Cu Castor la alergat prin Cozia, din nou

In cele cateva zile de relaxare la Draganesti, am hotarat sa dam o tura cu Castor din nou pe munte, ca nu a mai fost demult, iar cel mai la indemana munte ramane tot Cozia, unde se ajunge usor si nu sunt turme de oi.

Cu o zi inainte, am facut greseala sa-l alergam cu bicicletele vreo 10-12 km pe camp in Draganesti, ocazie cu care a obosit foarte tare si de-abia a ajuns acasa. La un moment dat s-a bagat intr-un paraias si nu a mai vrut sa iasa de acolo. Dar ne-am inchipuit ca va fi fresh a doua zi, ca deh, e caine.

A doua zi, l-am bagat in masina si am plecat spre Cozia, cu dorinta sa alergam traseul clasic: Turnu - Stanisoara - Cabana Cozia si inapoi la Turnu. De dimineata, treburile au mers binisor, desi urcusul mai greu de la Stanisoara l-a cam terminat pe Castor. Macar noi eram in super forma. Iar pe Castor l-am lasat sa se aprovizioneze cu apa si sa se racoreasca cat a vrut la paraiasul de sub Stanisoara.

La cabana, ne-au cam incoltit vreo 5 caini, sa sara pe noi. Iar 2 angajati de la Parc, care bagau o ceafa de porc la cabana, ne-au avertizat sictiriti ca cica Castor nu are botnita. Le-am explicat si eu ca dupa ce toti cainii aia care au sarit pe mine o sa aiba botnita, o sa-i pun si eu la al meu. Halal parc, halal angajati, traseele sunt varza, marcajele proaste, probabil pe la baza muntelui se taie padurea la greu, dar au ei alta treaba.

In fine, am baut o cafea si am taiat-o repede la vale. Castor a inceput sa dea semne din ce in ce mai mari de oboseala, mai ales ca la vale noi alergam destul de tare.

Problema mare a inceput insa odata ajunsi inapoi in drumul de Stanisoara. Piciorusele lui Castor tremurau de oboseala si nu mai era in stare sa faca decat cativa pasi inainte sa se aseze jos. Saracutul, sa nu ne faca sa stam, fugea cum putea inaintea noastra si se aseza jos sa ne astepte pana venim si noi. Iar la adaposturile de lemn de pe traseu, intra repede inauntru incercand sa ne convinga sa facem si noi o pauza. Am facut si noi, ca sa se mai odihneasca, era chiar foarte obosit. Cum gasea un sant sau o zona mai umeda se intindea in el sa se odihneasca si sa se racoreasca.

In final, la un paraias cu 200 m inainte de Turnu, saracul de el s-a pus in noroi si nu s-a mai putut ridica. Am incercat sa-l fac sa se ridice, i-am dat si un gel Sponser, sa-l energizez, dar nimic, asa ca ultima bucata l-am dus in brate pana la masina. Am fugit repede cu masina la paraul ce coboara de la Stanisoara unde l-am lasat la apa, sa se racoreasca si sa-si revina. Ne-am speriat rau, nu ne-am inchipuit ca poate sa oboseasca in asa hal. A doua zi a avut febra musculara si de-abia statea pe picioare. Si-a revenit complet, exact ca si un om neantrenat, doar in vreo 4 zile, saracutul. Cand o sa-l luam sa stea cu noi, o sa il antrenam zi de zi sa se tina dupa noi si, poate, intr-o zi, va fi destul de puternic sa ne insoteasca poate chiar la 7500.