La Grande Vadrouille - Maratonul Muscelului

Tea for two and two for tea/Me and you and you and me
Sau era invers? Two for tea and tea for two? Tot timpul ma roade intrebarea asta cand ma gandesc la melodia ce o cantau in baia turceasca actorii din celebrul film. Si asa ma intrebam si la maraton, cand eu urcam o panta de vreo 15% si alti concurenti veneau de sus. Oare e invers?

La Grande Vadrouille este titlul ce mi-a venit in cap pentru aceasta prezentare, inca din prima intersectie in care concurentii veneau disperati din toate partile intr-un haos de nedescris. Marea Hoinareala. Pentru ca asa m-am simtit, ca intr-un film bun cu Luis de Funes. Dar pana la urma a fost o zi frumoasa, un traseu de zile mari si niste organizatori, sa zicem, ghinionisti....

Traseul are, in versiunea oficiala, vreo 35 km cu 1350 m diferenta de nivel. Impresionant, nu? Asa si este. Urcari la limita de blocare a muschilor, urmate de coborari tehnice pe single-trail, picantizate din loc in loc cu rampe, drop-uri si alte accesorii de DH. Era loc, e drept, pentru ocolit, dar nu la toate. Asa arata el, dupa traseul pus pe Bikemap si dupa site-ul organizatorilor:

Si acum povestea mea, sau cum am vazut eu acest concurs (inca n-am inteles foarte bine tot ce s-a intamplat pe acolo).

M-am prezentat la start in ultima zi de concediu de vara, intr-un fel antrenat, intr-un fel obosit. Doar cu o zi inainte dadusem traseul de Crucea Ateneului. Dar macar ma odihnisem bine la Pensiunea Jupanitei, din Leresti, pe care v-o recomand. E cam scumpa la 120 RON camera, dar cam asta e pretul zonei si, in plus, va ofera un super mic dejun imperial inclus.

Roxana era cam obosita, asa ca nu s-a mai inscris. Organizatorii i-au returnat taxa de inscrieire, un lucru de remarcat.

La start, ma "laud" un pic cu noile mele Supersonice. Cineva pipaie Race King-ul de pe spate si remarca: "Nu e cam moale?" "Nuuuuu!" zic eu, desi cam era, dar oricum nu mai aveam timp sa-i fac nimic.

Apuc sa bag un gel preventiv, o gura de apa si se da startul.

Traseul incepe cu o urcare destul de abrupta pe piatra cubica uda. O gramada de lume se da jos dar, cu putina indemanare si noroc, reusesc sa-i ocolesc si sa ajung sus. Dupa un plat cu pietris si balti pe care am ajuns la culoarea regulamentara, maro, urmeaza o coborare pe un drum destul de rupt, suficient de abrupt si plin uneori de pietre. Se merge tare, am peste 30-35 km/h, dar cauciucurile cele noi tin incredibil linia virajului, absolut chirurgical. Depasesc ceva concurenti si ma bucur. Undeva jos, se intrevede sfarsitul coborarii. Dar deodata, trosc! Pana! Nici nu am stat sa ma gandesc, roata moale de pe spate de la start = snakebite, pana prostului! Ma trag pe margine si, in cea mai mare viteza, scot singura camera de rezerva, o montez si dau la pompa cu o viteza mai ceva decat i-o da un iepuras iepuroaicei. Adica repede! Cred ca in 3-4 minute bicicleta era la loc pe roti, dar am impresia ca jumatate din concurs a trecut deja pe langa mine.

O iau tare, impulsionat de situatie, sa recuperez cat pot. Urmeaza o bucata cam noroioasa pe langa un rau, unde, vrand-nevrand, am mai pus un picior jos ici-colo si, desi am depasit multi concurenti, nu am depasit cati am vrut. A urmat o urcare destul de tare pe asfalt, unde am mai depasit cativa si m-am alaturat lui Zoloper, cu care am parcurs o bucata buna de traseu in continuare. Dupa inca un pic de off-road unde ma chinuiam sa depasesc pe bicicleta o gramada de "impingatori" am ajuns la punctul de alimentare. Nu intentionam sa ma opresc deloc, dar cursa nebuna pentru a mai recupera din timp m-a cam secatuit, asa ca dau pe gat vreo 3 pahare de Isostar si o banana si, in maxim 30 de secunde, sunt iar in sa pentru urmatoarea coborare.

Coborarea a fost superba din toate punctele de vedere. Un single-trail excelent, din pacate ud, ceea ce a facut sa trebuiasca sa ma dau jos preventiv la maxim 2 pasaje scurte. Oricum, bestial.

De jos, nu mai tin minte exact traseul, de fapt mai stiu bucatile, dar nu sunt sigur ca le pot pune in ordinea corecta. Chiar am tras tare si n-am avut timp sa memorez asta. Imi aduc aminte de unii la un XCO care nu stiau cate ture au dat. Atunci mi s-a parut ciudat, dar asa eram si eu: cu energia in pedale si ochii in profil.

Dupa un pic de haos, a urmat parca o bucata unde am trecut un rau, niste noroaie si o urcare destul de tare, dupa care am coborat pe niste drumuri de tractor.  Am inteles ca bucata asta era scoasa din concurs, noi n-am fost informati. Toti concurentii din jurul meu din clasament va asigur ca au facut-o.

Parca dupa aceea, urma urcarea aia SF unde noi dadeam din greu la pedale, si niste baieti de la tura scurta coborau. Inainte, erau unii dezorientati pe un pod. Mai tin minte o urcare printr-o poiana cu iarba, apoi un pic de forestier prin padure, am trecut pe sub un banner si am ajuns iar la punctul de alimentare. De data asta, nu m-am oprit si am continuat.

A urmat cireasa de pe tort, acea coborare cu rampe si drop-uri de DH. Pacat ca era ud, altfel as fi incercat si eu cateva dintre ele, dar Race King-ul meu de pe spate nu cred ca m-ar fi ajutat prea mult. Oricum, superb. Din pacate, poteca era plina de unii din afara concursului ce coborau pe langa bicicleta. Incercau ei sa se traga intr-o parte, dar unii se trageau exact pe unde imi calculam eu traseul si eram nevoit sa ma opresc. Foarte nasol sentimentul atunci cand incerci sa tragi tare. O problema mare de organizare!!! Asa ca si aici m-am dat jos de vreo 3 ori, asta e.

Jos am ajuns iar in sate, deci iar haos. Noroc cu un concurent care stia traseul si era cam in paralel cu mine care imi zice ca acum urcam pe drumul ala, pe care am coborat la inceput. Adica unde facusem pana. OK, fara el mai stateam la mila babelor pe acolo vreo 5 minute sa aflu drumul. Depaseam o gramada de la tura scurta care impingeau la biciclete pe o urcare nu foarte grea. Probabil erau demoralizati de haosul care, la tura scurta, a fost mult mai mare.

Ajung iar in satele de sus. Stiam ca finish-ul nu e acelasi cu start-ul, ca fusesem cu Maus si Rosioru inainte de start sa vedem traseul si dadusem pe coborare, care era tot pe un single trail prin padure. In plus, aici deja organizatorii se "organizasera" si erau oameni la intersectii care dirijau. Inclusiv la intrarea in single-trail care, altfel, o ratam. Si ultimele sute de m au fost destul de tehnice, o coborare cu mici urcari bruste care te tineau alert. Dupa ce am trecut peste niste radacini, am dat in drumul de piatra cubica pe care urcasem sa ma incalzesc si, imediat, am dat de o mare de oameni si o banda intinsa pe jos. Toti imi strigau "Gata, ai ajuns!" Asa ca m-am oprit. Erau organizatorii ascunsi de ploaie intr-o duba cu laptop-ul si notau cine a sosit. Am mai stat vreo 5 minute si m-am carat in centru. Ma astepta Roxana, am mancat un Kurtos, m-am spalat pe picioare cu o apa plata ce o aveam prin masina si am plecat, ca era ziua lui Ionica (mesterul care ne face casa) la Tartasesti si i-am promis ca venim cat mai repede. Asa ca am incheiat ziua in sfarait de gratare!

Am avut unul din cele mai bune rezultate din viata mea "sportiva": locul 8 la categoria mea si 13 la general. Dar nu asta conteaza, ca daca nu se ratacea lumea, probabil era altfel. Insa timpul de 3 ore mi s-a parut fantastic si de acesta sunt mandru si pot sa spun ca a fost ziua mea de glorie!!!

Tin sa precizez ca nu m-am suparat pe organizatori si am inteles situatia. Cei din sat le-au furat marcajele si oamenii pusi la dirijat nu si-au facut treaba. In plus, consider ca eliminarea unei parti din traseu de dimineata nu a fost oportuna. Traseul a fost eliminat doar pentru cei cativa care il stiau si nu au mai facut bucata. Noi restul ne-am luat dupa marcaje si l-am facut tot. Asa se explica multe anomalii din clasament. Eu am avut 37 km pe computer. O trupa de elita, cu Maus si Rosioru, au facut chiar 47, fiind ghidati pe aceiasi bucla de doua ori. Asta este, intr-un final am avut o zi frumoasa, chiar daca a plouat, iar aceste greseli, cu minimum de atentie, nu se vor repeta anul viitor, cand sper sincer ca organizatorii ne vor pregati o noua editie!

Si cu asta am incheiat povestile aventurilor ce le-am trait in acest concediu de vara "de criza", de 3 saptamani, in care am decis sa balaurim doar pe plaiurile mioritice, care au atat de mult de oferit celor ce indraznesc sa le cerceteze. Si nu ne-a parut deloc! Visit the Carpathian Gardens!!! :))