Sambata mi-am indeplinit un vis de cativa ani: Ecoul Malinului. Un concurs la care priveam de mult cu admiratie si respect, dar si cu frica. Acum am stiut ca pot, dar parca un pic din emotiile anilor trecuti, cand eram macinat de dorinta, m-a urmat si acum pana in momentul in care am auzit pe cineva strigand: numarul 24 pleaca in 45 de secunde...
Am mai fost pe Malin, dar nu era acelasi lucru. Sute de ochi care te privesc, o ceata deasa cara a acoperit valea chiar inaite sa urmez eu, Fane care s-a imprastiat cu cateva minute inainte...
Oricum, prima data fiind, am ales cea mai simpla intrare. Poate si din respect, pentru cei care fac asta de ani de zile. Parca nu simteam ca e locul meu printre ei, pe culoarul care iti da din start 30 de puncte in plus...
Am pornit, zapada era superba, dar pe la jumatatea traseului, la intrare in canion, am descoperit ca nu e asa usor sa dai o vale fara oprire, picioarele au inceput sa ma lase. Cu dorinta de a nu ceda si a nu ma opri de loc, m-am mai relaxat pe cate un derapaj si am ajuns jos terminat, dar fericit. Astept sa vad si timpul, ma gandesc ca ar fi fost mai bine sa nu fie ceata, sa ma fi antrenat mai mult, dar asta e. Muntele de-abia si-a deschis portile pentru mine, mai am timp destul sa ajung asa cum imi doresc. Acum 4 ani cand invatam plugul pe la Straja oricum nu imi inchipuiam ca schiul o sa ajunga o pasiune arzatoare iar abrupturile Bucegilor locul meu de suflet...
Dar destul cu sentimentalismele, iata si cateva poze:
Andrea si nea Gigi la urcare spre Costila
Concurentii gata sa isi dea drumul pe culoarul bine punctat:
Locul cu ghinion, unde au fost cateva cazaturi urate:
Andrea
Gore
O vedere fumoasa cu Malinul de la Gura Diham, tot ce se vede este exact traseul de concurs:
La premiere, din trupa noastra vesela am avut placuta surpriza de a auzi numele Cristinei pe locul I la snowboard fete - felicitari.
Duminica ne-am adunat o trupa hotarata sa dam o coborare pe Malaiesti, cu planuri mari, sa coboram si sa urcam Ialomita si Gaura. Din pacate, am plecat tarziu si la Cerdac vremea buna s-a stricat brusc, a venit o ceata groasa si a inceput ploaia. Am preferat sa schiem cat inca era vizibilitate, asa ca am hotarat sa mai dam (pentru a cata oara) un Cerb. Totusi, am plecat dintr-un horn interesant, de la intrarea pe traseul de iarna din Cerdac. Zapada uda dar super. S-a coborat pana aproape de poiana Priponului, mai putin ultimul canion unde zapada era cu mult pamant si pietre. Un final frumos al unui sezon minunat.
Poze de pe Cerb de duminica:
No comments:
Post a Comment