In Ceahlau

"Priveam fără de ţintă-n sus -
Într-o sălbatică splendoare
Vedeam Ceahlăul la apus,
Departe-n zări albastre dus,
Un uriaş cu fruntea-n soare,
De pază ţării noastre pus."
G.Cosbuc

Dupa Caliman am hotarat sa mergem in Ceahlau, asta pentru ca auzisem ca este un munte deosebit. Miercuri, dupa o vizita scurta la Lacul Rosu, am lasat masina la Izvoru Muntelui de unde am urcat la cabana Dochia prin Poiana Maicilor.

Dupa un urcus sustinut prin padure, am ajuns in Poiana Maicilor iar de aici continuand am vazut Claile lui Miron.

Dupa o zona cu jenepenis am vazut primul varf din Ceahlau, Vf. Ocolasul Mare. Practic am ajuns pe un fel de platou.

Mai departe traseul parea sa se repete astfel ca dupa un al doilea urcus prin padure am ajuns la cabana Dochia care este asezata intr-o poiana foarte frumoasa. Ne-am cazat la cabana si dupa o pauza scurta de masa, cum timpul ne permitea, am mers si pe varful Toaca, unde am stat mai mult sa putem admira si apusul.

A doua zi dimineata ne-am trezit pe la sase sa ne uitam la rasarit, mai ales ca asezarea cabanei spre rasarit ne permitea foarte usor acest lucru.

Pentru aceasta zi, planul era sa coboram la cabana Fintinele si apoi sa urcam inapoi la Dochia trecand pe la cascada Duruitoarea.

Intr-o ora am ajuns la Fintinele unde am facut o pauza de cafea. De aici am inceput urcusul spre Cascada Duruitoarea.

De la cascada traseul incepe brusc prin padure, este insa foarte bine amenajat cu trepte si balustrade de lemn de protectie. Destul de repede am ajuns sus pe platou, langa schit, de unde am inceput coborarea spre Izvoru Muntelui pe traseul cu stanca Dochiei.

Ceahlaul este o mica bijuterie, traseele sunt foarte bine marcate si intretinute, cu panouri informative si mai ales cu atentionari despre zonele protejate. Am gasit si cateva gunoaie, dar pe ansamblu Parcul National Ceahlau arata foarte bine si ar trebui sa fie model si pentru celelalte parcuri de la noi.