Perfect! Maratonul 3 Munti 2010

Am asteptat acest concurs cu sufletul la gura, de cand am auzit de el. Peste 100 km lungime, aproape 4000 m diferenta de nivel, 2 zile, 3 munti si mai ales mana priceputa a lui Luci Clinciu ne-a facut sa ardem de nerabdare sa trecem peste aceasta proba deosebit de grea dar cu siguranta deosebit de frumoasa.

In aceasta ordine de idei, noi doi impreuna cu Doru si Oana ne-am prezentat vineri seara la locul faptei, complexul Cheile Gradistei - Fundata, un exemplu adevarat de cum trebuie sa arate o statiune montana, cu o arhitectura unitara, care se potriveste perfect cu zona. Din pacate si preturile sunt cam prohibitive pentru noi, dar nu sunt mari pentru ceea ce ofera. Oricum, locatia e de vis, privelistea intinzandu-se complet peste lanturie Bucegilor, Craiului si a nordului Leaotei, de altfel chiar cei trei munti ai nostrii din urmatoarele doua zile.

Din pacate, sambata dimineata ne-am trezit si am constatat ca doar o mana de oameni am raspuns provocarii lansate. Dar eram macar o mana de oameni care iubesc cu adevarat ceea ce inseamna Mountain Bike-ul in starea lui cea mai pura. Fie ca ne-am aliniat pentru proba lunga, cum am facut eu, fie pentru cea scurta (vorba vine scurta, ca era destul de lunga de altfel) cum a facut Roxana, toti am venit aici din dragoste de munte si de MTB, fascinati de ideea acestui traseu.

Inainte sa povestesc despre traseu efectiv, ceea ce va dura ceva, as spune ca este fara discutie cea mai frumoasa tura de MTB pe care am facut-o vreodata. Ca si traseu de concurs, se poate compara doar cu cel de la Sibiu, dar il bate pe acesta daca nu prin altceva, macar prin peisaj. Nu ca n-ar fi un peisaj de vis la Sibiu, dar aici, pe aceste dealuri din Moieciu, Dumnezeu i-a binecuvantat pe oameni cu cea mai frumoasa priveliste probabil din Romania. Ca si organizare, pot spune doar atat. Perfect. Marcajul traseului, punctele de alimentare, pasiunea pusa in joc de organizatori, premierea care a avut loc ca de obicei in compania trupei de dans din Zarnesti, toate acestea sunt lucruri la care noi ne asteptam, dar care te fac sa te bucuri de ele. Atmosfera de prietenie de la concursurile lui Luci, indiferent ca se numesc 3 Munti, Postavaru Night sau MPC nu se mai regaseste din pacate nicaieri. Cine a fost in seara de dupa Postavaru Night la cabana, nu o sa uite repede petrecerea si coborarea pe schiuri la miezul noptii. Aici nu a avut cum sa fie asa o petrecere, dar atmosfera a fost aceiasi, alaturi de aceiasi oameni deosebiti pe care ne face deosebita placere sa-i revedem de fiecare data. Nu putem decat sa-i multumim lui Luci pentru efortul imens din toate punctele de vedere cu organizarea. Dar si colegilor concurenti, care au huiduit impreuna cu noi duminica dimineata cand organizatorii au propus scurtarea traseului. In final, a ramas la fel... Ne-am bucurat de aceste zile minunate si impreuna cu Elena si Alex, cunoscuti tuturor ca Hoinarii, a caror poveste deosebita despre maraton o puteti citi la ei pe blog.

Dupa un start prietenesc si un tur de onoare al micii statiuni din varful paradisului, am intrat in realitate intr-o zona cu putin noroi. Nimic ingrijorator, traseul continuand pe pajisti si printre casele din Fundata. Prima incercare a fost o coborare pe langa un paraias, care s-a transformat incet in coborare prin parau. A urmat o urcare din nou printre case. Nici n-am simitit cum am trecut drumul national si am intrat pe alte drumuri pitoresti printre case. Drumuri, dar ce drumuri! Abrupte, cu bolovani, nisipoase, care iti puneau in fiecare secunda atentia la incercare. Dupa o astfel de suita de urcusuri si coborari, ma regasesc pe o urcare mai mare. Il vad pe Doru care zicea ca a mai umblat prin zona si-l intreb cat e de lunga urcarea. Imi zice ca are cativa km. Ok, mai dau cateva pedale. Ma mai uit in jur si apoi raman surprins: eram pe urcarea la Ciocanu. Habar n-am nici acum cum am ajuns acolo, pe ce drumuri. Fiind una din urcarile mele preferate, moralul s-a ridicat la maxim, eu m-am ridicat din sa si i-am dat la deal. Un grup de copii ne incurajau de pe margine. Tot aici m-am intalnit cu Alex, cu care am mers relativ impreuna aproape tot traseul. El ma depasea pe urcari, unde se vedea antrenamentul mult de ciclism pe sosea pe care l-a facut anul asta, eu il mai depaseam pe coborari, si tot asa ne tot intalneam. Drumul dintre Ciocanu si Sirnea, foarte degradat si plin de noroaie, a trecut repede, am trecut fara sa ma opresc si de primul punct de alimentare si, dupa o urcare scurta, a inceput portiunea cea mai memorabila a concursului. Coborarea spre Bran, care a avut loc intai pe niste carari ascunse ale localnicilor, apoi intrand pe firul unei vai pe care, la inceput, a trebuit sa o traversam de mai multe ori pe bicicleta, dar cu cat coboram mai mult, cu atat era nevoie sa mergem mai des prin apa, pana la un moment dat cand, pentru sute de metri, trebuia sa pedalam efectiv prin mijlocul raului. Sa pedalezi prin apa care trece de nivelul butucilor, dar sa ramai pe bicicleta, e o senzatie de nedescris. Plus faptul ca uneori, inopinat, dai de un bolovan mai mare si pici in rau. Nu m-am mai distrat atat pe bicicleta niciodata. Imi venea sa chiui de bucurie, ba chiar cred ca am facut-o de cateva ori. Cand au aparut primele case si primele masini, iar drumul incepea sa se transforme in unul normal, m-a cuprins o imensa parere de rau ca s-a terminat. Dar nu-i nimic, ne asteapta bucata cea mai tare, doua "motzotzoaie" imense de pe profil, cele care erau in plus la tura lunga, pe care am auzit ca va fi rost mare de push-bike. Si mie imi place push-bike-ul. Iar in punctul de alimentare dinaintea acestora, m-am reintalnit cu un alt iubitor de push-bike, Alex. Asa ca, dupa ce am dat pe lant cu WD40-ul din punctul de alimentare si am mancat slanina de pe masa, despre care am aflat ulterior ca era a organizatorilor care se pregateau sa manance (scuze :) ), am purces pe primul push-bike. Care a fost de fapt carry-bike :) si pe inceputul caruia ne-am intalnit din pacate cu Rares care a fost nevoit sa abandoneze din cauza unor probleme tehnice.

Am carat la biciclete pana aproape in varful dealului, prin niste pasuni minunate, pentru a intra pe o binemeritata coborare in serpentine printre copaci, iar apoi, pe la liziera padurii, am taiat-o pe undeva pe deasupra pasului Predelus spre al doilea deal ce statea in fata noastra. Un traseu pe curba de nivel care e perfect ciclabil, dar din pacate era destul de mult noroi in acea zi care ne facea sa ne mai dam jos. Asta este. Apoi, intr-o poienita, ne-am trezit in fata unui munte. Urma provocarea cea mare: vreo 500 m diferenta de nivel de push-bike. De fapt, drumul prin padure in conditii uscate ar fi permis chiar si o abordare pe bicicleta, dar noi am cam preferat sa impingem. A fost mai usor decat credeam, si a urmat o coborare nebuna, nebuna, nebuna, la limita geometrica a bicicletei si putin peste, direct pana in Magura unde ne-am reintalnit cu traseul scurt, pe o portiune la fel de adevarata, Suvoiul Badenii. Numele spune totul. Acest suvoi se termina in drumul de Prapastii, un pic inainte de bariera. Urcarea prin Prapastiile Zarnestilor, pana la Table si apoi de acolo in sus spre Sirnea, o portiune in mod normal nu foarte usoara, a parut floare la ureche fata de ce fusese pana atunci. O formalitate. Alex a luat-o usor in fata si incet incet a disparut. Am tot depasit concurentii de la tura scurta, iar pe unul dintre ei, la Table, il tin minte ca s-a uitat la mine si m-a intrebat: Esti la tura lunga? I-am raspuns ca da. Ba, da voi ce naiba mancatzi?

O succesiune de forestiere pe care de mult doream sa merg dar le faceam pana la urma in premiera ne-a dus in Sirnea, de unde am iesit in drumul national. A urmat o coborare la fel de memorabila, intai printre case si apoi pe single-track prin padure, pana in drumul spre complex unde ne-am intalnit cu Luci. Am apucat doar sa-i spun ca nu stiu cat ceai de pelin trebuie sa beau sa-mi ia cineva zambetul de pe fata dupa aceasta tura. A urmat urcarea destul de plictisitoare pana la complex, cativa km, in care Alex a luat-o un pic in fata. In final, el a iesit pe 4 si eu pe 5 dupa prima zi. Seara s-a facut si o mica "premiere" intermediara, adica s-au citit rezultatele. Desi aveam chef de'un chef micut, n-am prea avut cu cine, asa ca toti ne-am bagat la somn in corturi. Urma o zi grea in care vom urca pana in creasta in Leaota.

A doua zi, stupoare. Nori negrii stateau deasupra noastra. Dar spiritele erau incinse si de-abia asteptam sa vedem ce provocare ne sta in fata, pe aceasta urcare pana aproape la 1800 m. Luci plecase la 4 dimineata pe traseu sa verifice marcajul. Sa mai vad eu un organizator care a facut asta. Organizatorii ne anunta, inaintea startului, ca tura se scurteaza din cauza vremii si nu mai urcam pe Leaota, coboram pana in Moieciu si urcam inapoi, vreo 17 km. Dupa o scurta pauza, un cor de huiduieli si fluieraturi a dezaprobat aceasta hotarare. Am venit cu totii aici pentru ca vrem totul. Si nu ne sperie niste stropi de ploaie. Dar Dumnezeu ne-a auzit si norii, in cateva minute, s-au risipit rasarind soarele. Organizatorii iau decizia corecta: lupta merge inainte.

Traseul a inceput la fel, dar la primele case a cotit in directie opusa. Mi se parea familiar. Dupa vreo 5 minute exclam UAU! Este chiar traseul de la Eco Maraton. Coborarea prin padure de atunci din bucla 2, acum urma sa o facem pe biciclete. Ma rog, pe cat posibil pe biciclete. Demential. Si asa a si fost, cu mici modificari mai ales pe partea finala, astfel incat s-a putut face aproape tot in sa. Din Moieciu, drumul a inceput sa urce brutal pe o vale. La un moment dat a aparut si semnul mult asteptat: o sageata la stanga ne arata ca de aici, incepem urcusul prin padure. Asa ca bicla pe umar si da-i la deal. Dar surpriza, dupa nici 15 minute de carat bicicleta, poteca se mai inmoaie si pe jos troneaza vopsit cu spray-ul un smiley si indemnul "De aici, pe bicicleta!!!" Si asa a si fost! Pana in creasta, cu mici intreruperi (vreo 2-3 mai lungi), traseul era absolut ciclabil - bine, nu era usor. In portiunea superioara, drumul era pe niste poteci de oi adancite in iarba pe care organizatorii, cu cateva zile inainte, le-au largit cu sapa pentru a permite parcurgerea pe bicicleta, fiind prea inguste. Din nou, impresionant. Dupa o portiune de creasta pe la 1700 m, am intrat pe o coborare dementiala, tehnica, abrupta, cu multe viraje stranse, cu tot ce vrei. Din nou ne-am intalnit cu Luci care incerca sa incropeasca o rampa peste un copac sa nu trebuiasca sa ne mai dam jos. Ne-a atentionat ca e greu. Asa a si fost, dar si frumos. Nu o sa uit repede curbele stranse, senzatia ca o sa zbor peste cap care ma urmarea in fiecare secunda si mirosul de frane prajite. Traseul a debusat in sosea, pe care am urmarit-o in jos, fara ca vitezometrul sa scada sub 40 km/h, pana la intrarea in drumul spre complex, de care sincer nu prea aveam chef, dar asta e. Un finish in catarare, ca in Tour de France, la un concurs care va ramane intiparit cu litere de foc in sufletele noastre. Cu toate ca Dani a suferit o pana inainte de sosire si a iesit in aceasta etapa pe locul 6, clasamentul general a ramas neschimbat: Razvan Juganaru, Silviu Manea si Dani Spulber au impartit, in aceasta ordine, podiumul, urmati de Alex, de mine, de Nicu Plumbota, Pop Andrei si de Doru, iar la final Rares, care a avut ghinion in prima zi, si Banica Cristian. Acestia am fost cei 10 care am raspuns provocarii celui mai greu traseu de MTB de pana acum de la noi. Roxana a iesit pe locul 3 la fete la traseul scurt, iar Elena si-a insusit binemeritatul loc 1. Felicitari tuturor participantilor, si celor de la tura scurta, provocarea lor a fost aproape la fel de mare.

In final, la festivitatea de premiere, o mare parte din castigatori au primit ca premiu o participare la un concurs international in Italia. Pentru ca Luci lupta pentru acest sport, pentru sportul montan in Romania, pentru ca acesta sa se ridice la un nivel international si pentru ca noi si generatiile viitoare sa putem reprezenta tara noastra cu mandrie la concursurile internationale la aceste discipline, unde aproape ca nu s-a auzit vreodata de noi.

Ca de obicei la concursuri, nu am apucat sa facem poze, asa ca pozele prezentate sunt din urmatoarele albume, pe care le puteti rasfoi: de la organizatori, Hoinarii si FaithRaven