Monday, October 03, 2011

Maratonul Piatra Craiului 2011 - un mic pas inapoi, dar totusi o reusita

A trecut un an fara alergare montana. De ce? N-as putea sa spun exact. Dupa ce m-am inscris la Moieciu si Hercules, nu am mai putut sa particip. La Moieciu din motive obiective, la Hercules recunosc ca am preferat sa vad cum e mai aproape de casa primul concurs adevarat de ciclism de sosea pentru amatori. La Apuseni n-am putut din nou sa merg. Si, cam aici, s-a incheiat... Alergarea s-a rezumat la niste ture prafuite prin parc, cat sa nu uit cum se face, si alea rar depasind 6-8 km. Cred ca lipsa de interes mai serios pentru alergare mi s-a tras inconstient si de la accidentarea de dupa Maratonul Bucuresti, care m-a tinut in frau vreo 2 luni de zile...

Foto: Cindy

Cu toate astea, MPC e un concurs deosebit pentru mine, din punct de vedere sentimental. Asta pentru ca, dupa cum am mai spus-o, acum 5 ani mi-a deschis ochii spre o alta lume, spre alte posibilitati si mi-a schimbat radical viata. Asta e motivul pentru care, indiferent de cat eram sau nu de antrenat si de hotarat, problema participarii la MPC 2011 nu era discutabila. Absenta, atat acum cat si de-acum incolo, va fi impardonabila. Asa ca m-am inscris, curios si eu de ce-o sa iasa. Cu 2 saptamani inainte am dat o mica alergare montana in Crai, soldata cu 4 zile de febra musculara crunta, apoi cu 1 saptamana inainte o mica alergare langa Cluj. Atat.

Si a venit ziua H. La ora 9 ma aflam, alaturi de aproape 500 de alti entuziasti, in centrul Zarnestiului, gata sa iau parte pentru a 5-a oara la acest concurs minunat. Dar, pentru prima data, nu ma asteptam la un progres. Dupa 5:40 h de anul trecut, era clar ca anul asta va fi mai rau. Cat de rau, urma sa vad pana seara.

Foto: Andrei Tanasie

Start! Si incepe alergarea spre Botorog, care merge bine. Urcarea in Magura merge si ea, dar motorul mai pufaie. La fel, pufaie si pe bucata cu dealuri de pe langa Casa Folea. Alerg, dar parca nu cum vreau. Ma mai dezmortesc pe urcarea in saua Joaca si ajung la Table undeva cu cateva minute sub 1,5 h.

Foto: Cindy

Urmeaza una din cele doua parti preferate ale mele, urcarea la Funduri unde, ca de obicei, depasesc incontinuu. Dar parca picioarele nu ma asculta cum vreau eu. Totusi, a mers bine. Am atins saua Funduri undeva sub 2,30 h.

Apoi urmeaza coborarea pe Valea Urzicii, unde sunt depasit de cateva ori, si bucata de sub creasta sudica. Totul merge ca pe roate si ma simt bine, pana undeva pe la Marele Grohotis. Aici, zidul! Nu mai am chef, mi-e foame si mi-e sete. Bine, niciodata nu au fost pentru mine o problema momentele astea psihologice, ma doare fix undeva de ele, dar m-am mirat ca a aparut. Anul trecut nu am simtit un astfel de blocaj la nici un maraton. Un baton Sponser si o gura de Isostar si imi calc in picioare lenea mai departe.

Foto: Corina Fodor

Vrand nevrand, ajung si la bucata cea mai horror din tot concursul: Spirlea - Plaiul Foii. A mers exact cum m-am asteptat: la nici jumatatea coborarii pana la izvor, ficatul, neantrenat anul asta pentru abuz si crescut de mic cu Ursus. incepe sa protesteze. Asa de rau incat sunt momente in care mi se taie respiratia. Ma opresc in bete si imi revin, de mai multe ori. Exact durerea care ma macina acum vreo 2 ani, cand incepusem sa-i dau mai tare...

Platul spre Plaiul Foii l-am alergat, ca de obicei, integral si in scarba. Singura motivatie care m-a ajutat, ca de obicei, sa o iau din loc de la PA a fost ca urma bucata mea preferata: Diana.

Foto: Andrei Tanasie

Are rost sa mai zic? Nici pe Diana nu a fost cum imi doream. Am depasit tot ce se vedea, dar greu de tot.  Muschii indaratnici parca nu mai aveau forta de altadata. Pe sus pe la refugiu, impreuna cu alt concurent, ne dam seama ca avem 5 ore de la start, asa ca ii dam tare la coborare. Tare el, ca mie incepusera muschii aia nenorociti sa se blocheze. Dau cu piciorul intr-o radacina si mi se blocheaza efectiv tot piciorul, de sus pana jos. Cu o durere groaznica, fac cativa pasi si il deblochez. Se termina cararea prin padure si, pe plaiul de la Coltii Chiliilor, ficatul tine neaparat sa imi aduca aminte ca exista. Din nou mi se taie respiratia si stau aplecat peste gardul manastirii, nu-mi permit sa injur chiar acolo.

Durerea m-a tinunt constant pana in Zarnesti, cu mici pauze cand nu mai aveam aer. Am pescuit de pe drum un baiat cu moralul jos si l-am pus sa alerge in spatele meu. Bucata din oras, ca de obicei, a necesitat o forta psihica imensa pentru a pune un picior in fata celuilalt. Dar, impreuna cu tovarasul meu de drum, trecem finish-ul sub 6 ore.

Foto: Cindy

Febra musculara m-a tinut pana joi. Miercuri inca nu eram in stare sa cobor scarile fara sa ma tin strans de balustrada. Tot pe cand a trecut febra, au aparut si rezultatele. Timpul meu este de 5:53:49, locul 91 la general si 35 la categoria mea de varsta, dintr-un numar de concurenti de vreo 350 (cam 425 cu fete cu tot), respectiv 150 la categoria mea . Adica undeva la sfertul clasamentului. Cu un timp cu nici un sfert de ora mai prost ca anul trecut. Ce pot sa ma gandesc? Oare ce as fi scos daca m-as fi antrenat un pic anul asta. Nu-i nimic, la anu' o sa fie altceva.

Si ca sa fim siguri, anul asta m-am analizat cu ajutorul ultimului gadget, smartphone-ul cu GPS si aplicatia SportTracker, cu care am putut sa vad unde am mers prost si as putea la anu' sa recuperez:


Astfel:
- pe primii 5 km, urcarea spre Botorog, o medie de 11 km/h nu e foarte proasta, as putea totusi sa adaug acolo 1 km/h cu putin antrenament si o incalzire mai buna
- vitezele medii de 9,5 km/h, respectiv 9,7 km/h de la Spirlea la Plaiul Foii si de la Coltii Chiliilor in Zarnesti sunt INACCEPTABILE. E drum in coborare usoara, trebuie sa alerg mult mai repede. Terenul e usor. La anu' o sa incerc sa alerg cu un 12-13 km/h cel putin, n-ar trebui sa fie o problema.
- am petrecut jumatate de ora de stat si facut pauze - o mare parte au fost cele date de durerile de ficat. Daca imi antrenez un pic ficatul, castig mult

Astfel, analizand datele foarte utile obtinute de la antrenorul electronic, mi-am fixat un target pentru anul viitor. Dar nu-l spun, il tin pentru mine si om vedea ce-a iesi in 2012. Pana atunci, urmeaza o iarna lunga cu alergari prin zapada. It's gonna be fun!

6 comments:

florin83 said...

Felicitari pt concurs si pt relatare! :)
Tin sa te corectez cu niste date tinand cont ca am alergat oarecum la fel in prima parte. La Table eu am ajuns intr-o ora si 15min (sau pe acolo). In saua Funduri eu am ajuns in 2:15-2:20h, deci mai scade si tu din timpii aia :))

Campian Horatiu said...

Mda, ai dreptate, m-am uitat pe log-uri si e 1:30 pe la Table si cam 2:22 la Funduri. Corectez :)

Diaconescu Radu said...

Ma bucur ca ne-am intalnit macar la un maraton montan anul acesta.

Apropo, partea cu antrenatul ficatului nu suna prea bine :)

Radu C Dumitru said...

Bravo !!!
Felicitari pentru faptul ca fara antrenament ai scos acest timp. Daca vrei iti dau eu ficatul la schimb cu piciorul stang al tau :))

Andrei said...

Ciudat... antrenorul tau personal spune ca ai avut viteza maxima 44.2 kM/h. Inseamna cam 8.14sec pe suta de metrii. Deja Usain Bolt devine invidios.
Probabil ca mai sunt si ceva greseli pe acolo, ce ramane este timpul final, care este oricum un timp foarte bun, mai ales daca nu te-ai antrenat deloc.
felicitari!

Campian Horatiu said...

Aoleu mai Andrei, pai in 2011 nu stii cum functioneaza un GPS? Mai are erori de 5-10 m, undeva poate brusc sa dea o eroare un punct ceva mai incolo si iti pune o viteza instantanee ca si cum te-ai teleporta. Se poate intampla in caz extrem la o simpla plimbare sa ai si 200 km/h viteza maxima. La cea finala nu prea conteaza, ca erorile in plus cu cele in minus se compenseaza si. oricum, se ia distanta si timpul final. Distanta la GPS de obicei iese cu 2-3% mai mare decat cea reala datorita acestor mici abateri. Ce naiba, tehnologia asta e asa de grea?