Sunday, September 30, 2012

Blestemul numit Maros Bike

Nu insist, ca n-are rost. De 3 ani incoace, ghinionul ma urmareste mereu la acest concurs care dimpotriva mie imi este deosebit de drag. De 3 ani incoace imi crapa bicicleta. Prima data mi s-a rupt o spita si s-a dus roata in balarii pana in furca si am fost nevoit sa abandonez. A doua oara mi s-a rupt lantul si am stat juma' de ora pana cand un concurent din spate s-a oprit si mi-a dat o presa de lant (de atunci nu mai merg fara) - am iesit foarte bine chiar si asa in clasament. Partea SF e ca de fiecare data problema a aparut cam in zona manastirii Muntele Rece, +- 1 km.

Anul asta ma si intrebam ce o sa se intample, oamenii cu care am vorbit inainte de concurs pot confirma asta. Am luat startul foarte bine, urcam asa cum imi doream, dar la un moment dat, intr-un viraj, mi-a sarit lantul peste pinionul mare. Mi-a luat cel putin 5 minute sa-l scot de acolo, dar eram fericit. Ma gandeam ca asta a fost, anul asta am scapat usor. Naaaaaa, nici vorba. Fix dupa ce am plecat din PA de la manastire, pe coborare, am vazut ca atunci cand ma opresc din pedalat pinioanele continua sa se invarta si imi dau schimbatorul peste cap. Am fost nevoit sa cobor toata zona Austria pedaland incontinuu, dar pe cateva zone de bolovani tot am avut reflexul sa ma opresc din pedalat sa castig un pic de echilibru. Jos, la drum, am scos roata. Caseta se bloca, era problema cu clichetii. N-am avut ce sa le mai fac, nu puteam continua asa, deci inca un an cu abandon....


Altfel, tot respectul pentru organizatori, a fost un concurs impecabil, atat in putinul timp petrecut de mine pe acolo, cat si in intregime dupa relatarilor celorlalti concurenti.

Concluzia e ca probabil am trecut prea des prin fata manastirii fara sa intru macar o data. Promit ca la anul viitor sa remediez aceasta problema si sa sparg in sfarsit blestemul, sa pot termina si eu odata concursul asta care mi-e asa de drag....

1 comment:

bubulu said...

tare faza:-D... In 2010 am dat 2 ture prin zonă, prima dată am dat o trantă pe forestier care nu mi.o explic nici azi, într-o zonă banală, apoi a doua oară ţi-am stricat tie pompa de furcă când aveam probleme cu furca Duke, si am făcut toată coborârea de la mânăstire fără aer in furcă:-D...