Jnepening de inalta clasa: Calimanii la o zi lumina

Un obiectiv al nostru de mult vizat dar indepartat a fost Calimanii. Asa ca era normal sa se materializeze intr-un concediu. Si daca tot suntem asa pusi pe fuga (la propriu) in ultima vreme, ne-am gandit sa fie si la o zi. Din pacate, situatia pe teren nu este prea roza, asa ca o sa incerc sa detaliez mai bine tura, poate-o fi de folos cuiva.

Ne-am gandit sa plecam din Gura Haitii, la o tura de o zi lumina, sa vedem ce se poate face. Pentru cazare, am apelat la Pensiunea Poarta Calimanilor pe care o si recomandam cu caldura tuturor celor interesati de o cazare in zona. Camere bune la un pret mic, plus o masa adevarata traditionala, cu produse naturale, pe care nu o uiti repede.

Traseul ales a fost: urcare pe punct albastru din Gura Haitii in stanga, spre Calimanul Cerbului, apoi pe punct rosu pana pe Retitis, banda rosie pe Pietrosul Calimanului si coborare apoi pe cruce rosie pe Valea Haitii. Ne-am informat telefonic inainte la Salvamont Vatra Dornei, care ne-au informat ca s-ar putea sa avem probleme de orientare cu traseul punct albastru, mai ales inspre creasta, dar in rest traseul nostru este OK.

Am pornit la drum pe la 7:30, pe semintuneric. Desi exista o sageata clara in drum, inceputul de traseu este inexistent, sageata indicand spre curtea unui satean. In fine, cumva trebuie sa ajungeti pe o vale ce se deschide un pic in dreapta si sa o treceti, pe partea cealalta fiind un drum forestier infect iar pe copaci, sters cu toporul, marcajul nostru.

Se urca pe forestier la greu, cand prin padure, cand prin defrisari. O intersectie nemarcata in Y ne face impresia gresita ca ar trebui sa o luam la dreapta. Eu am mirosit ca drumul din dreapta e mai nou asa ca am luat-o in stanga, regasind ceva mai sus marcajul.

Din pacate, dupa ce se ocoleste prin dreapta un mic varf, marcajul se pierde intr-o defrisare. Am cautat dupa el peste o jumatate de ora, nestiind exact directia in care sa mergem. Directia corecta este in fata, putin dreapta, cum se intra in defrisare. Cel mai bine este sa se mearga la limita defrisarii prin dreapta pana se da de poteca. Revin din nou marcajele, dar pentru putin timp, pentru ca imediat se intra intr-un jnepenis foarte des. Poteca este croita printre jnepeni, oarecum clara, dar destul de stramta si cu foarte putine marcaje pe bolovani.

Din pacate se mai face cate o poteca la stanga si la dreapta, eu am nimerit dar daca cineva nu mai vede marcaj mult timp ar fi bine sa se intoarca. Dupa multi jnepeni, apare un stalp obosit intr-o poienita de unde se vede varful. Se mai urca pe langa niste stanci intr-o poiana mai larga, de unde se vede creasta intr-o mare de jnepeni imposibil de trecut.

Aici, marcajul nu numai ca se pierde rau, dar noi am nimerit si o poteca ce merge in stanga si care are tot puncte albastre. Nu este buna, poteca am gasit-o dupa peste o ora de cautari, undeva in directia varfului, putin spre stanga, are ceva marcaje dar la fel foarte rare. La un moment dat era asa de stramta incat am mers in patru labe pe sub jnepeni. Odata iesiti din jnepenis spre varf, am avut priveliste spre toata creasta in continuare. De aici marcajul este si mai prost, dar orientarea e simpla, se tine creasta. Respectand regula asta in general se gasesc si potecile printre jnepeni. Pe urmatorul varf se termina punctul albastru si incepe cel rosu. Privelistea e minunata spre Retitis, cariera si Pietrosul. Dar parca ne e groaza ca avem de mers pana acolo...

De la un moment dat, cand se coboara mai mult spre linia padurii, traseul este remarcat si nu mai pune probleme, trecand prin jnepeni rari si poienite, iar apoi printre tufe de ienupar, pana in soseaua TransCalimani pe care se continua pana pe Retitis la cabana Meteo. De aici incepe sa se vada in fata si Pietrosul.

Drumul de la Retitis spre Pietrosul este destul de bine marcat si destul de batut, am avut niste probleme doar la urcarea pe creasta, deasupra locului de campare, unde sunt mai multe poteci si marcajul se pierde putin. De sus din creasta principala pana pe Pietrosul e o plimbare relaxanta cu peisaje superbe.

De pe Pietrosul, creasta continua cu o bucata ce imi aduce aminte de Piatra Craiului si se desparte mai jos in doua, o ramura ce o ia spre Colibita si una spre 12 Apostoli.

Dintr-o sa mai jos se vede ce credeam noi ca va fi coborarea noastra. Din punctul de unde se desparte creasta pana la poteca e o mare de jnepeni care, dat fiind ca mai aveam cam 1-2 ore de lumina si amintindu-mi de experienta de dimineata mi-a dat fiori. In dreapta, se cascau niste vai de abrupt cu grohotis.

Am coborat repede pana la marea de jnepeni si am incercat sa gasim o carare dar, surpriza, nimic. Toata logica spunea ca acolo ar trebui sa fie un traseu. In criza de timp, am hotarat sa mai sunam o data la salvamont sa intebam, ca poate cautam ca prostii. Desi nu erau mai mult de cateva sute de metrii de jnepeni, erau asa de desi incat sa-i treci direct ar fi luat cel putin cateva ore, daca nu ar fi fost chiar imposibil. Salvamontul mi-a confirmat temerea mea: nu exista acolo nici un traseu de coborare. Traseul era direct de sub Pietrosul, inainte de creasta alpina ce urma, dar nu mai are marcaj, fiind maturat de o mare avalansa. Evident, in creasta nu exista nici un marcaj/sageata sa indice asta. In criza de timp fiind, am luat-o pe curba de nivel, cam nasol datorita orientarii nordice, fiind cu ceva zapada si destul de uda, incercand sa ajungem la valcelul unde era "traseul". Am prins intre timp un alt valcel afluent plin de grohotis, dar care se vedea ca da in cel principal, fara saritori. Grohotisul era stabil, soarele era la asfintit, asa ca am taiat-o cu grija in jos. In afara de o bucata mai abrupta care ne-a dat un pic de emotii, a fost super OK.

In schimb pe valcelul principal a aparut ceea ce ma temeam eu: o saritoare de vreo 10 m. Am reusit sa o ocolim prin stanga, printre jnepeni, unde exista o oarecare carare.

In continuare, am coborat tot pe valcel, pe marginea caruia a inceput sa se contureze o carare din ce in ce mai clara, probabil datorata turistilor pacaliti de semnul din Gura Haitii care spune ca pe cruce rosie se ajunge pe Pietrosul. Cararea da intr-o poiana unde se intalneste cu poteca ce se vedea de sus, drumul Mariei Tereza care ocoleste muntele Pietrosul pe la baza, si apare in sfarsit si crucea rosie, pe care ajungem intr-un final la un drum de taf printr-un parau.

Dupa cam o jumatate de ora se ajunge in drumul forestier de pe Valea Haitii. Aici ne-a prins noaptea, la un mars de 10 km pana la Gura Haitii unde am ajuns pe la 19:30. Am facut cam 12 ore, din care cam 2 ore si ceva ne-am ratacit. O zi minunata, cu emotii si satisfactii, care o sa ramana ca o minunata amintire. Dar si o zi care ne pune niste intrebari: Cine are grija de traseele astea? De ce nu se pun macar niste sageti in punctele cheie? Dar mai ales de ce din Gura Haitii exista doua sageti pentru traseele punct albastru si cruce rosie care nu corespund realitatii? Punctul albastru aproape ca e inexistent, iar crucea rosie, care ar da dupa cum scrie pe Pietrosul Calimanului, se termina frumos la baza lui intr-o poiana. Oare cum se simte un turist fara experienta care ajunge acolo si isi da seama ca a batut atata drum degeaba, fara sa aiba pe unde sa urce? Nu se putea scrie: marcaj inexistent pe ultima bucata de traseu, sau ceve de genul asta, macar sa nu se chinuie nimeni sa caute ca prostu'? Iar Parcul National Calimani e mai mult decat o simpla pancarda in Gura Haitii? Ca nu pare sa isi faca prezenta, lucru socant in comparatie cu Ceahlaul pe care l-am vizitat a doua zi, cu siguranta printre cele mai bine administrate parcuri din Romania. Deci bravo P.N. Ceahlau, rusine mare P.N. Calimani. Sper sa se schimbe ceva, pentru ca e o zona superba care merita mult mai mult decat atat.