluierand tot timpul cu fluierul nou achizitionat in scopul acesta, de a alunga ursii :) Dupa ce am vazut ca nu mai e nici un Mos Martin, cand traseul s-a mai ingustat, am luat-o si noi mai vanjos. Dupa putin timp, am intrat in ceata, gandindu-ne ca vom avea vreme proasta toata ziua. De jos, muntii se vedeau acoperiti de nori...

Urcarea pana la cabana Caraiman ne-a luat 1 h 50 min, un timp asa si-asa, bun dar nu extraordinar, dar l-am pus si pe seama ursului. In schimb, de la cabana a aparut soarele, lasand sub noi un plafon de nori de toata frumusetea. Am bagat tare si am ajuns la Pestera la 2h 45 min de la plecarea din Busteni.

Timpul in sine e bun, dar datorita faptului ca nu prea am dat ture pe jos anul asta (ar fi cam a doua mai serioasa), am inceput sa resimtim un pic de oboseala. Am stat 15 min sa mancam ceva si am taiat-o in sus pe Ialomita spre Omu. Performantele au inceput sa scada, obtinand pana sus un timp de 2 h, destul de slabut fata de ce ma asteptam. 

Planul initial era sa ne intoarcem de la Omu in Saua Strunga, apoi Padina, Piatra Arsa si Jepii Mari, dar cam pe la cascada s-a stricat vremea. A inceput ploaia. Apoi pe la Mecetul Turcesc s-a facut senin din nou, asa ca am taiat-o spre vest pe creasta. Ajunsi sus, a inceput din nou vremea rea, de data asta cu grindina, iar dinspre Bran se vedeau venind doar nori grei de furtuna, asa ca am facut cale-ntoarsa la Omu. Am baut un ceai la cabana si am taiat-o in jos pe Cerb. Nu pot sa spun ca eram obositi, dar in nici un caz nu eram "fresh". Am facut 2 ore pana in Poiana Costilei, care deja nu este decat un timp normal, sub privirile curioase ale caprelor negre.

Din Poiana Costilei pana in Busteni si la masina am mai facut aproape o ora. In total, putin peste 30 km si peste 2500 diferenta de nivel. Timpii si vitezele se vad pe GPS.

Nu eram sfarsiti, dar in mod cert nu eram in stare sa mai dam tura inca de 2 ori, cam cat ar fi insemnat maratonul 7500. Chiar daca teoretic psihic si ca efort as mai fi rezistat, poate cu dormit pe la mijloc, semnele date de corpul meu (muschi, incheieturi) mi-au zis clar ca nu e momentul sa exagerez. Sunt la nivelul la care pot sa merg cam 40 km pe munte fara sa ma rup, iar Roxana a fost de acord cu mine. Cu parere de rau, am luat decizia ca Maratonul 7500 sa ne mai astepte un an. Poate daca ar fi fost prin septembrie, dupa concediu, treburile ar fi stat altfel. Asa ca ne asteapta Carpathian Adventure, MPC si semimaratonul Bucuresti, urmand sa ne concentram pe antrenamentul pentru acestea.

De ultima ora !!! Ne-am luat inima-n dinti si ne-am inscris la Bucegi 7500. Daca noi, iubitorii de sporturi montane, nu ne inscriem sa sustinem astfel de actiuni, facem un mare rau viitorului acestora in Romania. Le uram succes tuturor curajosilor care au facut acest pas si le recomandam si celor care ezita sa o faca. La urma urmei, o sa vedem in final unde suntem fiecare, cat putem duce, pe un traseu capabil sa ne testeze pana la ultima limita. Ne vedem la Padina !!!

Tura am postat-o si pe Wandermap.