Am asteptat cu nerabdare a doua editie a maratonului de la Cluj, deoarece organizatorii au promis ca au sa-l mute la Gilau, unde posibilitatile de a face un traseu adevarat sunt mult mai mari. Momentul a venit asa ca ne-am deplasat inspre Cluj in formatie mare: eu, Roxi, Alin, Ovi, Sorin si Alex, la start urmand sa ne intalnim cu o gasca aproape completa.
Inainte de maraton am dat o tura de incalzire, sambata, pe un traseu drag mie din Faget: urcare pe banda rosie + banda albastra pana pe Vf. Peana si apoi coborare pe cruce albastra + triunghi rosu. Totul a fost minunat, putand sa observ si progresul clar pe care l-am facut de cand m-am mutat din Cluj. Asta pana pe ultima suta de metrii cand, pe coborarea de deasupra poligonului, Ovi a cazut destul de urat. Dupa o seara petrecuta pe la analize si dupa ce am aflat ca totul e OK, ne-am odihnit sa fim pregatiti pentru a doua zi.
Duminica ne-am prezentat la start, toti inscrisi la proba mare, de 78 km, de fapt cam 82. Multa lume, organizare frumoasa, un traseu pe masura asteptarilor, care include aproape toate deliciile mtb-iste din zona. Urcari multe si dure, coborari in viteza, nu foarte tehnice dar deosebit de placute. Am terminat cu totii cu bine, iar Roxana a luat locul 2, incadrandu-se in timpul limita dat de organizatori.
Mai multe poze si rezultatele complete se gasesc pe site-ul maratonului. Finalul a fost frumos, cu artificii.
No comments:
Post a Comment