Monday, March 22, 2010

Sinaia, altfel

Mi-am dorit de mult, cum am mai spus, un setup usor de tura. Mi-am dorit sa pot sa bat muntii si iarna asa cum o fac vara, dar nu frustrat si sa ma lupt pentru fiecare pas pe jos. Personal detest mersul pe jos iarna pe munte: n-am reusit niciodata sa gasesc frumusetea in a intra pana la brau in zapada la fiecare trei pasi si a munci 1 ora pentru a merge 100 m.  Am senzatia ca natura isi bate joc de mine la modul cel mai nasol... Consider, cel putin pentru mine, ca mersul pe jos trebuie lasat doar pentru traseele tehnice (din care, oricum, nu prea fac).

Pe schiuri in schimb, e alta viata: viteza la urcare este asemanatoare cu cea obtinuta vara pe jos, pe plat este superioara iar la vale, hmmm, cred ca e evident ca nu se compara. Per total, undeva intre alergat si bicicleta. Iar daca mai ai parte si de o zapada buna, coborarile iti aduc un zambet suplimentar pe fata.

In aceasta ordine de idei, in combinatie cu faptul ca a dat vara peste noi iar zapada se va retrage cu viteza maxima spre crestele inalte si vaile adanci, am fugit la Sinaia pentru un ultim weekend de bagat pe piei. Dar altfel, asa cum imi doream demult. Adica sa urc pe piei de jos, nu de la 1400 ci mai jos, din oras. Cat mai jos. Sa simt ca am urcat muntele ca si cum statiunea de schi nu ar fi acolo.

Sambata: Premiera absoluta - pe Genune cu basca-n cap



Astfel, sambata am plecat (cam tarziu) si am ajuns in Sinaia pe la 12. Am hotarat sa lasam masina la intersectia cu Poiana Stanii si sa urcam de acolo pe platou, Babele, Plaiul lui Pacala si apoi inapoi.
Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, am schimbat programul de 2 ori:
- ne-am intalnit la 1400 cu Vlad, colegul Roxanei, cu care am dat o tura pe Tarle (mai aveam 3 urcari pe o cartela)
- am vorbit cu Bubulu care a zis ca urca si el cu cabina de ora 15, si vine sa dam o Genune, asa ca am zis sa o dam spre Babele mai repede si, cu ultima urcare si inca un bilet, am urcat pana la urma la 2000 cu cabina (rusineeeee)

Asadar, am taiat-o spre Babele, cu gandul sa ne intalnim cu Bubulu undeva pe drum, dar sa facem si noi ceva miscare. Cabina am vazut-o plecand cand eram la poligon la Piatra Arsa, iar cu Bubulu ne-am intalnit sub coborarea de la Babele. Am plecat sa aruncam o privire la Valea Urlatoarea, poate e de o tura, desi nu prea ma tenta cu schiurile de alergat. Oricum, era gheata oglinda si am renuntat, indreptandu-ne spre Genune.



Pe intrare, era o crusta de zile mari. Ma gandeam ca faceam carving pe acolo cu Thunder-ul. Cu Random, m-am descurcat, dar cu balans mare si nu cred ca foarte estetic. Pe fir in schimb, am dat de un pulver cat se poate sa fie de bun la +15 grade, neasteptat. Am putut cobora lejer pana in drum, si apoi pe drum pana la masina. Una peste alta, pregatit fiind de plimbare si mai putin de schi, am fost probabil primul care a coborat pe Genune cu basca-n cap...


Duminica: Semimaraton pe schiuri: 23,3 km, 1300 m dif. nivel


Duminica, in compensatie, am hotarat sa o comitem. Pornim clar de la gondola, urcam DOAR pe schiuri, mergem pana la Babele, dam si un Pacala si ne intoarcem pe la Piatra Arsa. Si chiar o facem!

Astfel, am plecat pe la 11, pe schiuri, de la gondola. Urcarea a fost de vis, sportul asta e deosebit. Am urcat pe partia veche, apoi pe partea inferioara din Tarle si in final pe Drumul de Vara si pe traseul de Piatra Arsa, pe la obarsiile Genunii si Pelisorului. Pe o vreme de vis, dupa 3,5 ore exact de la gondola, luam o pauza de masa la cabina la Babele. Am dat jos pieile la antena, de unde am taiat-o in jos.



Din pacate, partea care ar fi trebuit sa fie frumoasa, coborarea pe Plaiul lui Pacala, nu a fost chiar asa. Am dat de cea mai nasoala zapada data schiorului, nu crusta, ca aia e amuzanta, ci o fleasca totala pe care schiurile nu aluneca, te tarasti la vale ca melcul cu senzatia aia ca parca te tine cineva din spate, si incerci sa rupi niste viraje batranesti. In concluzie, nu am insistat, asa ca am coborat doar pana la intersectia cu traseul de Piatra Arsa, de unde ne-am intors.


La insistentele mele, am urcat si panta din Sinaia pana la antena, sa mai dam o urcare mai abrupta, dupa care am coborat pe Papagal, Tarle, am ocolit zona 1400 prin dreapta si inapoi la gondola pe partie. Surprinzator, am reusit sa ajungem pe schiuri pana la gondola fara mari probleme, le-am dat jos doar 5 m intr-un loc cu bolovani.

Per total, desi traseul in sine nu pare mare lucru, combinat cu urcarea din oras a dat o tura pe cinste: 23,3 km, 1310 m dif de nivel, 04:30 ore de mers, 02:00 ore de pauza, viteza medie la mers 5,1 km/h (4,2 inainte de coborarea de la 2000). Cine stie, poate mai prindem o tura anul asta, doamne-ajuta!

Traseul l-am postat (ca n-aveam unde) pe Runmap.
Toate pozele din tura le-am pus pe Webshots.

1 comment:

Dumitrel Marius said...

Interesanta abordarea pe schiuri de tura ultra light. Eu vreau sa trec la schiuri cat mai grase ca sa nu mai muncesc ( de preferat si roacar) dar recunosc ca o namila cu peste 100 la mijloc cu greu o clintesti pe o panta mai mare de 10 grade. Va invidiez ca la fiecare iesire la Sinaia coborati pe Genune, stiu intrarea dar pana nu merg cu cineva care stie zona, nu am ce cauta acolo.